La sfârşitul clasei a 12-a, am stat câteva zile în bancă cu Valentin. Din întâmplare. Nici el nu ştia nimic de mine, nici eu de el, chiar dacă am fost colegi atâția ani. Nu ne observasem până atunci. Dar Dumnezeu ne dă ceva de învăţat din fiece clipă. Am observat că are poezii de Nichita Stănescu la finalul fiecărui caiet. Şi pe altele Lucian Blaga. Apoi zile în şir, mă ducea acasă, pe drum ne cunoşteam şi realizam câte avem în comun. Apoi, ne-am îndrăgostit unul de altul. Erau ultimele zile de liceu şi ne căutam, ne aşezam în aceeaşi bancă, ieşeam în pauză împreună. Mama nu l-a plăcut niciodată. Mi-a spus că mă va chinui. Nu am înţeles din prima ce a vrut să zică atunci, am înţeles câteva luni mai târziu.

M-am aruncat cu toată fiinţa mea în această dragoste de 18 ani, simţeam că aveam nevoie de fiecare clipă din acea dragoste, de bucuriile şi de dramele pe care mi le putea aduce.

Era extrem de posesiv, suferea dacă cineva întorcea capul după mine. Dan era îndrăgostit de mine din clasa a 9-a, era ceva ştiut de toţi, se făceau bancuri cu Dan îndrăgostit, când voia cineva să dea un exemplu de îndrăgostit fără şansă, toţi se gândeau la Dan. Eu eram deja învăţată cu înţepăturile tuturor pe tema asta, dar şi cu florile lui Dan, era singurul care ştia, habar nu am de unde, că îmi plac trandafirii galbeni și liliacul alb şi îmi aşeza, uneori o crenguţă pe bancă, îmi scria poezii puerile, sau le copia şi le mai modifica rima, nici măcar nu mă mai distra, era un fapt de viaţă cotidian. Viaţa mea de liceu fără protecţia lui Dan, cred că ar fi fost altcumva. Valentin ştia şi el, dar suferea şi la un moment dat a început să-i facă rău lui Dan, îi rupea florile, bileţelele, odată i-a distrus ghiozdanul, într-un exces de gelozie.

La început, eram flatată, era semn clar pentru mine, pentru acea eu de 18 ani, că Valentin mă iubea, mama nu asta înţelegea din gesturile lui şi din păcate, a avut dreptate.

Valentin era extrem de sensibil, avea o sensibilitate de fată, o vulnerabilitate pe care uneori nu o înţelegeam, dar eram îndrăgostită şi îmi imaginam că îl protejez. Nu mai avusese altă prietenă, nici eu alt prieten, bineînţeles că luni de zile nici nu am îndrăznit să ne sărutăm, iar când am făcut-o, trupurile noastre au rămas undeva, la un metru unul de celălalt. Până la adevărata apropiere a trupurilor nu am mers. Îi spuneam că ne dăm răgaz să ne cunoaştem, el îmi reproșa că nu-l iubesc suficient, dar ne opream acolo unde se opreau adolescenţii, odată, temători de fiecare clipă. Pentru el, asta a fost o dovadă clară că iubirea mea nu a fost prea profundă și atunci ne-am căsătorit, dorind să-i arăt dragostea mea până la capăt.

Nu ştiu cum a pornit chinul, cred că la început mi-a spus că aşa cum mă iubeşte el nu mă va iubi nimeni niciodată şi bineînţeles că îl credeam, apoi, după câteva luni, mi-a spus că nimeni nu mă poate iubi, că aşa cum sunt eu, doar el mă poate accepta şi îl credeam şi atunci, apoi a început să-mi strecoare puţin câte puţin neîncredere, suspiciune în legătură cu mine, că sunt urâtă, că sunt grasă, că nu înţeleg anumite lucruri, că nu ştiu să mă îmbrac, că doar el, el singur poate să mă iubească, că niciodată, dacă plec de lângă el nu voi mai găsi pe cineva ca el.

Când au aflat părinţii mei, răul era deja făcut. Le spuneam că sunt urâtă, le spuneam că nu voi reuşi nici să termin facultatea, nici în general, în viaţă, mă înfometam, pentru că mă vedeam grasă, făceam ore în şir de gimnastică să slăbesc. La un moment dat, mi-am cumpărat o trusă de farduri, am crezut că-i va face plăcere. M-am fardat prima dată, dar a înnebunit, m-a pus să mă şterg, aveam o batistă la mine, am udat-o şi până la rană a şters fardul de pe faţa mea, odată cu lacrimile care cădeau haotice, nedumerite, fără să înţeleagă nimic…

La București venea fără să mă anunţe, mă urmărea, se ascundea după mașini, după tramvaie, să vadă cu cine ies din facultate, cu cine intru în cămin, odată a venit ras în cap, voia să mă verifice dacă mă plimb cu el de mână indiferent de ce spune lumea din jur. Se uitau unii după mine şi eu îl ţineam strâns de mână să-i demonstrez marea dragoste, mă supunea la teste, mă controla, eram un cobai, eram din ce în ce mai slabă, din ce în ce mai neîncrezătoare în mine, din ce în ce mai înfricoşată de tot, de toţi, încerca să mă facă să înţeleg că mama şi tata vor să ne despartă, ne vor răul, doar el îmi vrea binele. Eram din ce în ce mai slabă în faţa lui. Apoi, la scurt timp după ce ne-am căsătorit, s-a mutat în București, am luat un apartament cu chirie și toată viața mea, clipă cu clipă era sub controlul lui.

