Mi-a dat astăzi un coleg, o poză. Inima s-a oprit pentru câteva secunde şi apoi a luat-o la vale, niciodată, la nicio deschidere de an universitar nu au făcut poze, nimeni nu s-a gândit la asta, sau nimeni nu le-a păstrat şi tocmai de atunci, din acel moment în care el apare, senin, fără să-şi dea seama că va da o viaţă peste cap, tocmai acel moment a trebuit imortalizat şi păstrat. Am pus poza reazem pe masă, reazăm pentru sufletul meu rătăcit, a venit Tu,Dor, s-a uitat la ea senin, nu știe ce semnificaţie are.
Mă privesc, eram după momente grele din viaţă, mă întorsesem de la Bucureşti, pentru totdeauna, îmi promisesem că nu voi mai face încercări, astfel de încercări dureroase.
Bucureştiul fusese un eşec pentru mine, un kitch, un loc în care încercasem să mă regăsesc şi nu reuşisem, nu eram mândră deloc de acea perioadă din viaţa mea. Aş fi vrut să arăt tuturor că pot singură şi nu am reuşit să arăt nimic. Dacă aş fi reuşit, probabil nu mă întorceam în oraș, deşi Bucureştiul a fost un calvar pentru mine. În cele câteva luni în care am stat acolo, nu am reuşit să mă apropii de nimeni, femeile se fereau de mine, în spatele oricărui zâmbet sau gest prietenos pornind din mine, încercau să găsească scopul, motivul, am renunţat într-un final. Bărbaţii, mă rog, bărbaţi, în orice gest, chiar de protecţie, încercau să pună mâna pe mine, cumva, să mă atingă, dacă încercam să zâmbesc, înţelegeau mai mult. Am renunţat. Mă duceam cu câteva minute înainte, îmi făceam orele, aveam foarte multe laboratoare, aveam un laborator de patru ore şi era perfect pentru mine, stăteam mult cu studenţii şi în pauze vorbeam mult, nu simţeam nevoia să merg la cancelarie, rămâneam pe coridor, cu copiii, discutam vrute şi nevrute. Erau singurele momente plăcute din ceea ce a însemnat Bucureşti. Pentru că voiam să-i demonstrez lui Andrei că mă descurc, îmi închiriasem o cameră într-un bloc, nici garsonieră nu se putea chema. Mirosea tot timpul a mâncare prăjită, proastă, a ceapă, a cartofi prăjiţi, uneori, noaptea, bătăi, strigăte, muzică, manele la maxim, scandaluri, aveam o urmă de cuţit în uşă pentru care era cât pe aici să plătesc, pentru că proprietarul se făcea că nu crede că nu eu am făcut-o. Luam seara rivotril şi mă culcam cu perna pe cap, cu plapuma pe urechi, să nu aud, să nu văd, îmi era cumplit de dor de Mihai, de Mihaela, dar Andrei mă rănise cumplit şi aş fi vrut să fug, să fug, să fug, voiam rostul meu separat de al lui, poate nu pentru totdeauna, măcar pentru o perioadă.
Uneori, mă trezeam devreme, cu ore întregi înainte de ora la care trebuia să plec la lucru şi după ce mă zvârcoleam în încercarea de a adormi din nou, după ce mă uitam în gol, găurind pereţii cu privirea fixă, renunţam, coboram din pat, atentă să nu calc pe gândaci, îmi făceam o cafea, uneori fumam şi mă judecam, ore în şir mă judecam, ore în şir judecam tot ceea ce trăiam, tot ceea ce trăisem, suferisem, sufeream încă, atâta timp cât mă ambiţionam să stau departe, să mă chinui printre gândaci, să circul cu autobuze mizere, sufeream şi aveam încă multe de lămurit cu mine însămi.
Andrei mă lovise cu voluptate şi simţeam lovitura adânc şi aici, la capătul lumii, într-un Bucureşti murdar, gălăgios, neprietenos, care transformă totul în comerţ de rând, încercam să-mi găsesc liniştea, rostul, profunzimea, sufletul.
Nu voiam răzbunare, puteam să-l rănesc oricând, doar că îmi pierdusem identitatea, nu mai zâmbeam la fel, nu mai râdeam la fel, nu mai plângeam la fel. Aveam la liceul de unde plecasem un coleg, George, era frumos George, era citit, aveam poate extrem de multe lucruri în comun, discutam şi îmi plăceau discuţiile cu el, era îndrăgostit, mă privea cum poate numai Bogdan mă privise în studenție, dar eu nu-l voiam pe George, nu simţeam nimic, îl priveam, aş fi vrut, Doamne cât aş fi vrut atunci să mă îndrăgostesc de el, era atât de frumos cu ochii lui albaştri, cu oceanele lui adânci, albastre, dar pur şi simplu, nu puteam. Nu că mă simţeam incapabilă să iubesc, sau să mai iubesc, este aberant, toate rotiţele mele, se învârt unse de dragoste, inima mea pulsează doar pompând dragoste, eu funcţionez iubind şi ştiindu-mă iubită, dar nu am fost nestatornică niciodată, am iubit fidel, am iubit stabil, am iubit cu pământul sub picioare, hotărât, măreţ, fiind convinsă că iubesc pentru ultima dată, și de fapt, singura dată cu adevărat, dar lui George îi respingeam iubirea, adoraţia, nu din frică, nu din antipatie, dimpotrivă, îmi era chiar drag acest om, îi respingeam iubirea parcă înverşunată, parcă ştiind că Dumnezeu vrea altceva.
Încercasem un timp să salvez ceva, dar simpla apropiere, amintirile, privirea lui Andrei şi încăpăţânarea de a nu vorbi cu mine, de a refuza orice discuţie, distrugeau relaţia din ce în ce mai fragilă, nu voiam să mă agăţ de el, nu voiam să mă agăţ de trecut, de ceea ce aveam, şi înţelegeam pe măsură ce trecea timpul că ne distrugeam reciproc. Trăiam în continuare în aceeaşi casă, ne întâlneam seara la aceeaşi masă, vorbeam, discutam, dar fiecare îşi ducea dorurile, întrebările, poverile, ne îndepărtam, ne pierdeam, simţeam asta, îmi era teamă să nu-l pierd cu totul, mi-era teamă să nu mă piardă el, poate că îl iertasem, dar nu puteam uita, analizam situaţia, mă analizam, îl analizam cu o luciditate obiectivă, pragmatică, crudă chiar, aproape cinică, pentru el era simplu, şi ce? mai greşeşte omul, dar el chiar nu voia să spună că a greşit, undeva fusese o greşeală, este adevărat, dar nu a lui, mă întreba mereu ce am, de ce sunt ofensivă, de ce tac, iar eu, nu voiam să-l atac, dar pur şi simplu, nu suportam apropierea, simţeam că trag după mine anii, viețile, epocile, că ne târâim la nesfârşit, nu voiam să-l pedepsesc, dar trebuia să fac ceva. Nu cred în lupta pentru păstrarea dragostei, nu cred în strădanii de acest fel, eu mă străduiesc, eu mă zbat, fă şi tu ceva, străduieşte-te şi tu, zbate-te și tu, mai iert eu, mai ierți tu, mai iubesc eu puțin, iubește și tu puțin, nu cred în astea, dacă ceva merită salvat, va fi salvat, dacă nu, se duce.
Şi atunci, pentru o perioadă de timp, alesesem libertatea, alesesem un drum separat de el, din păcate, deloc facil.