Dumnezeul meu, de ce ești crud și atât de cinic și nu înțeleg, dacă am păcătuit cu ceva până acum, de ce a trebuit să-mi spăl păcatul aruncându-l pe el în calea mea, ca un test, de fapt am adâncit păcatul.
Dumnezeul meu de ce ești atât de puţin diplomat? Nu puteai să găsești o femeie singură, să o aduci din întâmplare lângă un bărbat singur, să faci ceva, nişte minuni şi cei doi să se îndrăgostească? Puteau să fie colegi, sau vecini, sau trecători întâmplători pe stradă, este atât de simplu, uite, iartă-mă că-ți spun eu, măruntă și neînsemnată, afară plouă şi plouă, la un moment dat, pe o stradă veche, cu case mari, luminoase, ascunzând poveşti cu domniţe şi domni cu monoclu, la lumina felinarului din colţ se vede o umbrelă mică, roşie, de ea se apropie o umbrelă mare, bleumarin. Cea roşie este ezitantă, sub ea se văd tocuri înalte, elegante, pantofi scumpi, picioare fine, sar încercând să evite apa adunată, umbrela neagră este sigură, merge înainte, şi dacă în faţă îi apare o groapă cu apă, o sare sigură şi trece mai departe. Cele două umbrele se apropie, când ajung una în faţa celeilalte, cea neagră se pleacă curtenitor, încercând s-o ferească pe cea roşie, de sub cea roşie se văd doi ochi gânditori, bărbatul, galant, parcă din alte vremuri, o salută, parcă ştiind-o de undeva, poate din alte timpuri şi se dă uşor la o parte să o lase să treacă, femeia, uimită, nu ştie ce trebuie să facă, apoi îşi aminteşte că este femeie şi că mai există bărbaţi şi zâmbeşte, ochii se întâlnesc, cei ai bărbatului se deschid mari, surprinşi, cei ai femeii se pleacă, stânjeniţi, apoi trec mai departe, dar după câţiva paşi se întorc amândoi, după ani, sunt tot împreună…
Era atât de simplu!
Dumnezeul meu, puteai să aduci unul lângă altul doi oameni singuri, sau doi oameni rămaşi singuri, sau doi oameni părăsiţi…
Dumnezeul meu, puteai să aduci doi oameni tineri unul lângă altul, sau doi bătrânei rămaşi ai nimănui, puteai să aduci doi oameni liberi ca pasărea cerului sau condamnaţi la moarte, care nu mai au nimic de pierdut….
De ce eu? De ce el?
De ce lasi Tu, Doamne, să se îndrăgostească un evreu de o palestiniancă? Oare în război, niciodată un neamţ nu a iubit vreo evreică deportată? Oare vreun sârb nu s-a îndrăgostit iremediabil de vreo bosniacă? Sau vreun kosovar, oare nu şi-ar fi dat viaţa pentru vreo sârboaică? De ce se îndrăgostește o femeie de 50 de ani de un bărbat de 20? De ce faci Dumnezeul meu, ca totul să fie uneori, atât de complicat? De ce nu vrei să ai milă, sau diplomaţie? De ce nu vrei să faci nişte calcule, să aplici algoritmi, formule magice şi să afli din timp când îndrăgosteşti doi oameni dacă va ieşi bine sau nu? De ce faci ca totul să fie pentru unii atât de complicat? De ce nu aduni neamţul cu nemţoaica, evreul cu evreica, de ce Romeo şi Julieta, de ce Capulet şi Montaque? De ce nu Romeo cu o altă Capulet şi Julieta cu un alt Montaque? De ce m-ai adus Doamne aici, lângă el? Lângă întortocheatul meu, lângă complicatul meu? De ce Doamne m-ai lăsat să-i interpretez privirea? Şi de ce m-ai lăsat să mă înşel? De ce nu ai realizat că viaţa mea devine atât de complicată? și că-mi va fi atât de greu? Parcă am fost un râu, ce vesel curgeam către mare și în cale am întâlnit un munte și tot cursul meu către mare a devenit mai greu, parcă am fost o stea și un meteorit s-a așezat în calea mea și mi-a schimbat goana printre stele, de ce când l-ai lăsat pe el când a simțit fluturii toți adunați în jurul meu să facă pasul înainte? De ce nu l-ai făcut să facă pasul înapoi, era mai mare, era mai matur, știa.
Dragostea mea, de ce ai făcut pasul înainte? din joacă? Din curiozitate? Atât am fost, o curiozitate? E o pânză de păianjen, totul este o pânză în care m-am încâlcit, căutai ceva? Așteptai ceva? De ce?