Cu speranța că Anica, mama, care de abia făcuse 15 ani când mă născuse, va avea o viață mai ușoară ca a ei, muma a zis lumii că sunt a ei, și deși chicotind pe sub palmele puse cu mirare peste gură, femeile din sat, au părut că primesc soluția salvatoare, când pleca muma, bârfa pornea și fel de fel de cărări își imaginau că a străbătut mama, fel de fel de tați mi-au găsit, dar eu, tot singură și desculță am crescut, închipuindu-mi doar că sunt fată, măcar de vătaf. Târziu, deja mă mărisem, când dintr-o ceartă între muma și o vecină din târg, arțăgoasă și rea după cum îi era fața de urâtă, am aflat cine m-a născut.

Am crescut într-o casă cu trei femei rămase singure, fiecare cu viața ei grea, cu soarta desenată înainte de naștere. Maica era cea mai bătrână, eu nu am știut-o niciodată întreagă, pe picioarele ei, doar la pat, plângându-și reumatismele și durerile de peste tot, cu un baston așezat lângă ea, pe care nu-l folosea decât să-l arunce cu răutate și ranchiună după mine, geloasă pe oasele mele tinere și nedureroase. După ce-l arunca, se îmblânzea, mă punea să-l aduc înapoi, pregătindu-l pentru altă mânie. Rămăsese singură de tânără, bărbatul se pierduse pe front, în războiul cu turcii, altul nu-i mai trebuise, îl iubise sau se temuse de bătăile altuia, când de abia se obișnuise cu ale omului ei. Și-a crescut fata, pe muma, greu, muncind primăvara pe la unul și pe la altul, ca un bărbat, era nevoie în sat de brațe puternice, bărbații muriseră mulți, fie în luptă, fie mai apoi, de holeră. Iar acum, trăia dincolo de vârsta pe care o trăiau femeile la vremea aceea. Mă miram eu cum o pungă de oase poate să aibă atâta viață în ea și atâta ură. Muma și-a găsit locul în casa boierului, era frumoasă, diafană, ca o perdea de ceață, coadele blonde, groase îi cădeau pe umeri ca doi șerpi tolăniți la soare. Mulți flăcăi îi dădeau târcoale, dar, se pare, că ea își purta tinerețea doar pentru unul. Numai că acesta nu avea ochi pentru ea. Își ridicase nasul prea sus și viața, tot viața, se întorsese răzbunătoare. A rămas grea, gura lumii zicea că boierul era vinovat, și, după cum era legea firii, și muma și-a crescut fata singură, boierul nu și-a încurcat drumul cu o țărancă săracă, chiar dacă frumoasă de pică, rămasă grea, ba mai mult, după ce a născut-o pe mama, muma n-a mai fost primită la curtea bogătanilor. Încălcase legile nescrise ale sărăciei. S-a descurcat greu, și ea muncind pe unde apuca, săpând, cărând, gătind, dosădind pe la țăranii mai avuți. Vara mâncau zeamă lungă de știr, legume ce le mai îngrijeau prin curte, iarna, mămăligă goală, doar de sărbători se mai aciuia prin poartă câte un vecin cu două-trei jumări, două ouă și un boț de brânză date de pomană. Muma știa viața grea, voia pentru Anica o viață mai blândă, chiar dacă nu știa ce înseamnă asta. Când și-a dat seama că și Anica e grea, a înțeles că viața pe acolo nu se schimbă cu una cu două, că destinul e destin și nu poți să i te împotrivești cu umeri de femeie. Anica era frumoasă, la fel de diafană ca muma, ea nu voia altă soartă, pentru că alta nu cunoștea, își ducea zilele după cum hotăra muma și mai ales boierul. Muncea după cum erau muncile, iarna în casa cu focul ridicându-se vesel, de parcă atunci fusese descoperit, vara prin curtea mare a boierului. Ursitoarele nu iubeau femeile din familia mea, de fapt, nu iubeau oamenii născuți în mahala. Un zid uriaș se cobora între două lumi, ca o cortină într-un spectacol de păpuși. Eram bastarde de multe generații și, se pare, că nimic nu se va schimba prea curând. Sau Taina și asta însemna? Că viața mea va fi altfel? Așa am început să visez!

Spune-ți părerea

comments