Pierde-mă! Pierde-te!

Scrisoare către Tu,Dor

Voiam să nu vin astăzi să lucrez la studiu. Mi-era teamă de privirea ta, mi-era teamă că securea din ochii tăi mă va spinteca fărâme, că norii mă vor ploua, că vântul din ei mă va răvăși și iarna din tine mă va îngheța, va da brumă peste mugurii liniștii abia ițite în mine.  Dar m-ai sunat și m-ai rugat să vin. A fost suficient să-mi schimb programul. Mi-aș fi schimbat și viața! Și am venit. M-ai tăiat cu privire de brici, te răstești, arunci cu hârtiile pe birou, ai o sprânceană ridicată, m-ai rugat să fac un raport pentru studiu, ca întotdeauna sunt fericită când pot să-ți iau din muncă. Nu vreau răsplată, dar nici privire rece de iarnă adâncă nu merit, auzi, Tu,Dorule nu sunt a nimănui, nu sunt a ta, mi-am pus inima în palma ta, te-am rugat să ai grijă să n-o scapi, e fragilă, dar eu nu-ți aparțin, nu voi aparține vreodată regatului de gheață în care trăiești. Nici nu știi ce bine îmi faci! Hai continuă! Răstește-te, țipă! Refuză-mi privirea, scrutează zarea de deasupra mea, ca și când nu m-ai vedea, ca și când nu m-ai cunoaște. Ți-e greu? Nu, ți-e ușor, ai făcut asta de atâtea ori, este un exercițiu învățat, repetat! Îți pare rău? Pentru cine, pentru mine? Cine sunt eu? O jucărie, o paiață pe care o strâmbi după cum ți-e starea, o cocoșezi, o netezești, îi tai aripile, îi frângi zborul pe frânghii. Continuă! Eliberează-mă! Fii dur! Hai! Țipă! Taie-mă cu ochii! Sfredelește-mă cu țurțuri, aruncă gloanțe, sunt țintă vie, dar nu mișc, râd de mine în mine, pe față este doar un zâmbet împietrit, sarcastic, te înfurie? Nu este pentru tine, râd în mine de mine. Și scap din lanț, zală cu zală cade, nodurile slăbesc, porțile turnului în care m-ai ferecat odată se deschid, lacăt cu lacăt la fiecare cătare degerată a ta spre mine. Vine concediul! Mai întâi al tău, mai apoi al meu, of, Doamne, o lună, mai mult de o lună fără tine! Tu,Dorule, o lună fără tine, urlă un câine singuratic în mine, își urlă neputința și foamea, urlă la o lună cenușie, uriașă pe un cer întunecat, lipsit de stele, undeva înăuntrul meu, Tu,Dorule, fă-mă să-mi fie ușor! Fă-mă să nu-mi fie dor! Fă-mă să nu-mi doresc septembrie! Răstește-te! Răbufnește! Trântește! Eliberează-mă! Aruncă cu hârtiile, descarcă-te pe mine pentru neodihna din weekend, pentru frustrările tale, pe cine ai putea răbufni? Cine ți-ar permite asta? Ceilalți? Te-ar urî! Eu nu te urăsc! Pe mine doar mă eliberezi, plânge cineva ascuns în mine, dar nu-l bag în seamă, e un copil lăsat pe treptele unei biserici părăsite, nu-l aud, mi-e bine! Fug de lângă tine și afară picură. Este bine, pe fața mea sunt picături, doar atât, sau lacrimi, de ce nu picură de sus, de ce picură doar ochii mei, nu, nu, eu nu plâng, nu simt nimic, doar ușurare, mi-e bine, auzi, văd doar privirea ta neclintită și mi-e bine! Privirea ta care mă taie! Ai vrea să nu exist? Exist! În ciuda ta! Ai vrea să mă prefaci praf de zăpadă sub bruma ta? Nu poți! Și  mi-e bine! Rupe-mă de tine! Dezleagă-mă de tine! Fă-mă să-mi fie bine! Arată-mi că am fost ca oricine altcineva! Arată-mi că ai trecut la următoarea! Fă-mă să te uit! Ajută-mă să te uit! Ajută-mă să nu-mi fie dor! Judecă-mă! Arată-mi că nu m-ai cunoscut niciodată! Aruncă-mă în noroi! Arată-ți îndoiala! Dezleagă-mă! Respinge-mă! Alungă-mă! Pe mine mă aveai! Pe tine te aveam! Pierde-mă! Pierde-te! Ce mai contează? Undeva în mine, strigă un coiot în preerie, e pustiu în jur, doar un ciot de cactus uscat de soare și vânt! De ce nu-mi plouă pe păr?  De ce numai pe mâini?

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *