Măcar, măcar o viață….

Te-am visat azi noapte, m-am trezit speriată. Erai alb, ai căzut într-o apă, era extrem de curată, îți vedeam trupul scufundându-se, era limpede și albastră, dar mi-era teamă, era totuși apă, chiar de era ca lacrima, eu voiam să mă arunc să te scot, dar mă ținea o mână, mă zvârcoleam, țipam, mâna era încleștată de gâtul meu, mă țintuia, doar ochii mi-i lăsa liberi, doar vedeam, m-am lăsat moale jos, în genunchi și am spus, am strigat spre cer: Doamne, fă tu ce nu pot eu, adu-l la lumină! Dintr-o data ai început să tresari în apa limpede, apoi înotai, ți se vedea trupul prin apă, unduindu-se ca un delfin, erai puternic, aruncai hainele pe măsură ce te ridicai, te împiedicau, te strângeau, văd și acum cămașa cum plutea ca o prevestire bună, albă, pată de lumină pe apa albastră, apoi te-ai ridicat, aveai brațele goale, se vedeau venele prin piele, ai venit și ai dat la o parte mâinile care mă strângeau, mi-ai luat palma în palma ta și m-ai dus. Nu știu unde, dar m-ai dus, am deschis ochii și voiam să visez în continuare, să știu unde mă duci, așa liniștit, hotărât, parcă era de la sine înțeles că tu trebuia să mă duci. N-am mai dormit, am continuat visul cu ochii deschiși, l-am modelat cum am vrut eu, dar eram speriată de cădere, eram liniștită de ridicare, eram fericită de ducere.

Nimic nu s-a schimbat, ia sevă din cuvintele mele, ridică-te, du-mă. Îmi imaginez că dacă mai trăim o dată, poate mă vei alege iar pe mine, poate te voi alege pe tine, nu voi mai fi doar o frunză căzând toamna și renăscând primăvara, voi trăi o viață întreagă, nefragmentată, neseparată de toamne și primăveri, nedespărțită de tine de zorii fiecărei zi și adormind cu tine, lângă tine, în tine, doar când vine noaptea și ochii-mi cad grei de somn, dorind vise. Eu ți-aș mângâia părul, nu mi-ar fi teamă, îți promit, poate ai conduce mașina, m-ai duce departe de lume, eu te-aș atinge ușor pe păr, m-aș transforma în simțuri, te-aș săruta pe ureche, ușor, ca o șoaptă, m-aș transforma în fecioară curată, doar tu să-mi fii primul. Îmi imaginez că mai trăim măcar o dată, măcar, măcar o dată și nu știu dacă ar fi de ajuns ca toate cuvintele mele să te îmbrace şi să te dezbrace, să te ridice și tu să mă duci, să mă duci, atât, doar să mă duci, și ducându-mă, eu să te visez, să fii al meu, doar să mă duci. Ca să mai trăiești o dată, măcar, măcar o dată, eu pot să-ți întind ridurile făcute de timp, pot să-ți înnegresc firele albe de păr, pot să-ți fac palate din cuvinte, tu doar să nu iubești fără mine, să fiu și eu acolo când iubești, pot să curg liber ca apa, ca sângele prin venele tale, să caut printre renunțări și doruri, doar să nu dorești fără mine, pot să-ți păstrez soarele, pot să alung zorile să nu mai vină când sunt cu tine, pot să vântur vântul, să plutesc păsările, să curg râurile, doar să nu iubești când nu sunt eu. Și dacă mai vrei o viață, măcar, măcar o viață și o vrei fără mine, chiar dacă am să sperii cerul când tresar, eu ți-o dau pe-a mea. Va trebui să plec din ochii tăi, dar nu contează, tu vei avea măcar o viață, voi lipsi din tine, voi dispărea ca un fum din privirea ta, tu închide geamul, trage obloanele, trage și perdeaua peste fața mea zâmbindu-ți din soare, din ploaie, din zăpadă, dintr-o altă viață, viața mea. Tu trăiește-mi viața, măcar, măcar a mea, eu, dincolo, te voi iubi tăcut, în șoaptă, din disperare, din dor, iubirea mea are tocuri înalte cât munții, tu fă-te că nu știi, tu doar trăiește-mi viața. Din când în când, am să te sun cu taxă inversă din Rai, tu ai să întrebi cine e, eu am să tac, am să închid ochii ținându-te strâns între pleoape, doar am să-ți ascult vocea, după ce închid, am să-ți spun: Bună seara, iubite, te aștept ca și când, numai dragostea noastră ar fi pe pământ, deși dragostea ta nu mai e nicăieri, dar eu voi visa frumos din Rai  că nu mă vei lăsa doar un fluture șchiop, fă-mă să zbor, fă-mă să-mi fii primul și ultimul, ia-mă și du-mă, tu conduci, vorbești, îmi explici, din când în când te întorci spre mine și râzi, eu îți dau părul după ureche, te ating, te sărut pe ochi, pe gât, râzi, o undă de căldură îți trece prin vene, ochii-ți ard, este vară, apoi plouă, ploaia devine zăpadă, ninge, mă săruți pe față ca o perdea de stele, gura ta lacomă e fierbinte, habar n-ai, arde, eu mă transform, sunt ploaia ce plouă, sunt zăpada ce ninge, ridici fața, eu cad stropi, cad fulgi peste tine, sting focul, îl păstrez, ți-l mai dau din când în când, iubesc focul tău, te sărut după ureche, îți simt fiorul, dar conduci cuminte înainte, eu doar sunt simțuri, te mângâi, te ating, cât pentru o viață, încă o viață, măcar, măcar încă o viață. Doar ia-mă și du-mă!

Spune-ți părerea

comments

2 comentarii


  1. Iubire …..nemarginita de ape sau zari, dragoste si daruire totala, esti plina de sentimente si trairi! Parca te vad tremurand de dorinta de a oferi dragoste si bunatate!Te pup si te iubesc Cecile!

    Răspunde

  2. Țuki, te pup și eu, da, vreau să dăruiesc iubire și bunătate, iubire am cui, bunătatea este perimată și stau și mă întreb de ce mai cred în oameni după deziluzii și deziluzii și deziluzii. Dar asta este, cred în oameni, pentru că Dumnezeu m-a vrut așa. Cătălin zice că nu m-ar vrea altfel, mă vrea așa cum sunt, bună, spre folosul celor din jur, bleagă, (tot el zice) spre ”folosul” meu!

    Răspunde

Dă-i un răspuns lui Tuky Anulează răspunsul

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *