Mă întorc spre mine!

Aseară am avut întâlnire toți prietenii din grupul nostru. Am ieșit în oraș, am râs, ne-am adus aminte de diverse întâmplări, a fost o seară relaxată și la un moment dat, un prieten uitându-se la mine puțin surprins: ”Astă seară ai fost tu. Nu te-am mai văzut demult râzând așa!” Prin fața ochilor mi-a trecut o imagine cu mine, demult. Am realizat pentru prima dată, surprinsă, că eu m-am schimbat. Eu am contribuit cel mai mult la schimbarea asta. Eu, cu bună știință. Și asta într-un an. În anul acesta în care eu ți-am strigat dragostea prin fiecare por, prin fiecare literă, prin fiecare cuvânt spus sau scris. Femeia care stă acum în fața oglinzii este o străină la care mă uit aprope cu curiozitate, pe care, dacă trecea pe lângă mine acum un an, o priveam cu indiferență. Vina pe care o simt în fața lui Dumnezeu, în fața lumii, în fața ta? Încercarea de a fugi? Refuzul de a accepta? Orgoliul meu în fața ta? Adică sunt momentele acelea în care îți pun sufletul în palme, dar în clipa următoare realizez dimensiunea celor scrise și vreau să-ți arăt că nimic nu este adevărat? Frica? Nu mai înțeleg nimic din mine! Mă transform într-un monstru lipsit de soare. În fața ta, mă transform într-un copil răsfățat și egoist, plin de capricii. Îmi văd transformarea cu ochii măriți de groază și îți spun, crede-mă, nu mai înțeleg nimic din mine. Și nu mai vreau! Îmi doresc să fiu eu, cea dintotdeauna, cea considerată de toți lipsită de griji, cea senină. Și astă seară, îmi scot inima din piept, ți-o dau ție, iar eu, Tu,Dorul meu drag, mă întorc acasă, mă întorc spre mine! Îmi aduc aminte, că ți-am scris despre o zi cu tine, îmi aduc aminte ce ți-aș fi scris pe un mesaj trimis pe mări, ți-am scris de ziua ta, ți-am scris de fiecare zi și fiecare literă m-a transformat în ceea ce sunt acum. Te-am iubit și am crezut ca un copil nematurizat până la capăt că fiecare sentiment îmi dă dreptul de a te considera al meu. Tu mi te cuveneai doar pentru că eu te iubeam! Doamne, ce ciudată trebuie să-ți fi părut! Avem tendința asta de a-i judeca pe cei care nu fac ca noi, pe cei care nu gândesc ca noi, pe care nu aleg ca noi, pe cei care nu iubesc ca noi. Da, dragul meu drag, eu nu iubesc ca tine și îmi dau seama acum cu ce ochi probabil mă vedeai. Tu ai reguli, procedee, norme de iubire. Probabil, în orice dragoste există reguli pe care trebuie să le respecți. Eu nu respect nicio regulă. Și am inima arsă acum. Și când ai 20 de ani, inima repede se reface, un duș rece, o discuție, cineva apărut la orizont. Dar acum, cred că am nevoie de vrăji, de răbdare, de leacuri. Când eram doar un boț de om, Dumnezeu m-a pus în rând cu ceilalți copii și ne-a promis o dorință îndeplinită. Și nu am știut întâi ce cer. M-am bâlbâit, voiam și soare mult, voiam petale să am ca florile, voiam culori precum curcubeul după ploaie, voiam rădăcină adâncă ca arborii, să nu mă ia vântul la fiecare zbatere, voiam și aripi ca fluturii, boț colorat de soare eram pe plajă, mă învârteam și-l căutam pe Dumnezeu, și îl chemam la masă și nu știam că dacă am rădăcini nu am ce face cu aripile, dar nu mă puteam hotărî să-i cer lui Dumnezeu. Și am apucat să-i spun: dă-mi, Doamne, dragoste și Dumnezeu a suflat peste mine și a plecat spre alt copil colorat de soare, n-am mai apucat să-i spun până la capăt că vreau să fiu și eu iubită, nu doar să iubesc. Și mi-a dat dragoste. Atât de multă încât mă doare. Am obosit cumplit sub greutatea ei. Trec prin îndoieli și simt zgârieturile timpului pe față, pe corp. Sufletul meu este atât de ușor de rănit. Uneori, mă plimb prin toamnă. Nu vreau să mă întâlnesc cu nimeni. Nu vreau să vorbesc. Sunt ca un clown. Dar un clown trist, cu gura strâmbă. Râd, mă scălâmbăi, dar nu mai amuz pe nimeni. Și plâng, dar lumea știe că sunt un clown, crede că plânsul meu face parte din număr și râde, și râde. Și eu nu mai suport râsul, nu mai suport schelălăielile clownilor din jur. Vreau liniște!

Taina

Spune-ți părerea

comments

2 comentarii


  1. Doamne cat adevar,ma regasesc in toate cuvintele.De cine au fost scrise?Parca sunt tainele mele gandurile mele si toate faptele mele. De ce eu nu inteleg motivul.Lacrimi de iubire!

    Răspunde

    1. Gabriela, de mine au fost scrise, Cristina mă numesc și îți mulțumesc pentru cuvintele tale. Te mai aștept să te regăsești în stările mele!

      Răspunde

Dă-i un răspuns lui Cristina Barbu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *