Cât te caut, femeie!

Cât te caut, femeie! Femeie caldă ca o zi de vară târzie, femeie ruptă din cer, să mă iubești cu dragoste de mamă, de fiică, de soție, de iubită, să mă aduci la picioarele tale cum aduce marea pietre și scoici pe țărm, te caut femeie să-ți fiu ultimul mal. Te caut să-ți aduc dragoste și suferință, bucurie și durere, întrebări și îndoieli. Te caut să-ți fiu rază de soare, tu să te întinzi pe pământ, frumoasă ca o icoană, să-mi cauți căldura, să-ți fiu și nor, ploaie să aduc peste tine, să ning peste tine, să-mi cercetezi fețele, chipurile, să știi cu totul cine sunt, cum sunt, să plângi, să râzi, să te miri de câte pot fi. Pentru tine pot fi orice, pentru tine, pot fi oricum. Să nu-mi ceri nimic, nu de la început, nu știu ce am în mine, nu știu unde să caut să scot aripi de fluturi ce-au încercat demult adăpostul, crezând că vreau să-i strivesc, să nu-mi ceri să te iubesc cum te găsesc, lasă-mă să te descopăr ușor, clipă cu clipă, strop cu strop, lasă-mă să mă descopăr și pe mine, m-am ascuns de ani într-un trup ce nu-i al meu, mă ține prizonier, dar vreau să scap, sunt închis într-un turn, nu mai știu calea spre iubire, nimeni nu mi-a lăsat în buzunar fire de nisip să arunc pe drumul meu să știu înapoi cum pot să ajung. Nu te supăra dacă am să răstorn pământul ca să te găsesc, nu te supăra că dau la o parte anii, că azvârl munți din cale, că trec prin ape, că te caut și pe alte universuri, s-ar putea să nu fii aici, s-ar putea să fii în mâine, sau în ieri, nu te supăra că ai să mă aștepți, voi fabrica mașina timpului, e mult de lucru, dar te voi găsi cândva și când te voi găsi, nu te supăra că am să mă îndoiesc, a fost atât de lung timpul până la tine, am vrut să ajung mai repede, m-am suit pe stele, m-am agățat de cozi de comete să ajung mai repede, a fost atât de greu, știu sigur că am să mă îndoiesc, acceptă-mi îndoiala, acceptă-mi uimirea, acceptă-mi plecarea și întoarcerea, da, plângi pentru mine, vreau să stau sub lacrimile tale, să aștept curcubeul, vreau să mă ud până la piele, să dansez sub lacrimile tale, vreau să-mi iau hrană din durerea ta, să știu că-mi ești cu totul, cu toate, să mă încălzesc sub bucuria ta când mă întorc. Și când am să mă întorc nu-mi cere nimic, nu știu ce trebuie să-ți dau, învață-mă, stai lângă o tablă uriașă, scrie pe ea, eu te urmăresc, te ascult, dar privirea mea va căuta prin hainele tale, vreau să știu dacă mâinile mele se potrivesc pe coapsa ta, vreau să știu dacă ai loc în palmele mele, învață-mă tot ce știi, tot ce trebuie să știu, voi veni când mă vei chema, nu întotdeauna, uneori nu pot, am pietre legate de picioare, am ani pe umeri, dar cheamă-mă, așteaptă-mă, când voi sosi, voi bate ușor, îmi vei învăța bătaia în ușă, vei ști când sunt eu, mă voi descălța la poarta sufletului tău, acolo este un tărâm cald, curat, așa-mi imaginez, nu are nimeni voie să aducă noroi de afară, te voi proteja de zloata din lume, de urme urâte, te voi acoperi, mâna mea te va duce ușor la altar, te va așeza cuminte, te va atinge, voi umbla în claia de păr sălbatic, îl voi domestici, îl voi așterne sub noi, ca pe un pled în fața șemineului, mâna mea te va supune, trupul meu te va stăpâni, respirația mea va fi una cu respirația ta, inima mea a furat de peste tot, din toate femeile până la tine, să aibă ce-ți da, sufletul meu plin de praf, așezat ani de zile pe un raft, îl priveam, îmi întorceam privirea, nu voiam să mi-l recunosc, zvâcnea spre mine doar să-l văd, acum mi l-am întrupat, e pentru tine, tu doar pune-ți palma peste el, domolește-l, repară-mă, caută prin mine, atinge-mă, închide-mi ochii, deschide-mi-i, ca o lumină în noapte, arată-mi cu ce-am greșit de te-am căutat atâta și acum încă mă îndoiesc. De n-ai să fii tu, am să te născocesc, așa cum fac mereu, seara când alunec spre nesfârșit. de n-ai să fii tu, am să te nasc eu, cu ultimele puteri, spre sfârșitul vieții când nimic nu mai aștept, am să te inventez în ultima clipă, doar să te văd, doar să știu cum ai fi putut fi.

Până atunci, nu mi-e bine fără tine.

Până atunci, rămâne-mi vis, rămâne-mi rană, rămâne-mi dor!

Spune-ți părerea

comments

2 comentarii

Dă-i un răspuns lui CRISTINA Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *