Când nu poți scrie….

După ce toată dimineața suflă cu putere, spre seară, vântul se opri brusc, ca și cum ar fi luat un xanax ce l-ar fi potolit subit, doar într-un colț de cer mai rămase puțin să se burzuluiască la lume. La un moment dat, la reproșul unui nor ieșit după furtună cu coafura zbârlită, vântul zâmbi șui: ”Eu nervos??? Ți se păru!”, și plecă oarecum jignit să se ascundă. Privesc de sus orașul, pare un circuit integrat imens, vechi, ruginit, cu diode, triode, rezistențe uriașe, dar inerte, mi se pare ciudat că din când în când se vede mișcare în ansamblu. Afară, se amestecă anotimpurile, miros aerul de după ploaie, privesc cu ochi de copil culorile din jur, un amalgam de roșu, verde, galben, alb. Închid ochii, adulmecând ca un coiot aerul curat, mai devreme, soarele fugise speriat de vânt, acum, proaspăt, cu razele pieptănate și date cu fixativ, răsare iar după un nor bucălat. Am fugit de oameni!

Am citit demult, că în Portugalia este o superstiție, ”borboleta branca”, dacă primul fluture văzut în an este alb, vei fi bun, vei fi norocos în acel an. M-am întrebat mereu cum te face un simplu fluture alb să fii mai bun, habar n-am, dar uneori, când nimic nu merge cum vrei să meargă, îți face bine și o banală superstiție, îți face bine să vezi primul fluture din an, că e alb. Sau poate, simplul fapt că ai văzut un future alb, te face să dai mai departe un bine.

M-am cățărat aici, să uit orașul, zgomotul, să-i uit zbenguiala, să fiu mai aproape de soarele scăpătând, să întind mâna și să-l ating, să văd, poate, un fluture alb, să știu măcar acum, că va fi un an bun.

Câteodată, spunem lucruri frumoase, clișee banale celor din jur, să le arătăm că totul este în ordine, chiar dacă nu este, poate ca să îi încurajăm, sau poate ca să ne ascundem. Da, ne ascundem mai des ca altădată, nu știu de ce, dar odată, vorbeam cu prietenii noștri, acum vorbim cu psihiatrii, sau scriem.

Mi s-a întâmplat zilele astea să aud, cu mare emfază, cuvinte socotite lege: ”Ești om după ce ridici o casă, crești un copil, sădești un copac și scrii o carte!”. Cuvinte, doar cuvinte goale. Atâția oameni care au ridicat o casă au dărâmat alte case, în poarta lor, lângă copacul sădit de ei stă un om sărac cu mâna întinsă și ei pun câinii să-l gonească. Atâția oameni care au crescut copii uită de copiii altora și atâția care au scris cărți sunt oameni de doi bani…și stoluri de fluturi albi nu-i fac mai buni.

Ce naibilui ne place să ne cocoțăm pe cuvinte, să le strângem morman sub noi, citate, ziceri, proverbe și să ne urcăm în vârful lor, moț în frunte, dacă altcineva nu ne laudă, să ne lăudăm noi. Cei care au dubii că sunt oameni, strigă în gura mare că sunt oameni. Cei care sunt cu adevărat, tac. Cum ar veni, dacă ai plătit o echipă de oameni să-ți ridice zidăria, acoperișul, apoi altă echipă să-ți tencuiască și să-ți perie, apoi un arhitect, ceva să-ți aranjeze mobila ”cu stil”, ai devenit om peste noapte. Prin urmare, cei cu bani, sunt oameni, cam toți, nu?? Să te tot ferești de cei care stau în apartamente închiriate, sau în casele rămase de la părinți, ăștia nu sunt oameni, nu așa?? Apoi, toți părinții sunt oameni? și cei care-și căsăpesc familia? și cei care scriu cărți? Prin pușcării se scriu zeci de cărți, sunt cei ce le scriu mai oameni decât cei care nu știu să scrie pentru că viața nu le-a permis prea multe? și ce înseamnă ”om”? Că bag de seamă că astăzi sunt la mare preț puterea, duritatea, uneori obediența, nicidecum bunătatea, loialitatea. Că dacă întrebi un copil ce înseamnă om, probabil din ceea ce învață de pe la televizor, îți va spune că înseamnă să ai bani. Cam atât! Calitățile s-au evaporat. Și de ce unii strigă în gura mare că sunt oameni, iar alții tac? Pentru că alte cuvinte spuse de bătrâni au rămas adevărate: ”Căruța goală scârțâie mai tare!”

Ce-mi venii de scriu asta? Am citit mai demult, că, parcă Tolstoi a fost întrebat ce să scrie când nu poate să scrie. ”Scrie cum e când nu poți scrie”, i-a răspuns Tolstoi. Cam de asta e vorba, nu pot scrie, parcă mi s-a sfârșit cerneala, și scriu la ce mă gândesc când nu pot scrie.

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *