La revedere, într-o altă viaţă, Taina!

Autor: Lucian Hișu

Trebuie să ştii. Trebuie să-ţi spun. Nu pot să mor tăcând. Eu nu tac. Nu sunt un diavol. Nu sunt demonul tău. Uneori sunt demonul meu, sau unealta demonului pe care-l port în spinare. Recunosc: TE IUBESC! Auzi?! Te iubesc, femeie! De ce nu mă trăsneşti, Doamne, pentru sacrilegul făcut?

Ţi-aş spune. Of, cum ţi-aş spune! Pe vânt şi pe frunze ţi-aş spune. Pe buzele tale şi pe ochii negri ţi-aş spune. Ochii tăi atât de negri că-mi întunecă nopţile stârnind dorinţe moarte de milenii în inima mea.

Dar a trebuit să promit. A TREBUIT! Înţelegi? Am crezut că aşa am să o opresc. Am crezut că dacă îi promit nu o să plece. Cum unde? Dincolo. Pe cealaltă lume. Sau pe cealaltă. Sau pe cealaltă… Şi mi-a cerut să-i promit. Mi-a spus: „Dragul meu, vreau să-mi promiţi că mă vei iubi mereu. Vreau să-mi promiţi că nu vei mai iubi pe nimeni cum m-ai iubit pe mine”. Iar eu, în nebunia dragostei mele, am sperat că o pot opri să plece şi am spus: „Iubito, îţi jur că nu voi mai iubi pe nimeni niciodată. Îţi jur!” Dar a plecat. Nu a mai vrut să stea. Am vrut să plec şi eu. Aveam metode, aveam motive. Ce nu am avut, a fost curajul. Curajul a fost tot ce mi-a lipsit. Apoi a urmat furia. Furia şi căderea. Cădeam într-un hău de o imensitate covârşitoare. Cădeam mereu de parcă m-aş fi îndreptat spre capătul timpului. Mă prăbuşeam ca dintr-un zbor. Cădeam aşa cu trebuie să fi căzut Icar, doar că mai adânc şi mai negru. Apoi, nu ştiu când şi nu ştiu de ce, am început să urc. Dar urcam şi cădeam în continuare, concomitent. Urcam şi cădeam cu senzaţia aceea de gol în mine şi în jurul meu acaparându-mă, strivindu-mă. Sufocându-mă. Noroc (oare?) că mereu am avut lângă mine oameni cărora să le pese. De fiecare dată când am avut nevoie de ceva am primit. Şi am primit exact atunci când trebuia. Şi am început să urc fără să mă mai prăbuşesc. Ăsta era cuvântul.

Am ieşit doar ca să mă afund în muncă. Trei feluri de muncă şi la desert muncă. Am reuşit. Am urcat mereu de parcă cineva îmi dădea aripi. Ce vorbesc? Parcă aveam turboreactoare prinse de aripi. Doar golul persista. Nimic nu mă mulţumea. Nimeni nu ştia câtă dragoste mi se acumula în suflet. Produceam dragoste aşa cum alţii produc acid lactic în timpul unui efort susţinut. Sau cum alţii transpiră. Sau cum… Şi nu aveam voie să o împart. Nu aveam voie să o arăt. Nici măcar nu aveam voie să o gândesc. JURASEM! Cum să spui încălcând jurăminte. Şi totuşi o scriu. M-am ascuns până şi de mine.

Apoi ai apărut tu. Ţii minte festivitatea aceea? Colegi, studenţi, şi… tu. Ce şoc. N-am putut să nu-ţi zâmbesc. De fapt sufletul meu îţi zâmbea, nu eu. Nici nu mai conta nimic. Nici teama nu mai conta. Iar ochii tăi negri, atât de negri încât luceau, dar a tristeţe luceau… Ochii tăi mi-au întunecat mintea ascuţind simţurile. Îţi simţeam mirosul din celălalt capăt al sălii. Şi gustul. Te auzeam chiar dacă nu spuneai nimic. Îţi simţeam foşnetul de pădure de dinaintea păcatului răvăşind gânduri prin mine, eu îmblânzitorul de dorinţe purtând o cravaşă-jurământ. Şi nu puteam să-ţi spun. Şi atât de mult am vrut să-ţi spun. Cel mai tare m-am temut să nu cadă asupra ta păcatul jurământului încălcat. Dar îţi scriu. Îţi scriu ca şi când ţi-aş striga. Îţi scriu alergând prin sângele tău până înspre suflet. Îţi scriu deşi nu vei citi aceste rânduri decât atunci când nu voi mai fi. Cum de ce? Pentru că am JURAT! Am jurat că nu voi mai iubi.

La revedere… într-o altă viaţă, Taina!

autor: Lucian Hișu

Spune-ți părerea

comments

2 comentarii


  1. Am jurat de atat de multe ori sa ma las de iubit si tot de atat de multe ori mi-am incalcat juramantul. A venit, dupa fiecare iubire, pedeapsa incalcarii propriului cuvant si am devenit greu de iubit din cauza pacatului de a ma minti pe mine si inima mea. Am pus presiune in locul in care ar fi trebuit sa pun dragostea altcuiva si m-am simtit mai goala cu fiecare alta iubire neimpartasita…

    Răspunde

    1. Ianolia, eu sunt Taina, ceea ce scrie Tu,Dor, scrie de fapt, Lucian Hișu, da, ca replică la ce-am scris eu! Știu ce vrei să spui, dar crede-mă pune dragoste în loc de orice și înainte de toate te vei iubi mai mult pe tine. Ești atât de iubibilă!

      Răspunde

Lasă un răspuns la Ianolia Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *