Doar frigul rămâne!

Ianuarie deja tăiat în două. De dimineață, soarele s-a cocoțat pe cer, dar cred că a fost o rătăcire de astă vară, un drum parcurs reflex, cine știe unde îi erau mințile, trebuia să ajungă pe cerul Australiei și s-a încurcat, acum stă drept, rigid, și nu știe ce are de făcut. Parcă e un copil suit pe scenă, spectatorii sunt toți cu ochii pe el, și de emoție a uitat cuvintele. Își dă încurcat părul din ochi, gata, a făcut o gafă, cum oare s-o dreagă?

Lasă soarele, te ascunzi mereu în astfel de momente, te faci că ești atentă la lucruri care nu te privesc, te faci că urmărești ce este în jurul tău și nu te afectează, te ascunzi, fugi ca întotdeauna. Da, fugi! Ce simți? În care fază ești? Negare? Nesiguranță? Vinovăție? Furie? Da, furie, multă furie!

Ați fost odată apropiate, ați făcut parte din același grup, vă distrați, vă vizitați, o perioadă a locuit la tine, ce s-a schimbat? Ce v-a depărtat? Habar n-ai, sau iar te ascunzi? Tinerețea este pătimașă, un singur cuvânt te încrâncenează, alungi, anulezi, ștergi. Nu știe tinerețea să ierte, să uite, continui să trăiești, îți mai aduci aminte câteodată, dar tinerețea amână, îți spui că ai timp, ai toată viața să îndrepți lucrurile, continui iar să trăiești, nici nu mai știi cine a greșit, anii trec, patima se domolește, orgoliile se tocesc, anii uită, îți dai seama că atunci ai crezut că le știi pe toate, că le simți pe toate, zâmbești, de unde? Nu le știi nici acum pe toate, diferența este că acum înțelegi asta. Și acum este prea târziu! S-a dus, da, ea s-a dus, nici nu apucase să se bucure de liniștea pe care o trăiesc, în sfârșit, părinții, când copiii le sunt bine, au terminat școlile și acum și-au găsit de lucru, câștigă, poate curând își vor face familiile lor. A suferit. Afli prea târziu că a suferit. Poate ai fi lăsat totul baltă și ai fi plecat să repari măcar acum lucrurile. Fii sigură că se mai puteau repara, niciodată nu e prea târziu. Măcar acum nu voiai să repari ceva pentru tine, mai mult pentru ea, să se ducă mai liniștită Și totuși, acum e prea târziu. Îi privești fața senină, încerci să-ți găsești scuze, dar nu simți decât furie. Multă furie, pe tine, pe ea, că nu a mai avut răbdare, pe lume, pe uitare, pe tinerețe. Doamne, cât de mult ai vrea să dai timpul înapoi, măcar cu câțiva ani. Neputință! Și plângi. Pentru tot. Și mai mult, pentru cea care nu se mai uită acum la tine!

La țară încă se bocește. Bocetul se aude în surdină, parcă iese pe horn, odată cu fumul gros. Când pleacă bătrânii, bocetul e doar trist, când se duce cineva încă tânăr, bocetul te frânge. Parcă te acuză, te arată cu degetul!

E frig, cumplit de frig, de abia s-a scurs jumătate din iarnă, pământul e înghețat și nici soarele rătăcit de dimineață nu și-a făcut treaba. A făcut o gafă, a încurcat drumurile, s-a suit pe cerul nostru crezând că e al lui, a încercat să dreagă greșeala, apoi a fugit speriat de umbra lui. Frigul mușcă adânc din mine, ace de gheață se înfig în mine ca o haită de lupi flămânzi, mi-e frig, totul se dizolvă în frig, furia, neputința. Doar frigul rămâne!

Spune-ți părerea

comments

4 comentarii


  1. Atât de trist! Da, anii uita, dar orgoliile nu. Ale tale? Ale celuilalt? Nici nu cred ca mai are importanta, la un moment dat poate nici nu mai e vorba de orgoliu. E doar neputința de recunoaște ca undeva, cumva, ai gresit. Tinerețea, iți spui, încercând sa uiți frigul care te cuprinde când te gândești cum era atunci când încă mai stiați sa râdeți împreună, când încă nu știati ca nu timpul ci orgoliile sunt cele care te duc pe drumul pe care mai târziu se transforma în prea tarziu .

    Răspunde

    1. Da, adevărat spui. Mă simt vinovată pentru că am uitat prea devreme și mi-am adus aminte prea târziu. Nu știu dacă puteam să ajut, de fapt ajutam doar prin prezența mea și era suficient. Dau vina pe tinerețe, dar nu e ea de vină. Eu sunt. Mulțumesc mult!

      Răspunde

      1. Eu multumesc. Pentru oglinda in care ma privesc ori de cate ori citesc randurile tale. Chiar daca uneori sunt momente in care nu imi place ce vad. Chiar daca uneori maine pare atat de departe. Trebuie doar sa strang din dinti si sa merg mai departe. Zambind, oricat pare de greu.

        Răspunde

        1. Mulțumesc mult, Cristina! Așa trebuie să facem cu toții, să strângem din dinți și să mergem mai departe, eu am învățat să iubesc ce mi s-a dat, orice moment, da, și acele momente în care nu mă plac. Din orice moment am de învățat!

          Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *