Într-o zi…

Într-o zi ai să fii ca toți ceilalți. Nu-ți voi mai căuta parfumul, nu te voi mai auzi, privirea mea nu te va mai căuta. Vei coborî din ceru-ți înaltul, vei sta pe pământ ca și mine, ca și ceilalți. Voi sta dimineața pe banca mea, lângă teiul meu, acoperită de crengile-i bătrâne, voi bea cafea cu mult lapte, voi fuma două țigări slim, ca întotdeauna, pașii mei pe coridoare nu-ți vor mai lua urma ca un lup flămând prin pădure, ochii mei nu se vor mai ridica la fiecare deschidere a ușii. Se vor întoarce pisoii mei, mari acum, mă voi juca pe pământul încălzit de soare, voi sta în genunchi curată în fața lui Dumnezeu, gândul meu te va ocoli, ca pe o primejdie, nu voi fugi, nu mă voi feri ca de deochi, voi privi senin, deschis în ochii tăi. Atunci, tu vei ști că nu mai e nimic. Ai plecat pentru totdeauna din sufletul meu, ai părăsit orice peșteră din mine, hăurile adânci se vor elibera, streșinirile nu vor mai lăsa picături de apă la plecarea ta. Voi închide umbrela, grindină nu mai este, viforul s-a liniștit. Nu-mi va mai păsa că privirea ta nu mai e a mea.

Dar lasă-mă în noaptea asta, doar în noaptea asta să vin lângă tine. Să dorm pe perna ta, să visez cu tine, nu lăsa pe nimeni altcineva între noi, voi sta cu capul pe umărul tău, tu privește-mă cu privirea mea, zâmbește-mi cu zâmbetul meu, apoi tu poți să dormi, doar te voi privi. Voi asculta cuminte respirația ta, îți voi umbla cu degetele prin păr, nu tresări, sunt eu, doar eu, femeia ta de o noapte. Nu suspina, dragostea mea, în noaptea asta, nicio durere nu te va atinge, niciun rău nu se va apropia. Voi sta de pază lângă tine. Visează-mă, alungă-ți alte gânduri, visează-mă cum te iubesc, mâna mea va atinge cicatricea lungă, o va mângâia, durerea de dincolo de ea o vei uita. Visează-mă cum te ating. Mângâierea mea va fi lină, visele nu ți le va tulbura, de ce suspini? Sunt eu, aici. Visează-mă cum te visez. Visează-mă cum mă vrei și poate într-o zi voi fi așa. Nu plânge, lacrimile sunt ale mele, așa am hotărât, atunci demult, când vântul ți-a suflat haina de pe umeri, tu, pandur ți-ai dat părul din ochi, eu, biată salcie plângătoare am rămas pierdută pe malul lacului, privind în urma ta. Zâmbește, zâmbetul este al tău, nu este pentru mine, știu, dar este al tău, așa am hotărât atunci demult, când soarele din ochii tăi m-a încălzit, când zâmbetul tău, pescăruș în zbor, s-a îndreptat spre mine, ca spre o insulă în mijlocul oceanului, s-a odihnit, apoi, în zbor a plecat mai departe, spre alte insule.

Când dimineața se lasă, eu mă ridic ușor, somnul să nu-l tulbur. Am fost fericită noaptea asta, fericită cum n-am fost demult. Te-am iubit ca niciodată. Acum trebuie să plec. Pentru totdeauna? Nu știu dacă vreodată mă vei mai primi pe perna ta, în gândul tău, în zâmbetul și privirea ta. Voi face partaj, rămâi cu zâmbetul, eu plec cu lacrimile. Voi pleca ușor, te voi săruta pe tâmplă, pe cicatricea mângâiată azi noapte, tu știi, doar tu știi, zâmbești, ești așa frumos zâmbind! în prag te voi privi pentru ultima dată, voi lua dragostea mea, voi săpa o groapă ca pentru a sădi o floare, voi pune dragostea în ea, înfășurată în alb, ca o mireasă ce n-a apucat păcatul cărnii să-l facă, voi jeli, voi boci, voi aprinde lumânare la marginea prăpastiei, mi se va zvârcoli sufletul în mine vrând să iasă, să mai rămână lipit de al tău. Voi lupta cu el, știu, grea luptă voi avea, bătălii cu săgeți otrăvite, pe câmpuri pustii voi duce, obuzele îmi vor sfâșia timpanele, gloanțe îmi vor trece prin trup, țintă vie sunt în calea alicelor, dar nu mă voi lăsa, cu carnea sfâșiată, cu sufletul rupt fâșii, cu inima zdrențuită, voi ieși la lumină. Zâmbetul ți l-am dat deja, nu voi avea cu ce să mai zâmbesc, dar voi privi curat, senin spre lume. Într-o zi…

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *