6. Aş vrea o oră cu copiii mei, nu, este puţin o oră, aş vrea două, trei ore, ei au timp mereu pentru mine, întotdeauna când îl strig pe Mihai: ”Hai să ne strângem în brațe!” vine repede, niciodată nu spune că nu poate, Mihaela când mă sună, îmi spune mereu că îi este dor de mine. Doamne, ei nu mă refuză niciodată, orice le-aş cere, aş vrea să pregătim împreună masa, să facem, nu ştiu ce aş avea poftă să mănânc la ultima mea masă, cred că piuré cu şniţele şi cu salată de roşii, da, cu multă salată şi apoi o amandină cu ciocolată. După masă, aş vrea să ne batem cu perne şi apoi obosiţi să stăm întinşi şi să vorbim mult, nu mă plictisesc niciodată de asta, vreau să râd cu ei să ne aducem aminte de când erau mici, să-i strâng în braţe, apoi aş vrea să le dau multe sfaturi, să le spun să fie ei în orice moment, sunt frumoşi, atât de frumoşi şi atât de cuminţi. Niciodată nu m-au dezamăgit, niciodată nu m-am lăsat dezamăgită de ei.
7. Aş vrea să vorbesc o oră cu tata şi cu mama. Să mă întorc la momentele copilăriei, când mă supăra tata, când mă necăjea şi eu nervoasă îi spuneam: tăticu, nici nu te iubesc! Şi el râzând: şi ce dacă, las’ că te iubesc eu! Aş vrea să-i spun că am glumit, l-am iubit atât de mult şi în acele momente când mă înghiontea ca un copil, aș vrea să-l mai tund o dată, să-i iau părul moale între degete, să-l mângâi, să mă ascund cu obrajii în umărul lui. Aş vrea să-i spun mamei că ea a însemnat enorm pentru mine, că multe le-am reuşit şi multe le reuşesc şi astăzi datorită ei, că o mare parte din ceea ce sunt poartă amprenta ei. Ea îmi spunea mereu: ”Poți!” și ca prin farmec, puteam. Aș vrea și acum să-mi spună la răscruci: ”Poți!” Doamne și sunt atât de multe răscruci!
8. Aş vrea să vorbesc cu Ionică, aş vrea să-i mângâi zbârciturile de pe faţă, când am putut, nu am făcut-o, nu am ştiut că cineva îl va lua vreodată de lângă mine, aş vrea să vorbesc cu el, o oră, să-i spun că nu l-am uitat, că nu-l voi uita niciodată, că a rămas unic în inima mea, ca cel mai curat prieten pe care l-am avut vreodată, nu ştiu dacă mai trăieşte, nu ştiu unde este, dar cred că Dumnezeu mă va ajuta să-l revăd odată. Vreau să ştie că imaginea lui, speriată, nedumerită, chinuită va rămâne mereu lipită în mine, într-un colţişor numai al lui şi această imagine îmi va sfâşia inima de fiecare dată când îmi aduc aminte. Spune-i Doamne, că eram un copil, găseşte-mi scuze în ochii lui, chiar dacă eu nu-mi găsesc, spune-i că şi eu eram speriată şi nu ştiam ce va urma.
9. Aş vrea să fiu pe o scenă, să am curajul să urc pe o scenă şi să cânt, cu o chitară agăţată de umăr, să închid ochii şi să mă las purtată de sunete, să râd, să plâng, să-mi transform cântecul în chiot și jale, așa cum a fost toată viața mea, urcuș și coborâș, așa cum este fiecare viață.
10. Aş vrea să dansez, o oră să fiu singură, într-o sală mare, cu pereţii acoperiţi de oglinzi şi eu să dansez, orice, să ard ca o flacără, să mă sting, să mă reaprind.
11. Să scriu „te iubesc” pe un gard sau undeva, pe bloc. Fără adresă, pur şi simplu am vrut asta demult, întotdeauna m-am gândit ce a fost în inima celui ce scrie pe un gard ”te iubesc!”, liniște? resemnare? furtună? renunțare? acceptare? viață? dorință de nemurire? şi apoi să acopăr cu graffiti totul, să nu se mai vadă ce am scris și să dispară pentru totdeauna și ceea ce simt, odată cu fiece literă.
12. O oră aş vrea să fiu bătrână, când toate vor fi trecute şi uitate, aş vrea să privesc cu înţelepciune viaţa mea trecută ştiind că este prea târziu să mai schimb ceva. Aș vrea să știu cum este să privești înapoi, să știu regrete și mulțumiri, să știu ce am ales, dacă am ales, să știu rostul alegerii. Să-mi privesc fiecare vârstă cu ochii deschiși, să ating cu degetul fiecare moment important din viață, ca în palmă: aici eram copil fericit, copilăria mea a putut multe, aproape orice, uite, aici am fost femeie, uite, aici, am fost fericită, ani mulți am fost fericită, aici, ceva s-a rupt, cineva a luat viața mea și a înșurubat-o pe o viață străină, da, aici, m-am îndrăgostit, m-am întors și am dat cu mașina de bordură când a apărut pandurul meu, iar aici, am plâns, m-am zbătut, aici, am realizat că nu are rost, că întâmplarea vieții mele a fost pur și simplu o întâmplare fără rost, iar aici, i-am pus lacrimile într-un plic, și durerea și îndoiala și vina și i le-am trimis prin curier înapoi. Să nu mai fie ale mele, să rămână ale lui, ca treceri ale mele prin el.
13. Aş vrea ca o oră pe an fiecare om să facă ceva bun pentru cei din jur! orice, o oră pe an fiecare să se gândească la altcineva, nu la el însuşi.
14. Aş vrea ca oamenii să nu mai ceară, ci doar să roage, să spună: “Te rog!” şi apoi, “Mulţumesc!”, toţi vor fi mult mai apropiaţi, vor fi mai puține lacrimi de trimis în plic.
15. Aş vrea că toţi cei din jurul meu să mă accepte aşa cum sunt, nu aşa cum ar vrea fiecare să fiu, aş vrea să mă accepte, nu să mă iubească, am înțeles pe parcursul ultimilor ani că nu se poate să mă iubească toată lumea, deși mi-am dorit și am luptat, acum nu mai cer asta, ci doar să mă accepte şi să nu mai încerce nimeni să mă schimbe, oameni buni, prieteni, colegi, vecini, nu trebuie să mă iubiţi, doar să treceţi pe lângă mine ca pe lângă oricine altcineva, fără să-mi cereţi să mă schimb, fără să-mi cereţi să fiu mai serioasă, mai sobră, mai cu picioarele pe pământ, mai raţională, mai lucidă, mai tare, mai puternică, să nu mai plâng din orice, să nu mai fac gafe, să nu mai vorbesc cu capul în nori, să nu mai tai și apoi să măsor. Nu pot, vă jur că am încercat, nu pot şi aşa voi rămâne. Copiii mei și Andrei sunt singurii care mă iubesc aşa cum sunt, zâmbind chiar şi când o dau în bară. Ei nu încearcă să mă schimbe, eu sunt a lor, oricum. Nu vreau doar să urmez regulile altcuiva, nu vreau să mă supun nimănui. Vreau doar să-mi urmez calea, chiar dacă această cale mai durează câteva ore, este calea mea și numai a mea.

Spune-ți părerea

comments