Într-o zi, totul va fi trecut…

Dragostea mea a fost ca un pârâu pornit din cușma muntelui, din rădăcină de brad falnic nedoborât de vânt, a venit la vale cu forță, s-a transformat în râu ce trecea peste dealuri şi munţi, prin păduri de aramă, de argint și de aur, a crescut, a scăzut, s-a unduit, a căpătat forţă şi a căzut în cascade. Răscolește totul în jur, aruncă pietre, dizlocă bolovani, scoate copaci firavi din rădăcină. Când cade, totul încremeneşte în jur, se aude doar zgomotul cascadelor, norii se opresc pe cer, soarele se fixează ca un glob de foc şi râul cade, în cădere este plin de furie, dărâmă totul în cale, smulge, distruge, apoi vine câmpia, râul se adună, se pregăteşte pentru îmbrăţişarea mării. Tu ești marea, eu sunt râul şi râul se adună în matca sa, se linişteşte, marea îl primeşte, îl strânge puternic în braţe, totul este linişte, râul uită urcările şi căderile distrugătoare, ştie doar că este în braţele mării, luptă cu anii să ajungă acolo. Şi eu am luptat cu anii să mă liniştesc în braţele tale, de m-ai aștepta să vin, chiar să nu-mi arăți că m-aștepți, doar să mă dorești să vin, cu furie, cu frustrare, cu gelozie vin, dar acolo, nu este decât linişte.

Eu, nu ți-am cerut nimic și crede-mă, chiar nu aștept nimic, eu doar te privesc, țărm zburlit de vânturi, privind valul, primindu-l, stâncă nemișcată urmărind pescărușul în zbor să-i ostoiască singurătatea. Doar te-am privit, îți scriam, habar n-aveai, mi-a fost teamă că nu-mi primești asaltul de cuvinte, că te sperii de fluviul meu de sentimente, este adevărat, există anumite momente, când parcă îți dă Dumnezeu cu ceva în cap, te împiedici și simți că aluneci într-un neant de năuceală, de amețeală, de fericire, așa am simțit și eu în unele clipe, eram încărcată cu sentimente, cu dor, cu simțiri de toate soiurile și trebuia să scriu, doza asta de sentimente, am pus-o pe hârtie, nu îmi trebuia răspuns, nu în scris, nu în cuvinte, ci poate, mai târziu, în gesturi, în priviri, pe care le-am interpretat în felul meu stupid, romanțios, infantil. Aveam în poală strânse, multe stele, le strânsesem noaptea pe ascuns când pământul dormea, le frânsesem cu grijă să nu le doară, toate străluceau, am intrat să le împart cu tine, nu mă pot bucura singură de atâtea stele. Știu, eu mă mint, eu văd lucrurile cum nu trebuie, cu altfel de lentile, eu mă mint, eu interpretez greșit, totul interpretez greșit, vorbe, atingeri, priviri, eu mă mint, eu mă amăgesc în legătură cu cei din jur, eu sunt oarbă, nu știu de ce, poate aveam nevoie de minciuna asta să simt că sunt încă vie și la final, eu plâng..

Am obosit, iubirea mea,  mă simt epuizată, vreau să mă împac cu lumea și cu mine, să mă descompun, să mă compun, să mă recompun, poate în încercarea de a învăța că este în regulă să uiți și să renunţi. Au trecut lunile, am mai murit puțin, am mai înviat, nimic nu s-a schimbat. Trebuie să rămâi fără mine, sunt pierdută, vreau să mă regăsesc și numai în valurile mării mă pot liniști. Iar tu nu mai vrei să-mi fii mare. Voi pleca. Nu știu când! Mă voi arunca în brațele sărate ale apelor iubite, mă voi lăsa ore în șir mângâiată de valuri, voi pluti, marea mă va alina, noaptea, când toți vor dormi, eu voi fi încă în brațele mării, în cântecul pescărușilor, departe de lumea dezlănțuită. Nu mai am putere să aștept nimic și nu mai vreau să aștept nimic, vreau doar să uit și o femeie nu are voie să bea ca să uite, o femeie nu are voie să fumeze, o femeie nu are voie să înjure, să intre în primul bar, să se bată, să scuipe, să vorbească murdar, cu înțelesuri ascunse, nu am voie decât să stau zilnic pe o bancă, să plâng demodat într-o batistă, să beau cafea cu lapte, să mă judec, să te judec, să-mi șterg fața ca nimeni să nu știe că am plâns, apoi să uit. Acolo unde se termina amintirea, va începe din nou viața mea.

Regrete?  Niciodată și ce-a fost rău și ce-a fost bun, m-a făcut pe mine să fiu eu.

Şi-am încălecat pe-o şa şi ți-am spus povestea mea. Nu vei ști niciodată, niciodată finalul, nu vei ști niciodată cu adevărat ce a fost, doar bănuiești, nu vei ști măreția acestei iubiri, nu veți ști puterea mea de a renunța la mine, nu veți ști forța mea de sacrificiu, doar te-ai simțit flatat, te-ai simțit liniștit să știi că acolo, cineva te iubește fără rezerve, te vede cel mai frumos, cel mai bun, era bine că nu ceream nimic, dar nu ai știut niciodată ce este în spatele acelei iubiri, nu ai știut de ce, nu ai știut cum am ajuns acolo, ai citit ce ți-am scris atunci, demult, altă renunțare, alt sacrificiu, dar nu ai știut că poate în timp ce scriam plângeam, dar ce importanță are? într-o zi, totul va fi trecut… într-o zi, totul va fi trecut…

Spune-ți părerea

comments

9 comentarii


  1. Foarte frumos scris! Uneori poate e mai frumos si mai bine sa gasim un alt râu … si sa ne creeam impreuna o mare a noastra! 😉 nu stiu de ce… asa am gandit acum! 🙂

    Răspunde

  2. Uneori se nasc iubiri care trec peste orice obstacol. Din pacate, unele te pierd pe tine pe drum, in incercarea de a oferi totul, cuiva care nu iti cere nimic. Am invatat sa nu mai cred in vorbe, ci in fapte. Degeaba un om spune ca nu vrea nimic, daca iti arata contrariul. Si versi in el tot ceea ce e mai bun din tine, pana nu mai stii unde sa te opresti. Trec printr-un asemenea moment si nu stiu unde, cum sau de ce sa ma opresc. Dar stiu ca trebuie sa o fac, pentru ca nu pot sa astept o viata un om care nu ma primeste.
    Minunate ganduri, doamna Cristina! O imbracaminte calda pentru sufletul meu neincalzit! 🙂

    Răspunde

    1. Ianolia, eu sunt Cristina, Je suis Cristina și atât! Cum să te oprești? Habar nu am! Peste ani de zile voi scrie un dicționar, un handbook, cum să te oprești când celălalt nu te mai vrea. Poate va fi de ajutor în jur! Chiar îți doresc o haină caldă pentru suflet neîncălzit ce caută căldură!

      Răspunde

      1. Poate voi invata si eu aceasta lectie pretioasa si te voi ajuta cu documentarea. Deocamdata sunt prea analfabeta in lectii ale iubirii sa stiu cum sa procedez in asemenea cazuri.

        Răspunde

        1. Analfabetă sunt și eu, Ianolia în astfel de domeniu. Ne vom documneta împreună. Vom învăța ceva. Semeni mult cu mine cea de acum ani mulți!

          Răspunde

        2. Analfabetă sunt și eu, Ianolia în astfel de domeniu. Ne vom documenta împreună. Vom învăța ceva. Semeni mult cu mine cea de acum ani mulți!

          Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *