Buongiorno principessa!

Buongiorno principessa, aș vrea să-ți spun, Taina mea și să-ți fie la vita bella. Aș vrea să te trag de mânecă, să te întreb: ”unde fugi? unde alergi?„, te văd doar la capătul coridorului, te simt și pașii tăi se îndepărtează, doar tocurile le aud grăbindu-se. Parcă un ceas îți măsoară alergarea: tic-tac, tic-tac, apoi zgomotul se estompează și dispare. Nu te-am văzut de mult, mă eviți din fiecare clipă a ta, te privesc de sus, ai început iar să fumezi, e frig, te văd cum strângi cutia cu cafea în palme și urmărești fumul gros ce se amestecă haotic cu ceața grea din jur. O burniță măruntă cade peste ținutul tău, dar ochii tăi privesc în gol, nu simți, nu vezi, doar tragi fumul cu lăcomie, parcă ar fi ultimul fum. Mi-e dor de tine, Taină, îți înțeleg renunțarea, dar nu o accept, te las să-ți consumi îndoiala, ar fi trebuit să ți-o alung eu, știu, dar când am încercat să vorbesc cu tine, am simțit teama în ochii tăi, parcă te așteptai la o veste rea și ai fugit.

Îmi tremură carnea, îmi pulsează inima și sângele se revoltă în mine când te văd,  îmi dau seama că vrei să mă alungi, pui la cale plecări, uitări, nu știu cum te pot opri. Aș putea, Taină, să vorbesc ore în șir despre o reacție, despre temperaturi și presiuni, despre catalizatori și reactivi, dar nu sunt în stare să-ți spun, să-ți scriu măcar aceste două cuvinte ce te-ar întoarce definitiv la mine: ”Te iubesc!” Da, Taină, te iubesc, sunt un vagabond, de ani de zile rătăcesc printre trupuri de femei, mă ascund între cearceafuri nădușite, plec dimineața cu sufletul gol, nu găsesc niciodată ceea ce caut și colind în continuare, hoinar la o vârstă când ar fi trebuit să știu că tu, scopul meu, căutarea mea, ești aici. Te iubesc, Taină, și-mi dau seama că și aceste cuvinte pornesc din numele tău, îți spun numele pe silabe, deschid palma și îți număr literele, uite, T este degetul gros, A este arătătorul, I este mijlociul și îmi dau seama că numele meu este la fel, numărat pe cele cinci degete, nu, nu te pot lăsa, când te pierd îmi dau seama că-mi ești drog, sunt în sevraj, tremur așteptând doza de tine, tu nu ești trup, realizez acum cu spaimă, cu stupoare, ești fum ca fumul gros ce-ți iese din țigară, ești suflet doar și drogul meu e fumul, nu trupul. Aș vrea să deschid geamul să-ți strig: ”Taina mea!”, dar îmi dau seama că și în sevraj, în lipsa ta dureroasă, eu nu te pot iubi cum vrei tu, te voi iubi fără cuvinte, te voi iubi doar sărutându-te, doar atingându-te să mă conving că nu ești o himeră, te voi iubi strângându-te în brațe să știu că sufletul tău e îmbrăcat în trup, te voi iubi cum cred eu că e iubirea, și vagabonzii pot iubi. Nu-mi arunca o verighetă ce nu ți-am dat-o, nu-ți face partajul tău cu mine, nu-mi dispărea, e chin și pentru mine iubirea, e chin, dar voi ști să-l fac alint, voi ști să-l fac balsam pe rana ce ți-am deschis-o. Nu împărți lumea, nu împărți poveste la doi, nu-ți lua jumătatea ta de lume și de poveste, să-mi lași jumătatea mea de lume și poveste. Te-am lăsat să ți se întâmple durere, te-am lăsat să ți se întâmple chin, te-am lăsat să ți se întâmple dor. De-acum încolo ți se va întâmpla viață, nesfârșită viață.

Aș vrea să-ți scriu pe piele:Ca uitând întregul tău trecut /Tu să nu mai poţi pleca la altul..” și asemenea lui Esenin să renunț la risipa de mine, să fiu, să știu că sunt și că am fost mereu. Nu mi-am dat seama, Taina mea că ești atât de aproape, nu mi-a venit să cred, doar erai obosită după drum lung de căutare și eu trebuia doar să-ți fiu culcuș cu brațele mele.

Te-am lăsat să ți se întâmple furtună. Ai fost doar o frunză în bătaia destinului. Ți-am fost adiere lină, îți mângâiam părul, mă jucam cu pletele tale, îți atingeam ochii cuminți, apoi nori apăreau în viața mea și adierea devenea puternică, stropi de ploaie împrăștiam în jur, erai în fața mea și te încovoiai, deveneam vifor și te gârboveam, te clătinam, pierdeai pământul, te ridicam sub suflarea mea, ciclon fără milă, inima ta se pleca, sufletul se agita, mă opream și cădeai cu putere la pământ. Te-am lăsat să ți se întâmple tornadă. Mi-a fost milă, dar nu știam că-mi ești destin. M-ai blestemat, Taină, m-ai blestemat când voiam depărtarea, rădăcini adânci mi-au prins trupul lângă tine, ți-au dat ocol, ai pus fruntea pe pieptul meu, apoi mi-ai mângâiat brațele pline de frunze, ți-ai plimbat degetele prin pletele mele înmugurite, prin inima mea crescută printre stele. M-ai blestemat să-mi dai tu singură cămașa jos, ca după o zi de muncă obositoare, m-ai blestemat să nu mai pot zbura de lângă tine, inima mea ai lipit-o de a ta, le-ai sudat jumătăți perfecte în una singură, când vreau să plec, să te târăsc după mine, străjer să-mi fii, m-ai blestemat, deși bărbat nu ți-am fost vreodată, deși femeie nu mi-ai fost vreodată, să te simt femeia mea, pe veci. Înclin capul, primesc pedeapsa, accept blestemul, îl transform în binecuvântare.

Mai sunt câteva zile și va veni ziua aceea de dinaintea Crăciunului, nu te voi căuta, nu-ți voi scrie, nu pot, doar te voi aștepta în locul acela în care ne-am regăsit, te voi aștepta pe o stea cu picioarele atârnând, sunt convins că vei veni și tu pe altă stea, te cunosc atât de bine, cu siguranță vei veni, ne vom întâlni și vom forma un singur univers, ne vom uni un întreg din două jumătăți ce se caută de veacuri. Ne-am mai întâlnit, dar ne-am pierdut, acum nu voi mai lăsa timpul, cerul, infinitul să mi te ia. Te voi iubi, Taină, ca la început de lume, te voi iubi senin cum Adam a iubit-o pe Eva și dați afară din Eden, ne vom petrece viața pe pământ, în căsuța construită de tine pe malul mării.

Tudor

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *