Dezleagă-mă!

Dacă te-am iubit, nu am păstrat nimic pentru mine şi gândurile ţi le-am dat şi spaimele şi visele mele, ai crescut din iubirea mea, ai devenit matur în iubirea mea, ai fost fericit şi liniştit ştiind că acolo există cineva care îşi pune sufletul în fiecare clipă în braţele tale, să-l păzeşti tu.

Pentru că te-am iubit, într-o zi, voi da socoteală, voi plăti tribut clipelor mele fericite, beţiei mele din vise, gândurilor mele sălbatice, dorinţelor mele de adolescent necopt, voi plăti taxa anilor duşi, plecaţi, am iubit fiecare clipă din prezent şi când va fi trecut, eu voi plăti! Acum sunt bine, doar că nu te am pe tine şi uneori plâng şi nu sunt fericită. Am comis cel mai grav dintre păcatele pe care le comite un om: n-am fost fericit. (Jorge Luis Borges), şi noaptea vine dintr-o dată.  Drumul mi l-am ales cu sufletul şi voi plăti.

Şi ai venit şi ai plecat! Într-o zi, am ştiut că vii, vântul, ploaia, talazuri uriaşe dacă te loveau, nu te opreau, atunci, eu am ştiut că vii. Şi ai venit. Dar ai stat câteva clipe şi ai plecat, şi păsările călătoare au plecat? Unde s-au dus? Iubirea ta a plecat. Unde s-a dus? Iubirile, când se sfârșesc, unde se duc? Iubirea mea a fost curată, când va pleca va merge în Rai. Iubirea ta unde se duce? Mi-ai dat de veste să stau deoparte, dar nu am înţeles, sau am vrut să nu înţeleg, luam orice clipă ca un semn, eu oarbă între orbi, nu am văzut nimic, nu am auzit nimic, nu înţelegeam nimic, nu voiam să-mi ucid visele. Cum să aleg deziluzia? Cum să aleg tristeţea? Cum să aleg frângerea? Într-o zi ţineai în braţe pe altcineva, sărutai pe altcineva. Fusesei al meu! Îmi desenez cu rujul un zâmbet fals şi lumea inventată cade. Aleg uitarea. Până când nimeni și nimic nu mă mai poate doborî, până când nimeni nu mă mai poate atinge! Trag lacom din ţigară din când în când, trag lacom câte un gând, câte o amintire. Am simţit gelozia pătrunzând până la os, nu am ştiut gelozia niciodată, nici măcar nu m-ai minţit că mă iubeşti, eu m-am minţit. Pe vârful limbii simt sarea. Nu am ştiut că plâng.

Târziu, te-am iubit, nu mă mai tem nici de încruntarea ta, nici de zâmbetul tău. Nu ştii a preţui clipele mele şi dragoste nu-ţi va mai da nimeni, vreodată, doar făţărnicie, trăieşte ştiind asta. M-ai uitat, tu fii fericit, când te văd, tu arată-mi că a meritat, toată zbaterea mea, toată durerea mea, toată frustrarea şi gelozia mea. Nu sunt lucidă, nu vreau încă să fiu, doar tu, fii fericit.

Dezleagă-mă de iubire, dezleagă-mă!

Mi-ai spus să te iubesc, acum opreşte-mă să te mai iubesc.

Nu mai vreau să aştept fiecare gest al tău, nu mai vreau să te aştept, nu mai vreau să fiu fericită când vii şi nu mai vreau secetă când nu vii, nu mai vreau să adulmec aerul din jurul tău, nu mai vreau să te privesc pe ascuns, nu mai vreau să mă simt vie doar când simt respiraţia ta pe faţa mea, nu mai vreau să înceapă primăvara mea cu tine, nu mai vreau să fiu o păpădie în palma ta, tu să sufli şi eu să mă împrăştii în toate zările pământului şi aşa împrăştiată să aştept să vii să mă aduni.

Dezleagă-mă! Aş fi avut încă iubire, dar nu mai pot lupta, nu mai am cuvinte, iar inima mea are aripile frânte. Ca să ajung la tine, cocoţat, undeva sus, pe vârful stâncii, jinduind la tine, m-am agăţat cu unghiile de colţurile şi de cioturile ieşite în cale, când m-am prăvălit la vale, mi-am zdrelit totul, bucată cu bucată. Şi îmi vei spune că azi, în lume, oamenii mor, şi casele sunt luate de ape, şi piere lumea în foc şi suferă şi eu ştiu, dar nimic nu-mi poate micşora durerea, nu pe mine mă strigai, nu pe mine mă căutai, nu pe mine mă priveai. Atunci, du-te! Vorbeşte în şoaptă să nu-mi fie dor de vocea ta, respiră încet, să nu-mi fie dor de respiraţia ta, nu râde, să nu-mi fie dor de râsul tău şi du-te! Dezvaţă-mă de tine!

Acum sufletul meu este în braţele tale, ai grijă să nu-l scapi!

Te-ai îndoit de mine. Să nu te întrebi niciodată, cum ar fi fost. Visam să dansez cu tine, visam să fugim o zi, doar o zi, în lume, să oprim pe un câmp cu maci, să ne mirăm împreună de splendoarea vieţii, să te ţin de mână, să ne plimbăm ore în şir, undeva într-un oraş străin, şi palmele noastre să transpire una în alta şi apoi să ne oprim pe o bordură, ca liceenii, să ne privim în ochi şi să pulseze inima cu putere de trăirile noi, ceva să întârzie venirea noastră înapoi, şi amândoi să stăm în drum, visam să învăţ totul de la tine şi nu am învăţat nimic…

Visând, întrezărim prin doruri,

latente pulberi aurii

păduri ce ar putea să fie,

şi niciodată nu vor fi (Lucian Blaga).

Afară vine primăvara, în mine mai închid un dor, mai strâng un vis. Nu pot să şterg totul dintr-o dată,  stau pitită în bârlogul meu şi pornesc spre tine, uit şi apoi îmi aduc aminte, mă întorc, aş vrea să-ţi fac cu ochiul, dar mă opresc, aş vrea să-ţi sărut podul palmei dar voi opri şi gândul. Pluteşte în aer parfumul tău şi lacomă, mă întorc să-l prind. Eşti aici? Eşti acolo? Încă eşti peste tot….

Primăvara mea încă începe cu tine…..

Spune-ți părerea

comments

2 comentarii


  1. Dacă te-am iubit, nu am păstrat nimic pentru mine şi gândurile ţi le-am dat şi spaimele şi visele mele, ai crescut din iubirea mea, ai devenit matur în iubirea mea, ai fost fericit şi liniştit ştiind că acolo există cineva care îşi pune sufletul în fiecare clipă în braţele tale, să-l păzeşti tu.

    Superbe gindurile ,pline de durere si iubire .Ma regasesc in aceasta poveste de dragoste neimpartasita si in multe din frumoasele ginduri,povestiri.Multumesc.
    Valentina

    Răspunde

    1. Mulțumesc, Valentina, din păcate mulți se regăsesc în iubiri neîmpărșățite. Poate ne facem curaj să scăpăm. Poate ne scuturăm de tot ce este în plus în noi și nu trebuie să fie!

      Răspunde

Lasă un răspuns la Cristina Barbu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *