Tu,Dorul meu!

Citesc ce scriu şi sunt bulversată. Amalgam de sentimente se adună în mine, le alung, vin iar nechemate, gândurile se îndreaptă acolo unde nu le vreau! De ce totuşi, îmi vine să deschid geamul şi să strig: Tu,Dorul meu am deschis calculatorul şi am scris: Tu,Dorul meu, eu m-am îndrăgostit şi apoi am şters, speriată şă nu vadă nimeni.

De parcă nu-l iubeam deja.

Nu este un Tudor obișnuit, el este Tu,Dorul meu, acel Tu,Dor, nu unul oarecare…

Vară caldă, te iubesc soare, te iubesc căldură, te iubesc cuib de berze, te iubesc verde cu albul tău din loc în loc arătând câte o floare.

Miros, adulmec, sunt iar coiot în preerie, pun urechea la pământ şi ştiu, e vară, vine mereu şi eu o primesc mereu, umblu năucă pe străzi, bezmetică, ameţită, plină de verde, de alb, de culoare, desculță, desferecată la suflet.

Sunt un o floare de liliac înflorit, înflorind..

Sunt curcubeul după o ploaie de vară, soarele mă cunoaşte deja…

Sunt un fir de nisip sub un nor care se apropie de pământ….

Sunt o inimă în pieptul unei femei, zvâcnind, nebună…

Sunt o stea prinsă în palme de un adolescent îndrăgostit…

Sunt o acadea ronţăită de un copil cu bucle blonde…..

Dintr-o melodie, eu sunt refrenul…

O floare de zarzăr cade pe umărul meu. Lasă urme de linişte pe cer, o gâză mică, roşie, mi se aşează pe guler. S-a oprit să îmi şoptească ceva. Îi spun: Şşştt, aici nu mai intră nimeni, am încuiat toate ferestrele, ca să mă apăr….

O rază de soare îmi mângâie părul, se joacă, o simt caldă în firele negre. Mă pomenesc zâmbind, dar mă întorc spre soare şi îi fac semn: ŞŞttttt, linişte! Doarme cineva, cuminte, înăuntrul meu…

Grigore Vieru

Merg pe pământ

Şi sunt ca vioara.

Toate îmi par că sunt

Prima oară.

Ca un copil

Aştept dimineaţa,

Până la lacrimi

Mi-e dragă viaţa.

Orice splendoare

Mă doare,

Mă doare-această floare

Şi frumuseţea ta,

Şi frumuseţea ta!

Şi-această zi

Ce mâine nu va mai fi,

Nu va mai fi!

Înfiorat spun mama şi tata

De parcă îmi văd părinţii

Prima dată.

Ca un copil

Aştept dimineaţa,

Până la lacrimi

Mi-e dragă viaţa.

Când mă cuprinzi

Tremur, ah, toată,

De parcă-aş iubi,

Prima dată.

Ca un copil

Aştept dimineaţa,

Până la lacrimi

Mi-e dragă viaţa.

Într-o zi, n-am să mai fiu în ochii lui. Acum sunt. Ştiu! Văd! Aud! Trece pe lângă mine și zâmbește, îl urmăresc, nu zâmbește la fel la toată lumea, nici măcar la toate femeile, are soare când se uită la mine, sau văd eu strâmb?

Mă oprisem să discut cu un coleg, din spate venea el, ceea ce vorbeam cu colegul nu avea nicio legătură cu el, cu institutul, cu colegii, dar s-a oprit, la ceva distanţă de mine, şi mă privea zâmbind. Eu mă uitam oarecum nedumerită şi la coleg şi la el. Parcă voia să-mi spună ceva, dar când îl priveam, zâmbea, iar când îmi luam ochii de pe faţa lui, devenea serios, parcă mă cerceta. Ce-ar putea să-i spună faţa mea? Hei, extraterestrule, ce-ţi spune faţa mea?

Spune-ți părerea

comments

2 comentarii


  1. Ei, au inflorit niscavai versuri, se pare? 🙂
    Schimbarile vremurilor, cica. Imi suna un discurs – al lui Vieru – ori vreun slagar cu sotii Teodorovici…
    si totul, e ca la inceput.

    Th3Mirr0r

    Răspunde

  2. Da, dar au înflorit pe foaia albă. La mine, în mine au înflorit de mult, cu mulți ani în urmă!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *