Lista mea fermecată

Chiar mi-am dorit mereu să fac o listă cu lucruri care îmi plac, lucruri pe care aș vrea să le fac, să le repet, uneori, la nesfârșit. Există și lucruri care nu-mi plac, lucruri pe care trebuie să le fac, și nu-mi plac, dar cred că nu o să fac o listă cu astfel de lucruri. De fiecare dată când aș da ochii cu ea, mi-ar lua din viața pe care vreau să o respir, să o trăiesc cu nesaț, până la ultimul strop. Pentru că, indiferent de hârtoapele prin care trece caleașca mea, iubesc calea pe care o am de trecut, iubesc trecerea, iubesc clipa de vis de dinaintea nevieții.

Deci, lucruri care îmi plac:

Să ies cu Mihai și cu Mihaela la plimbare, numai noi. Bine, acum ar fi aberant să cer să ieșim din nou toți patru, e prea devreme, nici nu vreau, trebuie să mă învăț cu anumite sentimente, altele trebuie să le reînvăț. Trebuie să reînvăț că Andrei este parte din mine, trebuie să-mi repet iertarea și uitarea ca o lecție. Poate și el. La un moment dat, inima mea va înțelege că, cine știe, a fost un moment de care aveam nevoie ca să știm ce însemnăm unul pentru celălalt. Și dacă inima mea nu va înțelege, poate că atât a trebuit să dureze, dar nu vreau să mă gândesc la asta. Vreau să încerc să reiau totul, da, dacă nu se poate altfel, să înnod, să lipesc, să sudez acolo unde s-a rupt. Și să continui viața, de parcă nu s-a rupt niciodată, nimic. Voi încerca, cu siguranță voi încerca.

Îmi place să stau cu copiii pe o terasă, să ne povestim „secrete”. Îmi place Mihai, care este mai timid, cum îmi păstrează anumite povești special pentru astfel de întâlniri. Îmi place cum încep băieții să se întoarcă după Mihaela. Îmi place cum se protejează unul pe altul, se trag de urechi, se ciufulesc, dar sufletește se protejează.

Să dorm pe lenjerie proaspăt schimbată, să mă întind lascivă, ca o pisică pe cearșaful proaspăt călcat…

Să pocnesc ambalaje din acelea cu bule, aș pocni ore în șir, parcă mi-l amintesc pe Andrei strigând la mine, exasperat: Încetează!! și eu, strâmbându-mă în sinea mea, mai pocnesc odată, de două ori și încetez. Pun folia cu bule la îndemână, pentru când Andrei nu mă mai poate auzi. În perioada în care a fost plecat, eu eram la București, s-a întâmplat că am găsit o cutie întreagă la facultate, cu astfel de folii. Am băgat mâna până la cot și am luat. Am pocnit o noapte întreagă, am pocnit cu încrâncenare, am pocnit, de parcă aș fi dat într-un sac de box, am pocnit strigând: na, și mai na, și încă….

Să cânt, să-mi pun căștile în urechi și să cânt, da și ce dacă sună atât de fals, cânt în continuare, de parcă de asta depinde viața mea….

Să ascult muzică veche..

Să-i scriu lui Carmen…

Să scriu.

Să dorm toamna cu geamul deschis, îmi plac nopțile răcoroase, îmi doresc atât de mult mâini calde în jurul meu! Înainte, după orice ceartă, voiam în nopțile reci brațele lui Andrei, mă simțeam la adăpost, și le ceream, mă duceam la el și-i spuneam să mă ia în brațe. Acum, da, de ce să nu spun, le vreau și acum în jurul meu, dar mi-e teamă să le cer. Și atunci știu! Ce departe suntem acum unul de celălalt!

Să dorm iarna, în cearșafuri calde..

Să dorm vara în cearșafuri reci, nopțile de vară mă primesc așa cum sunt, goală, liberă, cu cearcăne, fără machiaj, cu picioarele pline de nisip, cu marea în păr, cu soarele lipit de piele…

Să dorm după amiaza, când este foarte frig afară, să vin de la biserică duminica, înghețată, zgribulită, să mă ascund între cearșafuri calde, între perne proaspăt schimbate, să mă las ușor dusă în vise, și căderea aceea în somn, îmi place cel mai mult, epuizarea, oboseala, căderea…

Să mă trezesc în miros de cafea, să arunc gândurile, grijile, visurile de peste noapte sub pat, sub pernă, să mă întind, să îmi aduc aminte de ieri, să mă sperii, sau să-mi fie bine…

Să mă curăț de super glue. Senzația acea când îmi curge super glue pe degete, nu-mi place, dar îmi place după aceea să mă curăț, să iau fâșiuță cu fâșiuță, cojiță cu cojiță…

Să mănânc înghețată…

Să stau la o terasă pe malul mării, în Grecia, să beau frappe cu înghețată de ciocolată, să privesc marea, să o simt, să o miros, să o aud, să curgă vacanță în venele mele…

Să citesc noaptea. Afară să fie liniște, liniște cu zumzăit de greieri și eu să citesc, să recitesc…

Să stau pe băncuța mea la institut, să nu mă știe nimeni acolo, să văd cum trec mașinile în parcare, să învăț să-i cunosc pe cei pe care nu-i cunosc…

Să mă plimb pe o faleză cu o mașină decapotabilă, n-am făcut-o niciodată, dar îmi imaginez senzația aceea de viteză, pe malul mării, cu muzica dată la maxim, eventual o baladă rock, ceva vechi…

Să încep… să reîncep… să mor, să renasc…

Mi-ar plăcea, dimineața, când mă trezesc, să-mi aducă cineva micul dejun, cu mult nectar de portocale, cu cacao cu lapte, cu pâine prăjită unsă cu gem, cu fructe de pădure, cu o crenguță de liliac alb, nu știu de ce asociez aceste flori cu dragostea pură, copilărească, necarnală, și alături de flori să fie un bilețel de dragoste, la fel de copilăresc, să-l citesc și pământul să se oprească în loc, respirația să o simt în gât, pulsul să se oprească și apoi să dea buzna, un fluture să se zbată în mine, ca o bătaie de inimă începută și nesfârșită….

Îmi plac multe, multe altele, nu-mi vin acum în minte, de exemplu mi-ar plăcea să-mi înfrunt temerile, să învăț să mă lupt cu ele asemenea unui făt frumos cu un balaur, să treacă o pasăre măiastră pe deasupra mea, să-mi dea apă vie să prind puteri, și eu după zile și nopți de trântă cu ele, să le înving, și zmeul, temerile mele, neputințele mele să dispară epuizate de luptă, definitiv din viața mea, mă rog și multe, multe alte lucruri mi-ar plăcea să fac, nu știu exact în care ordine, dar aș vrea să le repet dacă se poate în fiecare zi, sau eu știu, poate repetate, nu le-aș mai dori, dar totuși des, atât de des cât să iubesc viața în continuare, cu bunele, cu relele…

Spune-ți părerea

comments

2 comentarii

Dă-i un răspuns lui Cristina Barbu Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *