Tinerețe vs. bătrânețe

Se spune că Dumnezeu a irosit tinerețea pe cei tineri. Eu nu cred asta. Este nevoie de acei ani ai nebuniei, ai inconștienței, ai teribilismului, ai gălăgiei, ai spectacolului în fața celor maturi sau bătrâni, care să se închine exasperați, uitând că și ei au avut anii aceia. Este nevoie să iubești nebun, să te îndrăgostești doar pentru că doi ochi te-au urmărit prin mulțime. Și asta să se întâmple la începutul vieții. Când ai putea să mai trăiești clipele astea? Când ți-s tâmplele albe? Când ți-s mâinile pătate și uscate? E greu să ți-o mai ia mintea sau sufletul razna când poate ai copii, ei înșiși rebeli și îndrăgostiți. Mai știi? Se mai întâmplă și d-astea, că de-aia e atât de frumoasă grădina Ta, Doamne! Și nimeni nu trebuie să dea cu pietre sau să-l judece pe cel năpăstuit (sau fericit?!), căci nimeni nu știe ce este în sufletul și în casa altora. Așa că, mai răbufnește o dată pârdalnica inimă, ca apoi să se liniștească spre anii din urmă. Iaca așa, mai râcâie pentru ultima dată cerul, mai caută răspunsuri la întrebări, mai jelește câteva nopți, apoi se domolește, învinsă.

Intră inima în lumea normală, mai aude de alta care pățește ce-a pățit ea acum vreo doi-trei ani, se întreabă: ce-i trebuia ei acum, la vârsta ei? uită, judecă, condamnă. E semn că bătrânețea începe deja. Se mai sperie câteodată bătrânețea de cum a ajuns să-i boscorodească pe toți tinerii din jur, se mai sperie de judecata sa, dar găsește repede justificare, nu mai sunt tinerii ce-au fost odată. Ehei, păi pe vremea mea….

Câte-un bulb de lumină mai ajunge din când în când la bătrânețe, dar zgârie, doare și chiar dacă e singură în lumea asta mare, bătrânețea acceptă altă comuniune din nevoie, nicicum din iubire. S-a convins de-a lungul anilor că iubirea nu merită, că o pierzi printre degete, e amară, arde, lasă dâre de funingine, mai bine fără…

Da, era bună ceva tinerețe și la bătrânețe, măcar câteva grame să fi pus deoparte, s-o fi închis undeva, cu capac, să-i dea drumul acum, dar asta o spun eu, nu ea, bătrânețea, care nici măcar nu mai vede cât este de plină de negare, de uitare, de zgură, de ace ce înțeapă în jur. Are cearcăne, nu mai vede, nu mai aude, tinerețea nu înțelege asta, nu prea are răbdare cu bătrânețea, e nemulțumită bătrânețea, se crede tristă, uitată, aruncată într-o lume pe care n-o recunoaște, o neagă, o respinge, dar e făcută și de ea.

Da, știu, ce credeți că bătrânețea a fost altfel? Că nu a fost îndrăgostită, că nu a mușcat din pernă, că nu a stat în genunchi, că nu a urmărit o anume fereastră deschisă, că nu s-a agățat de nori, că nu s-a legănat pe marginea lunii? Oho! A iubit bătrânețea odată, și a iubit fiecare clipă în care a iubit, crezând că doar ea iubește pe lumea asta, că e unică, că ea însăși a descoperit fluturii, și stelele, și valurile.

Eheei, încoace, spre ultimii ani, tinerețea a creat plata taxelor online, Revolut-ul, platforme online, învățământ online, eu știu? sex online, bătrânețea nu se descurcă, iar tinerețea nu prea are timp s-o învețe, da, e normal ca bătrânețea să se simtă abandonată într-o lume necerută de ea. Bătrânețea nu acceptă și nu recunoaște medicii de azi, profesorii de azi, actorii de azi, tinerețea, așteptând o prețuire, o apreciere, sau măcar o acceptare, și-a creat canale youtube, podcast-uri, teatru online, Wikipedia, etc.

Tinerețea își spune pe nume, înțelegând intuitiv că respectul nu stă în stufoșenii și simandicoșenii, dar neînțelegând că bătrânețea a fost educată în alte timpuri, iar un învăț de ani lungi, greu îl dezveți.

Ce să vă mai spun?! Că în războiul ăsta dintre tinerețe și bătrânețe, război creat de bătrânețe, prima care a întins mâna a fost tinerețea, dar bătrânețea nu a prea știut ce să facă cu mâna întinsă. Uitase tot ce trăise, uitase tot ce iubise, uitase fustele scurte și blugii, și rujul, și rimelul și mingea de fotbal și …țară, țară vrem ostași,… și…și a crezut că e o capcană, bătrânețea trecuse prin multe, de multe ori a luat-o peste față direct, chiar de la prieteni, purta și acum amintirile, ridurile făcute de lacrimi, vezi, tinerețea nu știa asta, și dacă n-o știa, n-o respecta. Râdea de suspiciunea bătrâneții. Ori, asemenea ofensă, bătrânețea n-o putea înghiți, ea a trăit greu, fără telefon la tot pasul, cu războaie, uneori nu mânca cu zilele, alteori era suită în tren și dusă în lagăre, alteori deportată, tinerețea n-are habar de acele vremuri, se crede atotștiutoare doar pentru că umblă cu Google-ul la purtător. Și războiul continuă!

Apoi, tinerețea a inventat Facebook-ul, cam tinerețea inventează chestiile astea, așa s-a întâmplat mai mereu. L-a folosit o perioadă, apoi a întins iar o mână bătrâneții, cu naivitatea specifică tinereții. Și bătrânețea a început ușor, ușor să citească, să posteze, să dea like-uri, să-și facă relații, cunoștințe, să se unească uneori în grupuri, să-și spună părerile, să admonesteze alteori, chiar tinerețea, supărată, ea, bătrânețea că tinerețea nu e de acord cu ea. Pentru că vedeți dumneavoastră, tinerețea este mai severă, să zicem, cu cei care ne conduc, sancționează abaterile, iese în stradă, se revoltă, schimbă guverne. Bătrânețea uită ușor, chiar abaterile grave au justificări, greu își schimbă părerile. Apoi, tinerețea se vaccinează, informațiile le au mai ușor, din multe surse, și vrea tinerețea să trăiască, bătrânețea este mai rigidă, păi ce?! O învață tinerețea pe ea? Uită că în vremea tinereții ei, vaccinurile au salvat de polio, de varicelă, de gripe. A mai trecut bătrânețea prin astea și uite că trăiește și acum. Ea, bătrânețea are dreptate. Așa o fi! și toată sfada asta are loc pe Facebook, creat de tinerețe, unde bătrânețea are cont făcut de tinerețe, nu? și când bătrânețea mai pune și câte o poză ”Ioneluș, mânca-te-ar mama (sau mamaia)”, cu Ionel la prima baie, și dacă Ionel mai are și 30 de ani și mai și lucrează într-o corporație să zicem, și dacă poza cu el orăcăind la prima baie o văd toți, de la portari la șefi, lui Ionel nu-i cade prea bine. Și alte poze, la aniversări, la realizări, poze cu lauri pe cap, să vadă toată lumea că bătrânețea a știut să-și educe și să-și crească bine partea ei de tinerețe. Iar tinerețea a înțeles că acele poze nu sunt despre ea, ci despre bătrânețe, despre cum a făcut ea, cum a procedat ea, cum a educat ea. Și s-a retras. A făcut alte rețele, ale ei, numai ale ei, unde bătrânețea să nu-și mai bage nasul, să n-o mai pună în situații dificile. Ea tinerețea, știe altfel să-și rezolve disputele, și diferențele de păreri. Doar nu ea tinerețea pornește războaie, nu ea invadează teritorii, nu ea pune granițe și limite, nu ea creează genocide, boli, virusuri. Ea doar le ține piept, atunci când nu are ce face, și încearcă să rezolve situații. Fel de fel.

Ar părea, pentru un ascultător neutru, că eu țin puțin, puțin cu tinerețea. Cam așa! bătrânețea este fragilă, eu știu asta, respect asta, are ani mulți în spate, respect și asta (adevărat că bătrânețea nu se măsoară în ani și mai vezi și tinerețe transformată brusc în bătrânețe), dar tinerețea are atât de multă nevoie de la un moment de puțină înțelepciune, iar dacă bătrânețea o aruncă, face clișee din ea, și refuză să stea de vorbă calm, liniștit, flexibil, înțelepciunea ei nu va ajunge la tinerețe. O va lua tinerețea din viață, trăind. Și mai are tinerețea nevoie de sfaturi, de îndrumare, să creeze viitorul în care să încapă și tinerețea și bătrânețea. Că tot tinerețea face asta!

Voi ce spuneți? Dați cu pietre?

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *