Sub anestezie…

După ce mi-a spus adevărul, după ce am înțeles că în viața asta nu voi sta cu mâna mea în mâna lui niciodată, că nu voi sta cu capul pe umărul lui niciodată, că nu suntem de fapt născuți unul pentru altul, că nimic nu a avut niciun rost, decât că a trebuit viața mea să fie dată peste cap, încă odată, am plecat aproape ținându-mă de pereți. Nu simțeam nimic, doar mă clătinam și faptul că nu simțeam nimic mă speria cel mai tare. Mă gândeam că voi ieși de sub anestezie și atunci voi simți. Totul a fost o minciună, o joacă, un moft, am stat în mașină mai mult de o oră, nu puteam să mă duc pe banca mea, nu puteam să merg acasă cu tot ce duceam cu mine. Realizam că pe măsură ce stau acolo, în mașină, este tot mai rău, îmi aduceam aminte anumite secvențe, anumite cuvinte în care am crezut, anumite gesturi pe care le-am interpretat greșit, derulam imagine cu imagine, parcă mă trezeam, anestezia începea să treacă. Prin fața ochilor mi se perindă tot felul de scene, pe care acum le văd altfel, atunci le-am perceput cum am vrut eu, acum înțeleg de fapt ce a vrut să spună atunci, sau altădată, el a știut întotdeauna să se dozeze, să nu pună prea mult pe foc că se arde, a știut  că la un moment dat îmi va spune, dar a amânat, de ce să nu se distreze și el puțin? Mă simt ca o marionetă șchioapă, mă simt femeia ușoară care ademenește, dar care la finalul filmului își dă seama că de fapt, a fost ademenită tot timpul, cum nu mi-am dat seama? Cum m-am lăsat dusă de val fără să pun niciun fel de piedică, Doamne, ce mi-a plăcut valul!!! Încerc să-i scriu, de ore încerc să-i scriu, să-i spun că îl urăsc, cât de mult l-am iubit fără nicio explicație logică, acum îl urăsc, logic, rațional, conștient îl urăsc, habar nu are ce mi-a furat, mi-a luat pentru totdeauna puterea de a visa, nu i-a păsat! Doamne, de-ar fi în fața mea acum, l-aș zgâria până la sânge, l-aș bate cu pumnii, mă rugam să-i fie bine, iar el îmi spune totul cu nonșalanță! Vezi? Eu nu am voie să iubesc, eu nu am voie să fiu iubit. Zici tu? Când îți scriam noaptea, aveai voie? Când m-ai sărutat, aveai voie, când mă luai în brațe și mă atingeai ușor pe gât, aveai voie?

O să-mi treacă! Doamne, cum o să-mi treacă! Probabil, la un moment dat o să stau față în față cu el, o să-i spun că l-am iubit și l-am urât, o să rup bucăți din el, o să țip la el, mai bine, țipătul nu lasă urme, o să-i strig în față tot ce am de strigat, să-l doară cum mă doare pe mine și nu mă doare jurământul lui, îl înțeleg și eu aș fi făcut poate la fel, mă doare că nu mi-a spus. Putea să-mi spună: iubește-mă, dar nu te apropia, am un jurământ, te-aș putea iubi și mi-e teamă! și l-aș fi înțeles, l-aș fi iubit, dar nu m-aș fi apropiat, l-aș fi iubit de la distanță, fără șă știe el, l-aș fi iubit în gând, dar nu, el trebuia să știe, să vadă, să se simtă flatat, să se hrănească din iubirea mea, să se hrănească din cuvintele mele.

Am fost departe de el când a vrut să fiu departe, fug cu tine în lume, dar nu acum, te iubesc, dar nu acum, te iau în brațe, dar peste o săptămână, de parcă eu puteam să-mi raționalizez sentimentele, acum mai puțin, peste o săptămână mai mult, și dacă nu acum, de ce mi-ai zâmbit, de ce mi-ai pus mâna pe față? Nu trebuia să pierzi nimic, dacă cumva pierzi din iubirea mea, dacă mă pierzi puțin câte puțin? Mai bine să mă ții tu așa, acum am chef de tine, mâine nu am chef, poimâine îmi vine așa o poftă de reîndrăgosteală și în toate astea nu te gândești deloc la mine, deloc, numai tu trebuie să fii protejat, eu sunt puternică, eu sunt tare, inima mea este ca un sac de box, încasează, dar nu pățește nimic.

Ține-mă la distanță, dacă ai ști ce bine îmi faci! Fii dur, fii rece! fii ca toți băzgăunii ăștia de fac legea pe oriunde! dacă ai ști ce bine este când trece furtuna, este liniște, rămâne doar nisipul care se scurge ușor, ce ai crezut, că m-arunc în patul tău? Că mă vând pentru o noapte cu tine, că vreau aventuri? Eu nu sunt așa, chiar dacă sângele aleargă și prin mine, chiar dacă femeia din mine trăiește și Doamne, cum trăiește! Chiar dacă am nevoie de orice fel de dragoste, și de mângâieri, și de răsfăț, nu-mi trebuie dragoste fizică cu tine, eu nu sunt așa! poți crede că există și altfel de femei? Poți crede că există femei care iubesc fără să atingă? Că pot trece de limita pe care numai sufletul o poate ajunge?

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *