Şi a fost dragoste!

Când te-am cunoscut, m-ai privit de parcă mă cunoşteai, nu uit privirile, cred că mă cunoşteai din căutările prin tine, prin lume, prin mine. Nu m-am întors din drum, apoi, trecuse ceva timp, eu veneam cu maşina, tocmai încercam să parchez, căutam din ochi un loc, tu ai coborât din maşină, aveai haina pe umeri, am pus frână, uşor, dar m-am întors cu totul după tine, era primăvară, primăvara trecută, vântul îţi sufla în păr, erai frumos şi am simţit ceva ce nu am simţit demult, fior de primăvară, emoţie de luna mai, un ghiont la inimă. Maşina necontrolată, uitată din mâinile mele, a intrat în bordură, cu putere, a fost o zgâlţâitură destul de puternică. Se presupune că trebuia să mă trezesc, să înţeleg de atunci, să-mi dau seama că Dumnezeu îmi pregăteşte ceva. De pe trotuar, un bătrân, îmi făcea semn cu bastonul, văzuse şi privirea mea întoarsă spre tine, văzuse şi scuturătura, zâmbea larg, semn că înţelegea primăvara care începea în mine.

Mai târziu, trecuse ceva timp de când venisem la institut, nu ne întâlneam prea des, nu ştiam încă dorul, nu te căutam încă şi apoi, într-o noapte, visul acela, visul care avea să-mi devină leit motivul nopţilor, insomniilor, avea să-mi devină vis dulce şi coşmar. Când eram mică, în momentul în care cădeam în somn, visam că mă desprind de pământ şi tresăream puternic, chiar ţipând, târziu, încoace, visul acesta înlocuia orice alt vis, din el pornea dorul meu, durerea, nebunia, beţia. Eram pe un pat de spital, albă, palidă, lângă mine, lângă umărul stâng, erai tu, aproape îmbrăcat în argint, pluteai lângă mine şi când mă atingeai, mâinile treceau prin mine, erai foarte luminos, de fapt, totul este extrem de luminos, orbitor, îmi luai mâna, încearcai să mă atingi, dar nu puteai, mâinile tale treceau prin mâinile mele, fără să le simt, dar îți auzeam vocea: „Dă-mi inima ta!”, şi eu cu mâinile tremurânde încercând să semnez o foaie, dar nu pot întotdeauna, în unele visuri, mâna mea încearcă, neputincioasă să se ridice, dar efortul meu de a semna, de a mă ridica, mă sfârşeşte, uneori, mă uit la tine, cu ultimele puteri şi îţi spun: „Ai încredere!!!”…alteori, semnez cu ultimele puteri, alteori, nu mai ştiu, mă trezesc şi mă întreb zile în şir, până la visul următor dacă am semnat, dacă inima a ajuns la tine şi visul se repetă, la nesfârşit de ani de zile, fără ca eu să înţeleg ceva din el. Prima oară când am avut visul, am înțeles, începea viaţa mea de după tine, de atunci, micșorez cu fiecare zi distanța dintre mine și tine, slăbesc în fiecare zi zalele dintre eu şi tu, dobor cu fiecare zi zidul ce ne-a separat anii trecuți.

Am construit dragostea pentru tine de la zero. Te-am iubit de la zero, te-am ridicat în inima mea, în mintea mea, de la zero, te mai văzusem din când în când prin mine, dar nu ştiam nimic despre tine. Te-am construit pas cu pas, zi cu zi, piesă cu piesă, ca pe un puzzle, ca pe o sculptură, ca pe o simfonie. Am pus cărămidă cu cărămidă, am sculptat cu dalta în piatră, am adăugat notă după notă ca să te ridic, să te dau luminii, să te compun. Am adăugat detaliile care îmi apăreau în drum, am adăugat gesturi, idei, visuri, părți din tine care te-au clădit până la ceea ce ştiu acum despre tot ce ești tu. M-am ridicat deasupra mea, m-am depășit, m-am învins şi dacă totul nu se transforma în dragoste, tu, prieten, rămâneai la fel de preţios pentru mine, dar, uneori, nu alegem noi, alege cineva, deasupra noastră, am deschis ochii prea mari şi am văzut prea multe. Şi a fost dragoste! În inima mea, am plămădit un glob de cristal, plin cu fluturi albaştri şi roşii, uriaşi, se zbenguiau năuci spre orice rază de lumină, acolo, era lăcaşul tău. Câteodată, rătăceai drumul, nu voiai să intri, dar îţi ieşeam în cale, cu un felinar aprins, să vezi intrarea şi după zile de rătăcire, găseai drumul spre lăcaş. Spre inima mea!

Fusesem în siguranţă până la tine, inima mea, tropăiala din inima mea, era în siguranţă, aveam şi eu un colţişor cu vise, cu bucurii, cu frustrări, cu dureri, cu neîncrederi, cu dorinţe, cu speranţe, cu pasiuni ascunse, cu dragoste secretă pentru cineva fără chip. În viaţa mea de după tine, dragostea secretă a căpătat un chip. Da, te-am iubit! Şi mi-a fost drag de tine, atât de drag! Şi uneori, am fost atât de mândră de tine şi mândră, că tu, acea persoană de care eram mândră, te gândeşti, în clipe de nelinişte sau de lumină, la mine, aşa visam. Da, te-am iubit şi plângeam când nu puteam să-ţi spun dorul de tine, în zile cu gust de dor, de foame, de sete, de furtună…

Tot ce ştiam despre mine ai deturnat, eu banala, voiam să ies din anonimat în faţa ta, eu cumintea, dansam în ploaie în faţa ta, eu, responsabila, mă năşteam din nou sub ochii tăi, eu femeia altui bărbat, mă îmbolnăveam şi mă vindecam sub atingerea ta. Tu ai fost marea mea, valul meu, Tu,Dorul meu, iubindu-te pe tine am ştiut că EU însămi sunt iubirea, iubirea mea a fost cu mine în orice moment, nu am iubit nicicând mai mulţi bărbaţi, în fiecare, te-am iubit pe tine, alţi oameni nu vor putea trăi aşa ceva, sunt unică, sunt completă, sunt beată, dar sunt adevărată…

Spune-ți părerea

comments

4 comentarii


  1. Proiectia egoului in iubire devine un monstru atunci cand este inbusit de propriile iluzii sau frustrari si evident orice prada nu e suficienta pt ai satisface setea de iubire neinteleasa. Evident ca de fiecare data a fost dragoste ca si cum ar fi fost unica , dar de cum era devorata, ca un vampir alta dragoste urma sa-i satifaca setea de iubire. Asa se intampla cand ne lasam prada propriului ego , devenim sclavii propriilor iluzii sau placeri , si niciodata multumiti, caci placerea naste dupa sine placere, si cautarea e continua, si nelinistea pe masura ei.

    Răspunde

    1. Dacă povestea ar fi reală, s-ar putea să ai dreptate, Adrian. Dar reține, Taina se ridică deasupra propriului ego, se lasă cu totul, se cedează pe sine, nu are nicio rezervă, nu păstrează nimic pentru ea. Nu caută plăcere, doar inimă! Doar privire!

      Răspunde

    1. Să plângi? Nu asta am vrut, am vrut să simți emoție, sentiment, dragoste. Scrisorile mele sunt pentru toți oamenii planetei. Dar e bine și dacă ai plâns, înseamnă că ceva din ceea ce am scris a ajuns acolo unde trebuia! Ne mai întâlnim, mai plângem împreună!

      Răspunde

Lasă un răspuns la Petre Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *