Fiecare dintre noi plecăm cu un bagaj de acasă. Uneori ducem cu noi lucruri materiale, eu duc și acum cu mine o căciuliță care încă poartă mirosul mamei, maldăre de cărți ce-mi amintesc de tata, o băsmăluță croșetată de mamaie, flori presate dintr-o coroniță comandată pentru o serbare de sfârșit de an, un caiet cu compuneri. Astea sunt artefacte palpabile, dar ducem cu noi și amintiri imateriale, povețe, sfaturi, povești spuse seara când ne adunam în jurul mesei, întâmplări istorisite special pentru ca noi să învățăm din ce-au trecut alții, toate astea spuse cu drag, dar și cu tâlc, să luam din fiecare ce trebuie să ducem mai departe. Am luat amintiri, am luat cuvinte care m-au format, am luat învățăminte de la cei bătrâni, am luat empatie, iubire, compasiune pentru cei mai triști, și toate acestea m-au modelat, m-au făcut să fiu așa cum sunt astăzi. Pe fiecare dintre noi ne modelează bagajul luat de acasă. Eu îl port cu drag, îl răstorn câteodată și scot din el tot ce conține sau aș vrea să conțină, plâng, râd, câteodată încă mai cânt cu mama cântece vechi după o carte îngălbenită de vreme, când sunt în cumpănă mă ajută, învăț din nou, pentru a câta oară? că trebuie să iubesc, să nu mă folosesc de oameni, să nu-i consider instrumente în formarea sau avansarea mea. Învăț mereu din bagajul de acasă, pentru că har Domnului, am avut ce lua. Și când am plecat, am pus semințe pe drum, ca să știu să mă întorc, să nu pierd calea spre înapoi. Alții nu au avut cu ce pleca, sau așa au crezut, au trăit bătăi, abuzuri, sau pur și simplu nu au simțit alinare și dragoste, au plecat fără nimic, tăind sfoara, drept sau nedrept, spre ce-au lăsat în urmă. Dar fără să știe, cară și ei un bagaj luat de acasă, poartă amprente impregnate adânc în educația și viitorul lor!

Am învățat să ajut și am ajutat, nu m-am făcut că nu văd când cineva a avut nevoie nu neapărat de mine, ci de cineva din jur. M-am oferit mereu, deși știam că poate o noapte, două, trei le voi pierde. M-am oferit să pun umărul, să-l încălzesc, să-l aranjez cum aranjezi perna seara, ca oricine să poate plânge pe el, cuvintele le-am modelat să încurajeze, nu să alunge, inima a fost pregătită să primească, să iubească, nu să gonească. Luasem toate astea în bagajul de acasă. Am întâlnit oameni care mi-au rămas alături indiferent de vremuri, m-au acceptat așa cum sunt, chiar cu fricile și cu angoasele mele, m-au iubit, m-au primit în sufletul lor, sunt și acum lângă mine. Au avut și ei un bagaj de acasă încărcat cu sentimente frumoase. Am întâlnit oameni cu care nu am crezut că am nimic în comun, am trecut pe lângă ei, oarecum indiferentă, fără așteptări, dar s-au dovedit a fi atât de asemenea mie! m-au ajutat fără să le cer, m-au ridicat când eram după furtună, m-au pus să scriu, m-au criticat, dar au făcut-o fără răutăți, fără orgolii, m-au lăudat fără să aibă nimic de câștigat, mi-au fost Ane ale lui Manole pe care le-am zidit în inima mea și mi-au susținut-o. Aveau bagaj bogat de acasă.

Dar am întâlnit și oameni cărora le-am dat anii mei, i-am simțit ca suflete pereche, da, încrederea am luat-o în bagaj, m-am grăbit s-o înghesui acolo, deși mi s-a spus, am fost avertizată că unii se vor folosi de ea, nu i-am ascultat pe cei care mi-au făcut cu grijă bagajul, de data asta, nu i-am ascultat, am dus încredere nesfârșită, am ajutat în numele prieteniei, am iubit în numele prieteniei, m-am certat cu alții în numele prieteniei, am acceptat, am suferit, am crezut, am alungat pe cei ce-mi erau împotrivă în împărțirea prieteniei mele, mi-a fost frig, mi-a fost frică, nici nu știam că există atâtea feluri de frică, am crezut în mine, în ceea ce simt, am crezut în mărul roșu, lucios care mi se oferea, dar era otrăvit. Nu aveau nevoie de mine, nu aveau nevoie de încrederea și prietenia mea, nu însemnam nimic pentru ei, doar mă lăsau să cred asta. De ce? Mi se dădea în schimb la bagajul meu, ceea ce primiseră alții în bagajul lor. M-am simțit doborâtă, uitasem să iau în bagaj forță, luasem doar întrebări: de ce? de ce? de ce? și răspunsurile uitasem să le pun. În asemenea momente, am nevoie, atâta nevoie de cei care mi-au făcut bagajul, și mi-aș da ani din viață să pot să mă întorc, prin frig, prin ceață, cu picioarele goale, doar să știu că acolo, acasă, unde s-a făcut bagajul meu, i-aș întâlni pe ei. Doar ei ar putea să-mi spună de ce!

Spune-ți părerea

comments