Durerea brațului fantomă

Există în medicină, un paradox. Persoanele care au pierdut un braţ sau un picior au totuşi senzaţia că le doare acel braţ sau picior. Se numeşte „durerea membrului fantomă”.

Aproape toţi cei care şi-au pierdut un membru au impresia că acesta e încă la locul lui şi resimt o anumită senzaţie de durere în membrul absent. Aşa te percep eu Tu,Dorul meu, atunci când nu ești lângă mine, ca un braț fantomă, te simt, te adulmec flămândă, însetată, îndrept mâna către tine, Doamne, cât de des te găsesc, ce greu când nu ești!

Câteodată mă dori, chiar dacă nu ești lângă mine!

Mă gândesc uneori, că ar trebui să te înregistrez la plățile de întreținere, trăiești prea mult lângă mine, urci cu mine pe scară, stai lângă mine la masă, mă cuibăresc în brațele tale la vreun film, citim împreună, dorm lângă tine, mâna mea în mâna ta, dimineaţa, după ore de somn în braţele calde, întind mâna pe sub plapumă și dau de tine, îți arăt rochia roșie sau cea neagră, te întreb, cu asta mă îmbrac, cu asta? Râzi, te răsfeți, îmi alegi rochia, apoi te privesc cum te bărbierești, de ce nu mă satur de aceste clipe în care ești atât de bărbat, mă lipesc de fața ta plină de spumă, îți șoptesc: ”Bărbatule, ești atât de al meu!”

O crenguță uscată cade din tei, mă trezesc, a fost un vis cu ochii deschiși, stau pe bancă în Macondo, beau cafea, e liniște, deja s-a făcut cald. Sunt singură, dar a fost Tu,Dor lângă mine până acum. L-am atins, mi-a ales rochia. Aiurea! Paradoxul membrului fantomă. Am fost singură, am visat, m-am trezit. Încerc să mă cufund din nou în vis, dar e târziu. E dor în mine, e dor nebun ce pleacă zălud în calea lui, doar să-l vadă el primul. E inima mea, ce-o ia razna, o să-l simt, o să-l ating, mirosul o ia înainte, brațele o iau înainte, unul vrea să-l presimtă primul, celelalte vor să-l strângă primele. Și buzele dau iama, vor ele primele să se apropie de el.

Când plec aş vrea să mă întorc, să-i spun: ”Ai grijă cum conduci!” Mă sfâşie cât de mult aş vrea să fac asta câteodată şi mi-e atât de frică de ridicol.

Şi seara ajung acasă şi aş vrea să-l sun şi să-l întreb dacă a ajuns acasă şi acasă nu înseamnă niciodată lângă mine, de câte ori mă pornesc scriind mesaje: „Mi-e dor de tine!”. Dar şterg mereu, din aceeşi teamă de ridicol, el este membrul meu fantomă, îl port cu mine ca şi cum ar fi cu mine, îl ţin de mână, îi vorbesc, de câte ori am luat la mine două mere, două fructe, de câte ori am pus deoparte bomboane și nu mă duceam să i le dau, ca să nu par atât de caraghioasă, de câte ori i-am dus grija! nu mi-am impus acest sentiment, nu am căutat grija asta ce i-o port, am găsit-o acolo, în inima mea pusă de o mână divină și am lăsat-o să se simtă bine alături de toate celelalte sentimente pentru Tu,Dorul meu!

Locuieşte cu mine, zi de zi, locuieşte în inima mea, în mintea mea, mă lasă să-l iau în brațe, îmi pun capul la el pe umăr, mă lasă să mă strecor în toate colțurile lui şi nu ştiu de ce, într-un fel ciudat, femeiesc, mă simt bine în visarea asta, dar mă doare trezirea!

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *