Scrisoare către Dumnezeu (4). Visare

Apoi, vara următoare, fără Ionică, mai ştii, Tată? Cât l-am căutat, cât am răscolit boscheţii din jur, când nea Mihai pleca pe dig, îl strigam: Ionică, eşti aici? Ionică, eşti acolo? Nu era nicăieri, marea nu mai era aceeaşi fără el. Tataia se dusese şi el în toamna trecută, sufleţelul meu mic era pustiit. Într-o zi, bălăcindu-mă în marea încă nu foarte caldă, curenţii m-au dus mult mai departe, în larg. Am strigat, am ridicat mâinile deasupra, forţele îmi erau din ce în ce mai slabe, nea Mihai nu vedea nimic din ce era în jur, iar eu am mirosit pentru prima oară în jurul meu moartea. Ştiam de ea, o văzusem într-o vară pe feţişoara iedului de-abia fătat de capră, spălat şi săpunit bine de mânuţele mele, o văzusem pe faţa lui tataia mai apoi, dar acum era în jurul meu, mirosea, mirosea şi frica din mine. La un moment dat, am renunţat, eram prea mică pentru o asemenea luptă, m-am lăsat şi curenţii repede m-au dus la fundul apei, eu aşa îmi amintesc, după care nu mai îmi amintesc. Tu ştiai că un copil nu trebuie să poarte astfel de amintiri, ştiu doar că eram pe mal, vie, cu lume adunată în jurul meu, mă adusesei cuminte la țărm, ca pe un vapor în derivă. Tu, Tată, pe braţele Tale. Am înţeles atunci, a fost o preluare de ştafetă, plecase tataia, rămăsesem eu, trebuia să continui dragostea pentru Tine. La câteva zile, era ziua mea, eram singură, prea singură pentru cei 12 ani, Îţi aduci aminte? Mă învârteam pe plajă cu ochii la cerul albastru şi strigam: ”Doamne, vrei să vii la ziua mea? Colegii mei sunt acasă, te rog, vino să nu fiu singură!” Am simţit în ziua aceea, că ai fost lângă mine, pe nisipul alb, la masa brodată, aleasă de mine din seturile lui tanti Uţa, am împărţit amândoi sandvișurile şi plăcinta cu brânză, am vorbit, Te-am întrebat de tataia, am plâns cu gândul la el, am plâns amândoi de Ionică, dar mi-ai spus să stau liniștită, Ionică este bine.

Doamne, câtă dragoste ai pus în inima mea! Îţi mulţumesc! Şi Îţi mulţumesc că nu ai pus ură, ura care omoară totul în jur, sentimente, bucurie, usucă sufletele, le otrăveşte. Îţi mulţumesc că nu ai pus indiferenţă, indiferenţa care ucide iubirea, o sugrumă, o macină, încet, sigur, la un moment dat nu mai rămâne nimic.

Îţi mulţumesc că nu ai scufundat niciodată corabia mea de visuri şi finalul tuturor poveştilor mele a fost fericit.

Îţi mulţumesc, Doamne, că mi-ai dat scrisul, Te iubesc, Doamne, pentru evadarea aceasta, pentru lumea pe care o creez, lumea mea, doar a mea şi a Ta, pentru cerneala poveştilor mele, cerneala care vine din adânc. Îţi mulţumesc că mi-ai dat puterea să caut în adânc şi să găsesc cerneală pentru fiecare poveste. Îţi mulţumesc pentru că mi-ai dat cuvintele şi pot să le mângâi, să le modelez, să le sculptez.

Îţi mulţumesc că mi-ai dat dansul, închid ochii şi pot dansa printre nori, cu luna dansez, cu stelele, mă urc pe curcubeu, mă agăț de colțul lunii, mă cațăr pe ea și dansăm printre nori. Îţi mulţumesc că mi-ai dat cântecul, când cânt, am pace şi linişte în jurul meu.

Îţi mulţumesc că am în jurul meu atât de mulţi oameni pe care îi iubesc şi atât de mulţi care mă iubesc, atât de mulţi care m-au iubit de-a lungul vieţii mele, şi uneori, graţie iubirii celor din jur, am reuşit, dragostea celor din jur a fost seva, hrana mea, apa mea, m-au iubit şi au crezut în mine..

Îţi mulţumesc că Tu m-ai iubit şi ai crezut că pot, fără gândul că Tu mă iubeşti, nu aş fi putut, fără gândul că Tu mă iubeşti, nu puteam să mă ridic. Tu ai crezut că sunt bună şi am fost bună. Tu ai crezut că pot să iubesc şi am iubit lumea toată, Tu ai crezut că sunt puternică şi am fost puternică, m-ai ţinut pe umerii Tăi şi am cucerit universul, sau m-ai făcut să cred că pot să-l cuceresc, m-ai ţinut pe braţe şi m-ai adus la mal. Alături de Tine am învăţat să fiu copil, alături de Tine am rămas copil şi dincolo de pragul copilăriei, alături de Tine sunt copil lângă copiii mei. Tu mi-ai arătat lumina, fără a consuma durerea până la capăt. Tu ai crezut că pot visa şi visurile mele au trecut dincolo de marginile lumii..

Şi am visat, Tată, am închis ochii şi lumea a fost la picioarele mele, am lumea mea, am marea mea, am munţii mei şi am prieteni din toate colţurile pământului, totul este înflorit şi este vară în lumea mea. Doamne, îţi mulţumesc pentru vara din lumea mea, îţi mulţumesc că nu simt frigul, îţi mulţumesc pentru că pot să mă ascund, că pot să fug şi în lumea mea, nu există oameni care suferă, nu există oameni săraci. Şi sunt mare în visul meu şi sunt mică în fața ta!

Spune-ți părerea

comments

4 comentarii


  1. Estivala reflectie, interesanta, calda, foarte familiara! Frumos! Parca imi vine sa pun o melodie sau sa pictez povestile tale….ce stare de spirit….

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *