septembrie 2014

Cristina Barbu

M-am jucat cu cuvintele mereu. Le-am împletit, le-am răsucit, le-am pus zorzoane și flori, sau le-am tăiat, le-am transformat, le-am găsit sensuri noi. Cuvintele au fost când păpușă de pluș, […]

Anticamera morții

Aşa se numea salonul în care o internam pe mama din trei în trei săptămâni. Era un loc în care eu nu aveam ce căuta, un loc în care orice […]

Cristina Barbu

Cineva, un medic, mi-a spus astăzi, după o serie de analize, că este ceva în neregulă. Am început să râd. Mi-aduc aminte de reacția mamei, acum mulți ani când i […]

Privirea cu raze de soare

Pământul se transformă, copacii se transformă, frunzele se mai zbat o secundă, apoi cad doborâte de vânt. Nu pot să dorm, nu vreau să pierd nimic din spectacolul vieţii, din […]

Privirea hulpavă

Sunt obosită. Am venit de la institut epuizată fizic şi murdară, sau mai bine zis, murdărită. Există un profesor, dincolo de ușa masivă, nu știu cum îl cheamă, de fapt, […]

Tu,Dorul meu!

Citesc ce scriu şi sunt bulversată. Amalgam de sentimente se adună în mine, le alung, vin iar nechemate, gândurile se îndreaptă acolo unde nu le vreau! De ce totuşi, îmi […]

Cărarea spre Dumnezeu

Vara, cu câteva săptămâni înainte de vacanța mare, cum îi ziceam noi atunci, erau Rusaliile. Sărbătoare mare la Gorj, hramul bisericii din sat, ziceau bătrânii înțelepți, festival, îi ziceam noi, […]