Am fost chemată la o ședință de fosta doamnă dirigintă a copiilor mei. Ar fi vrut ca părinții să mă cunoască, să știe dacă pot să le facilitez o vizită în institutul în care lucrez. Sunt încă uimită cât de bătrâni sunt unii părinţi, bătrâni nu ca vârstă, ca mentalitate şi mofluzi şi reci, stane de gheaţă cu proprii lor copii. Şi vor tot timpul ca lecţiile de viaţă, pentru copiii lor, să le dea altcineva, un profesor, un coleg, ei nu, niciodată.

Unii au făcut copii, pur şi simplu să aibă cine le aduce o cană cu apă la bătrâneţe şi atât, alţii pentru că aşa este rânduiala.

Întreba doamna dirigintă dacă are cineva propuneri pentru o săptămână de semivacanţă, înainte de Crăciun. Eu le-am explicat că pot să-i conduc prin institut, să vadă cum se lucrează cu instalațiile uriașe, cum se face cercetare, dar le-am explicat că atunci când copiii mei erau în liceu am mers cu clasa la o fundaţie pentru autişti orfani, vin sărbătorile și acești copii au nevoie de o vorbă bună, de zâmbete, de căldură și apoi, uneori copiii crescuți în puf, cărora nu le lipsește nimic, trebuie să ştie că în lume există foame, frig, că Moş Crăciun nu există pentru toţi şi nici zâne şi feţi frumoşi, copiii au nevoie să ştie să se ajute între ei, au nevoie să înveţe asta, copiii trebuie să înveţe să facă şi voluntariat, să aducă un dram de speranţă acolo unde nu există decât resemnare, să aibă milă şi compasiune pentru alţii mai puţin norocoşi, copiii trebuie să nu-i uite pe cei mai trişti ca ei şi apoi semivacanţa asta este înainte de Crăciun, se potriveşte şi momentul.

Nu le-a plăcut părinţilor propunerea mea, un tată a zis că să-i duc eu pe ai mei la orfani dacă vreau, cu clasa să meargă la fabrici să înveţe ce înseamnă munca, că nici un copil nu mai munceşte în ziua de astăzi, o mămică a propus să-i suim în maşină, să-i ducem la munci agricole, cum mergeam toţi odată, alta că să-i ducem la puşcărie, să vadă, cum vor ajunge dacă nu vor să asculte părinţii.

Doamne, înainte de toate, părinţii trebuie educaţi. Lecţiile de viaţă, părinţii le dau, nu altcineva, nu profesorii, nu şcoala, dar şi încrederea în ei, în viaţă, tot părinţii trebuie să le-o dea. Ori ei, părinţii sunt cei care le taie aripile, îi leagă pe veci. Cel care propunea să mergem la puşcărie, oare şi-a luat copilul vreodată în braţe, şi-a rupt din timpul lui vreodată, în afară de masa de dimineaţă şi de banii de buzunar, i-a mai dat ceva vreodată? Bătaie cu perne a făcut vreodată cu copilul lui?

Poate că greşesc, dar cred că valorile se formează acasă, în familie, sistemul de valori se învaţă acasă. Cum poţi să-ţi iei copilul şi să-l duci la puşcărie ca să-l înveţi să te respecte?

Îmi pare rău de părinţii aceştia, dar au copiii pe care-i cresc. Îmi pare rău de copiii acestor părinţi, dar înainte de toate, ca un copil să crească mândru, să crească curat, are nevoie de dragoste. Din dragoste învaţă şi dragostea, din dragoste învaţă şi respectul, din dragoste învaţă şi munca. Dragostea, dragostea pentru cei din jur, dragostea pentru omul tău, sau pentru femeia ta, dragostea pentru copilul tău, doar dragostea transformă imposibilul în ceva desăvârşit.

Restul n-are nicio noimă…

Spune-ți părerea

comments