Este primăvară, dar este deja cald. La institut, deși este mai, lumea se pregătește de vară. Există o parcare în fața institutului, dar este mică. În afară de director, care are locul stabilit de mulți ani, ceilalți prind loc după cum ajung. Eu aproape niciodată nu găsesc loc, parchez pe stradă, lateral de chioșcul de unde îmi iau cafeaua. Astăzi este o zi superbă. Mă așez pe banca mea, arbuștii din jur își pleacă crengile până aproape de pământ sub povara florilor. Este un amestec de culori peste tot în jur. Fumez, savurez cele două țigări, cu sufletul puțin strâns, parcă aș comite un sacrilegiu aruncând fum de țigară peste aromele de pretutindeni. Mă ascund mai mult ca de obicei, nimeni nu trebuie să vadă păcatul meu asupra primăverii. Mă ridic și mă îndrept spre locul meu de muncă. Pe culoarul unde este laboratorul meu, sunt înșirate de-o parte și de alta, diverse alte laboratoare, iar la capătul culoarului, este o ușă masivă. Nu am trecut niciodată de ușa aceea, dar știu deja din spusele colegilor că dincolo de ea sunt birourile capetelor luminate. Nu persoane din conducere, ci profesorii. Cei care pe lângă munca de cercetare, predau în diverse facultăți, la Agronomie, la Chimie, la Biologie. Am înțeles că birourile lor sunt minilaboratoare, utilate și ca birouri, dar și pentru diverse studii. În drumul spre birouri, unii mă salută, nu mă cunosc, dar fiind acolo, este clar că lucrez în institut, alții nici nu-și aruncă privirea spre mine. Eu nu însemn nimic pentru ei, dar aerul din jurul lor mă intimidează. Din discuțiile din laborator, am aflat că și unii din colegii mei predau. Sunt asistenți sau șefi de lucrări în diverse facultăți. Lucrează cu capetele luminate, îi asistă, îi ajută în studii, scriu articole împreună. Dar nu sunt monștri sacri ca aceia de dincolo de ușa masivă. Minți strălucite care colindă lumea prezentându-și cercetările și laurii. Cunosc anumite nume din cărțile învățate prin facultate și este suficient pentru mine ca să-i văd pe un piedestal de articole, de studii, de tratate. Unii sunt legende, se șoptesc diverse povești cum au ajuns ei la capătul vreunei cercetări, ce sacrificii, câte nopți nedormite. Sunt respectați, cei mai mulți sunt trecuți de 60 de ani, dar se șoptesc și povești de dragoste, se șoptesc aventuri, greșeli, rătăciri…
Articolul Precedent: Un alt început
Articolul Următor: Ultima zăpadă