Eu, tot eu…

Scrisoare către Tu,Dor

Mă plimb….A plouat. Totul în jur miroase a pământ reavăn. Și chiar dacă suntem în miezul verii, miroase a primăvară. E lume puțină în jur, toți au fugit speriați de stropii reci. Mie îmi place. Am stat pe o bancă cu o cutie de cafea cu lapte în mână, am strâns picioarele pe bancă și în ciuda răcelii ce se lasă, închid ochii, mă gândesc, mă las purtată de zgomotul ploii, apoi dintr-o dată, se face liniște, brusc se oprește ploaia, deschid ochii, în fața mea, un bărbat cu o broșură în mână, mă întreabă dacă vreau să îmi ia tensiunea, are o masă la câțiva pași, cu un aparat de măsurare a masei corporale, a tensiunii, vorbește și la un moment dat, nu-l mai ascult, vorbește mult și gesticulează, are un gest, un tic, exact ca al lui Andrei, vorbește puțin sâsâit, îi urmăresc doar gestul, sâsâitul, nu știu ce spune, dintr-o dată mă ia de braț, atunci mă dezmeticesc, îi spun că nu mă interesează, se supără, se răstește, mă ridic și plec, parcă sunt un mușuroi de furnici, mi-am dus viața liniștit și vine cineva dintr-o dată și dă cu piciorul, strică liniștea, strică mușuroiul. Mă simt puțin iritată, era atâta liniște acolo, în lumea mea de după ploaie, de după nori. Mi se duce gândul, pentru a mia oară, la Tu,Dor, fiecare reflectă propriile temeri, propria imagine, de câte ori o fi fost pus la zid, de mă pune pe mine acum la zid? Mă judecă Tu,Dorul și nu știu de ce mă judecă, nu mă cheamă Tu,Dorul să pot să mă apăr, mă ține departe și mă judecă singur, nu mă lasă nimic să-i spun, nu mă lasă nici să-l întreb, mă simt neputincioasă, mă simt în nesiguranță. Mă dă afară din el, îți face curățenie în inimă, șterge geamurile, curăță praful, aspiră firimiturile, de parcă aș fi fost vreodată pe acolo! Dar dacă am fost? Cum mă poate da afară? Tu,Dorul, lasă-mă să mă apăr! Nu te curăța de mine!

Aș fi vrut să-ți scriu Tu,Dorule. Când îți scriu, ești lângă mine, nu știu gândurile cum fac, te aduc aproape, literele, cuvintele te aduc aproape. M-am așezat aseară să vorbesc cu Dumnezeu, i-am mulțumit pentru răstirea ta, pentru răimea ta, pentru tăișul din ochii tăi, i-am mulțumit deși simțeam înghețul tău până la oase, i-am mulțumit, deși plângeam și l-am rugat ca mâine și mâine și mâine să fii la fel, să fii dur, să fii de piatră, pentru că eu, Tu,Dorule, eu, frunză în vânt, m-am resemnat, ca un cuțit mi se răsucește zilnic în inimă ba râsul tău, ba plânsul tău, venirea ta, plecarea ta, apropierea ta, depărtarea ta, însuflețirea, sleirea, emoția, înstrăinarea, m-am resemnat, dar pierd putere în fiecare zi și pierzi din mine în fiecare zi…

Te-am iubit și atunci când plângeam, când ochii tăi tăiau bucăți din mine și te-am iubit cu teamă, mi-ascund fiecare sentiment, fiecare stare, să nu afle nimeni, nimic, m-ascund de tine, tu m-ai putea bănui de smintire, de nebunie. Aș vrea să te urăsc și te iubesc și când vreau să te urăsc, închid ochii și încerc să-mi imaginez ceva, orice, ceva cu tine, stau la tine în brațe, într-un balansoar, se leagănă, e seară, e liniște, nu, nici asta nu pot, mi-ai luat puterea de a visa, ești departe. Nu știu dacă iubirea mea ți-a folosit la ceva, a fost o picătură din viața ta. Iubirea mea, aș fi vrut să îmi ții de sete, să îmi ții de cald, să îmi ții de drag și dor.

M-ai secat de energie, trebuie să găsesc resurse să iert, să uit, să nu mai simt furie în mine. M-am îndreptat o clipă spre biroul tău, să întreb cu ce-am greșit? Am renunțat. În fața ușii, am spus: Tu pierzi, pe mine mă pierzi! Și m-am întors, definitiv. Vrei să stau departe, Tu,Dorule? Voi sta departe. Și acesta a fost gândul meu spre tine. Și l-am gonit. Și-l voi goni mereu de-acum încolo. Mă întorc mereu prin uitarea tristă, prin amintirea dureroasă și alung gustul emoțiilor pe care le-aș fi putut avea. Nu știu cum sunt, nu știu cum voi fi, nu știu ce va urma…

Acum nu simt nimic, ploaia a șters totul, nici nu vreau să las amintiri, gânduri, doruri să-și facă de cap în mintea și inima mea, mă voi gândi la toate mai târziu, voi scoate amintire cu amintire din cutia mea cu fluturi albaștri, voi scoate dor cu dor, gând cu gând, le voi scutura, le voi primeni, le voi elibera spre cerul liber, când voi fi pregătită.

Mă îndrept spre ieșirea din parc, mi-a făcut bine plimbarea asta, un bătrân se apropie de mine, îmi zâmbește și îi zâmbesc și eu, are o față senină, zbârcită, dar senină, parcă prinde curaj și îmi dă un pliant cu martorii lui iehova, îi mulțumesc, dar mi-e teamă să nu se oprească să-mi explice mai multe, nu mă interesează credința altora. Lângă mine, un băiat ține de mână o fată, se uită pierdut în ochii ei, tinerețe, iubiri de-o vară, iubire ascunsă, interzisă, sfârșită, dezamăgire, spini în inimă, săruturi pierdute, tristeți amânate, ploaie, eu, tot eu…

Miroase a vânt, a ploaie, a libertate….

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *