Ticuri… Dependențe..

Am continuat jocul cu care intrasem în viața de cuplu, ieșeam seara la câte un restaurant, de obicei scump, sau la teatru, ea se agăța bine de mâna mea, eu îmi ridicam cocoșește bărbia să se vadă că e cu mine, bărbații înlemneau instantaneu când o vedeau, femeile voiau să o detroneze, se învârteau în jurul meu, oferindu-se, dezvelindu-se. Unele erau femei sofisticate, le simțeai de departe desuurile scumpe, dar deveneau atât de ieftine așezându-se pe tavă înaintea mea. Unele erau atât de frumoase, le cercetam picioarele lungi, le urmăream dunga ciorapului, incitat, vrând să ajung măcar cu privirea până sus, unde se îmbinau mătăsuri, dorințe, carne și sânge. Chipurile le vedeam, dar nu rămâneam îndelung asupra lor, chipuri frumoase, superbe, dar atâta timp cât deveneau ieftine, le uitam, nu aveau personalitate. Acasă, făceam dragoste cu Crina imaginându-mi acele picioare lungi, unduirea de mătase, foșnetul hainelor date jos cu pasiune, aruncate. Era modul meu de a o înșela, poate cel mai dureros pentru o femeie dacă ar afla. Era modul meu de a evada din rutina unei vieți care credeam eu, nu-mi oferise nimic senzațional, nimic față de ce oferise celorlalți din jurul meu, nimic cu care să ies în evidență, să ies din banal și de fapt din golul în care mă afundam an cu an.

Dacă seara ieșeam cu perechi cunoscute, rămânea cuminte, juca rolul de soție fidelă, îmi așeza platourile în față, îmi aranja cravata, îmi punea șervetul frumos pe masă. Dacă la întâlnire apăreau persoane noi, se schimba, devenea o felină la pândă, pe mine mă apăra de femei, așezând o fortăreață în fața mea, le cerceta viețile, le studia încercând să scoată în evidență minusuri, astfel încât într-o comparație, ea să iasă mereu în față. Cu bărbații se juca, îi înnebunea, îi fixa cu ochii mari, albaștri, îi căuta din ochi, își cobora feciorelnic pleoapele grele, genele lungi, rușinată, apoi îi lăsa, ochii bărbatului o căutau răscoliți, speriați de uitare, haotici, dar ea trecuse mai departe, își luase tributul pe ziua aceea, îi ajungea joaca, se plictisea.

O privesc acum, se învârte în jurul meu, nu înțelege de ce azi, am ieșit din rutina de aproape 30 de ani, de ce m-am trezit înaintea ei, de ce am făcut eu cafeaua, de ce am dat eu drumul la radioul vechi. Vorbește mereu, se mai oprește în fața mea, îmi dă o șuviță la o parte, mă sărută pe frunte. Lucruri pe care le face în fiecare zi, fără a pune vreo emoție, vreun freamăt. Ticuri. Dependențe. Nu simte nimic, nu simt nimic.

(Va urma)

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *