Când ne-am întors în București, m-am invitat la Grig acasă, avea un apartament și acolo, mai mic, dar la fel de aranjat, cu vaze imense puse la colțuri, cu statuete, aduse de părinți în călătoriile lor în afară, da, fuseseră în străinătate de multe ori, asta mi se părea ceva amețitor, ceva la care tânjeam, ceva care trebuia să trăiesc și eu. M-am culcat cu Grig, până atunci nu se întâmplase asta, dormisem cu el, dar fusese cuminte, eu acceptasem, apoi mă lăudasem unei prietene: ”Grig a dormit cu mine goală în brațe și n-a făcut nimic. Îți dai seama cât de mult mă iubește? ”, ”sau nu te iubește deloc!”, a răspuns prietena mea, și undeva în sinea mea știam că e adevărul. Dar în trupul oricărei femeia, când vrea, locuiesc multe ispite, multe naiade, eram atât de frumoasă, m-am transformat în Circe când am vrut, stăpâneam vânturile care-l amețeau, sirenele care-i cântau, am fost femeia lui și am știut să fac asta fără s-o mai fi făcut vreodată până atunci. Și apoi, alte zile, și altele.

Am rămas însărcinată, destul de repede, Doamne ce rapid se terminase inocența mea, ce repede eram femeie pe de-a-ntregul, cum învățasem singură, așa cum învățasem să mă spăl în urechi, cum învățasem singură primul sânge, așa învățasem să manipulez, să controlez, să fiu mama. Uram asta, uram cu toate fibrele mele asta, mă uitam în oglindă și vedeam fața ștearsă a mamei, părul subțire și rar, ochii fără culoare, mă uram, dar iubeam mai mult visul ce-l visam cu ochii deschiși, casa în care aveam să trăiesc, siguranța, căldura, masa aceea uriașă la care se mânca. Da, aveau să fie ale mele. Visul va fi al meu.

Când i-am spus lui Grig că voi avea un copil, a înlemnit. S-a albit la față și am știut că nu mă iubea, iubea trupul meu ca de mulatră, părul meu, fața mea creolă, iubea cum arătam, iubea că era mândru când ieșeam cu el în lume, dar nu mă iubea pe mine.

M-am întors și mi-am zâmbit: ”dacă tu nu mă vrei, eu te vreau!” Aș fi vrut să-i rânjesc în față, lui și familiei lui, să mă răzbun pe neiubirea lui, pe cuțitul din ochii lui, pe gheața din el,  dar încă nu era timpul. Și știam că mă răzbun și pe mine, credeam în iubire, mi-o doream, voiam atât de mult să mă ia cineva în brațe cu dragoste, să-mi spună cuvinte, da, cuvinte, să nu tacă, eu să tac, să mă sărute pe păr și apoi, alte cuvinte, eu să tac, eu să fiu cea iubită.

Nu știu, poate că pentru mine cea de atunci era mai important să am siguranța unei case, a unei situații, să nu mă mai zbat eu, mă zbătusem îndeajuns, doar să pic așa, ca para mălăiață într-o situație stabilă, foarte stabilă.

A doua zi, Grig m-a căutat la facultate, era tras la față, parcă pierduse pe cineva, m-a rugat să ne întoarcem acasă la mama lui, că știa ea ce avea de făcut. Nu am vrut, i-am spus clar, că nu voi renunța la copil. Începuseră deja diminețile cu amețeală, cu stomacul ridicat în gât, îmi era rău, dar nu voiam să pierd nimic. I-am spus că nu a pierdut pe nimeni, ci a câștigat, că dacă nu vrea sau nu poate să fie lângă mine din cauza părinților, îl voi crește singură. Bineînțeles, îl manipulam în continuare, nu mă iubea, dar avea onoare.

Ne-am căsătorit într-o dimineață rece de început de primăvară. Nu aveam prea multe haine, dar reușisem să împrumut un taior de la cineva, și pantofi de la altcineva, și deasupra, pardesiul vechi al meu, cu mânecile roase, și o geantă, a mea, tot veche. Și fața trasă, lividă de greață. Nu așa visasem căsătoria mea, însă din cauza răului care mă topea nici nu-mi mai păsa. Voiam doar să se termine repede, să mă întorc nu în cămăruța mea, ci în apartamentul cald al lui Grig. Luasem totul cu mine, o valiză ponosită cu ce credeam eu că-mi mai trebuie, cu scrisorile tatei și ale surorilor, atât. Hainele, lucrurile mele le-am lăsat. Erau viața mea veche. Începea viața mea nouă.

Nu spusesem nimănui nimic, am avut doi martori luați de acolo, de la sfat, am spus Da, am semnat, și am ieșit. Afară nu ne aștepta nicio caleașcă, nu erau flori pe jos, nici muzică. Afară, doar brumă. Grig nu m-a luat de mână, a coborât cele câteva scări înaintea mea, și fără să se întoarcă, mi-a făcut semn să-l urmez. Am mers ceva timp în spatele lui, nimeni nu ar fi crezut că suntem o pereche proaspăt căsătorită. Și el, doar brumă.

Știam că nu mă iubește, știam că nu-l iubesc, da, eram foarte satisfăcută în mine, să știu, după o analiză de câteva nopți că nu-l iubesc, știam că toate câte le trăiam atunci au un preț. Nu știam încă prețul.

După câteva zile, am plecat acasă la el, a venit o mașină și ne-a luat, două pietre pe o banchetă, două păpuși de cârpă, eu cu visele despre viața ce urma, el cu teama momentului în care le va spune adevărul. Și avea dreptate să se teamă, eu am plecat repede, noroc că mi-era rău, au urmat uși trântite, vorbe grele, țipete. Primul preț, eram nedorită de toți.

Al doilea preț, un târg, rămâneam căsătoriți, dar renunțam la copil. Grig avea viața înainte, nu era timpul s-o închidă între scutece. Am plâns, al doilea preț era greu, deja mă învățasem cu o ființă mică ce crește în mine, prin mine. După câteva zile am acceptat. Totul s-a făcut în mare secret, trecuseră deja câțiva ani de la decret, nimeni nu avea voie să facă avort, decât în condiții bine stabilite. Am intrat în spital, noaptea, pe o ușă din spate, m-a însoțit o asistentă, m-a dus într-un salon unde cea care avea să mă măcelărească era ea, mama lui Grig. Da, și a făcut-o cu o plăcere diabolică, știind că totul din partea mea a fost o minciună, deja se interesase, știa adevărul despre familia mea, știam că la un moment dat vor afla, dar nu-mi imaginam să-mi strige asta pe masa de avort. Mi-a spus că sunt săracă, mi-a spus că mă lasă stearpă dacă vrea, râdea, pe mine mă durea tot corpul, tot sufletul, nu ăsta chiar era un preț prea mare, am gemut, și cu ultimele puteri i-am spus că voi spune în gura mare totul, că va afla toată lumea de acest avort. Am simțit-o oprindu-se, nu se aștepta la atâta răzvrătire din partea mea. Apoi a continuat, zgândărindu-mi carnea, zgâriindu-mă, scrijelind în mine ura ei.

Fragment din volumul ”Dimineața unui greier”.

Spune-ți părerea

comments