Am fost crescută să respect, să iubesc, să mângâi. Copil fiind, într-o zi, pisicul nostru a venit acasă clătinându-se. Cineva îi înțepase coada, de fapt coloana vertebrală era înțepată. Curgea sânge, se prelingea și îi îmbiba blănița. Se scurgea viața din el. Eram îngrozită, astupam cu degetele fisura din care se ducea seva, încercam să strâng sângele, să-l bag înapoi, îl presam, îi făceam dig cu mâna să nu se reverse. S-a dus, viața s-a scurs, ochișorii i se închideau, rugători, nevinovați. Cineva îi făcuse rău. Cineva știa să facă rău. Și atunci. S-au dus anii, am crescut, am trecut prin bine și rău. Am continuat să respect, să iubesc, să mângâi. Am continuat să-mi apăr viața pe care am fost învățată să o trăiesc. Și libertatea. Nu mi s-au propus titluri niciodată, nu am fost numită sau aleasă pe diverse funcții, politică nu am făcut decât la colț de stradă. Am fugit de tot ceea ce mi se părea că mă leagă, că-mi pune zale la libertate, la viața mea liberă, la modul meu de a iubi și mângâia.

Nu am nici cel mai mic orgoliu al funcţiei, este o trăsătură a bărbaţilor, dar uneori, chiar doamnele mă uimesc cu aviditatea după o funcţie, după un titlu. Rămân un simplu spectator, atât în faţa unui bărbat, cât şi a unei doamne în căutarea unei trepte sociale înalte, a unui statut cu patalama. Rămân spectator lângă o scenă pe care se joacă pe viață și pe moarte, o scenă în care oamenii acuză, se jignesc, o scenă pe care se leagă sau se desfac prietenii dictate doar de fesul interesului. Prietenii de conjunctură, îngrădite de eventuale avantaje, având la orizont doar un profit, o funcție, un titlu.

Comentez cu mine însămi, dar uneori mă oboseşte şi simpla asistare la un asemenea circ, mă strâng în mine şi plec, mi-e greu, nu este lumea mea, nu este cerul sub care m-am născut, nu este pământul pe care am făcut primii pași, este doar lumea celor care înțeapă cozile pisicilor doar pentru a vedea sângele cum curge, viața cum se duce.

Când erau copiii mici, jucam şah cu ei. Probabil că mişcările pieselor de pe tablă le mai ştiu şi acum, dar în viaţă nu ştiu să joc şah. La jocurile strategice nu am fost prea bună niciodată, nu ştiu să anticipez mişcările celor din jur, nu ştiu să calculez traiectorii şi nici nu mă interesează să-mi construiesc cuvintele şi faptele după înaintarea în funcţie a celor din preajma mea, a celor care-mi sunt prieteni și odată cu înaintarea lor, să urc și eu o treaptă. Nu știu ”să mă învârt”, nu, parcă așa se spune. Îmi vine să râd, îmi vine să plâng când mă gândesc ce greu este, ce obositor să faci în viaţă cărare spre cei ce vin la conducere, spre cei ce te pot lua mai sus. Prea greu, prea găunos.

Când mi se spun lucruri murdare, trebuie să mă ascund. În liniştea mea, găsesc resurse să trec mai departe. Totul mă consumă, mănâncă puţin din mine şi numai singură cu Dumnezeu pot înţelege şi pot crede că există şi alt fel de a gândi şi a vedea lumea din jur. Fără un răgaz, mă pierd în amănunte, în scuze, în plase, în păienjenișuri, mă pierd…

Am fost învățată să stau cuminte la coadă. La cumpărături, la doctor. Nu m-am băgat în față nici chiar când în spatele unui cabinet, îmi este un prieten. Am fost învățată să nu jignesc. Primesc mereu cuvinte urâte, da, oamenii se descarcă, lumea este nervoasă, agitată, unii refulează, unii cedează, este suficientă o atingere, o privire aiurea și cuvintele, insultele curg șuvoi. Totul este un pretext pentru a zgârma într-o ladă de gunoi, pentru a scobi puțin în coloana unui pisic nevinovat. Fac parte din lumea furnicilor, robotesc, lucrez, primesc ordine, sarcini, fac parte din lumea celor care stau la coadă, fac parte din lumea celor mulți. Nu vreau mai mult. Nu vreau nimic care să mă azvârle în lumea celor care intră dând cu piciorul, în lumea celor care dau sentințe, în lumea celor care refulează. Nu vreau să-mi pierd iluzia libertății. Am atâtea moduri de a fi vultur. Am lumea mea, mă înalţ de atâtea ori şi nu culegând scame imaginare de pe sacourile şefilor, scriu zilnic, aproape zilnic, dansez, iubesc, şi acolo, în lumea mea, zbor, nu mă târăsc, doar zbor.

Știu că întotdeauna se va găsi cineva care să vrea sânge să curgă, viață să se ducă. Eu vreau să rămân așa cum sunt! Iubesc! Mângâi! Trăiesc, măcar, iluzia libertății!

Spune-ți părerea

comments