La un moment dat, tata a luat legătura cu mama lui şi în urma discuţiei Valentin a înnebunit. A venit cu un cutter, şi în faţa părinţilor mei a încercat să-şi taie venele, eu am vrut să-i iau apărarea, să-l apăr, da, avea dreptate, mama şi tata ne voiau răul, m-am aruncat peste el şi mama plângea îngrozită înţelegând răul intrat în mine. Treceam prin clipe crunte, de nesuportat pentru un copil de 20 de ani, nu știam să mai culeg binele din rău, să le despart, să le aleg, să le discern. Eu înțelegeam doar că iubirea lui nenaturală trebuia răsplătită cu o dragoste întreită din partea mea.

Luni de chin, luni de ameninţări cu sinucidere ale lui Valentin, luni de neîncredere pentru mine, în mine. Nimeni nu ştie ce efect pot avea cuvintele asupra unui copil. Mă uitam în oglindă şi vedeam ceva diform, urât, un nas uriaş, buze prea groase, mâncam doar frunze de salată, fructe, eram osul şi pielea, dar mă uitam în oglindă şi vedeam colaci, burţi, şi mă maltratam, făceam masaj până la sânge, mă strângeam în corsete, la un moment dat, am renunţat să mai ies din casă, stăteam şi doar îl aşteptam, doar învăţam, dar numai eu şi el ştiam că nu trebuia să mă mai duc la facultate, că acolo există băieţi care vor râde de mine, care îşi vor bate joc de mine şi eu voi suferi. Dar şi el, Valentin va suferi şi atunci, voiam să renunț, măcar încă un an…

Suferinţa, vina pentru tot ceea ce eram ajunsese într-un asemenea punct, eu eram atât de vulnerabilă în faţa lui, organismul meu ceda, deja leşinam din orice, şi într-o astfel de cădere, părinţii au reuşit să mă convingă să merg la un psiholog.

Mi-a plăcut din prima, era o doamnă distinsă, delicată, liniştită, vorbea încet cu mine, cred că nimeni altcineva nu reuşea acolo unde ea a putut. După câteva luni, am hotărât să renunţ la Valentin, şi privind doar mărul lui Adam din gâtul lui, i-am spus „Ieşi!”, şi a ieşit definitiv din viaţa mea, dar au trecut alte luni până să plece cu totul, până să nu mă mai urmărească, până să nu mă mai caute, până să nu mă mai controleze. Venea în continuare tăiat, cu cutterul de jos până sus, suferea ca un câine şi eu sufeream sus, la geam, privindu-l, deja ştiind să pătrund în mintea lui, deja cunoscându-l şi uneori, din prea multă dragoste, din prea multă compasiune, ca în pilda fiului risipitor, îl primeam din nou, tâind boul cel gras, aruncându-mă cu totul în braţele lui, el promiţând că va fi altceva, că se va schimba, şi dura o zi două şi revenea la gelozii, la şantaj, la cuvinte urâte. Într-o zi, am uitat, inima mea, într-o zi, a fost mai încăpăţânată ca el, a uitat tot ce a fost frumos în ultimii doi ani, s-a ambiţionat să-şi amintească doar cuvintele urâte, tăieturile, ameninţările, încercările de tăiere şi a fost de ajuns! Cum să-ţi construieşti viaţă alături de acest om? Dacă încerci să cauți nebun, smintit, cu mințile duse și egoiste, dacă încerci să cauți rătăcind cu ochii acoperiți, cu inima păstrată doar pentru tine, dacă încerci să cauți prin propriile angoase, frici, temeri, agonii, nu vei găsi niciodată calea spre dragostea adevărată. De fapt, nu știi ce este dragostea adevărată, vei avea doar un surogat ieftin, un kitsch de dragoste, o manea copiată după o simfonie. N-o vei cunoaște niciodată.

Ce lecţie a vrut Dumnezeu să-mi dea?

Ce diferenţă între copilul cu ochi de smarald care-mi recitea la nesfârşit Rainer Maria Rilke şi omul negru în care s-a transformat pe parcursul a câțiva ani, ani lungi, înfiorători, îngrozitori.

Ştiu doar că la fiecare apropiere a copiilor mei de cineva, am fost atentă, am fost cu ochii deschişi, în alertă să nu îndrăznească cineva să le facă cineva rău, aşa cum mi-a făcut mie Valentin, atunci…

Spune-ți părerea

comments