Bună dimineața, Tu,Dorul meu!
Au trecut multe zile fără tine, prea multe, se scurg încet, monotone și identice, mult prea reci, încerc să-mi ocup timpul, secundele sunt dilatate deși ar trebui să se zgribulească de frig, încerc să fac mereu ceva, să mint orele care se încăpățânează să treacă atât de încet, fac un efort să nu mă gândesc la tine, și când scriu, în loc să-mi fie bine, mi-e greu, mi-e dor! Tare dor! Încerc să nu-mi spun asta, să nu-mi recunosc, încerc să-mi spun că este bine, că mă relaxez, că nu vreau să treacă timpul, seara, epuizată de efortul de a te uita, adorm. Cu o clipă înainte de a adormi, apari tu, în fiecare seară, și ieri, și azi și mâine, învăț în fiecare zi să îngrop adânc dorul, sau să trăiesc cu el, râd, plâng, lucrez, mă uit la televizor, trăiesc. Dorul rămâne acolo.
Uneori, seara ies la plimbare, în jur, văd pletele tale negre împletite cu șuvițe argintii, mă întorc, nu ești, uneori, îți aud vocea, devin atentă, nu, nu ești, când întunericul se întinde, văd umbra ta lângă umbra mea, caut bucurie în orice moment din jurul meu. Câteodată, fără să-mi dau seama, te adulmec în aer, un fior trece prin mine, mă taie în două, întuneric și lumină, alteori, când plouă, mă ascund printre picăturile de apă și sunt clipe în care cedez, accept! Te accept lângă mine! Chiar dacă nu ești! Când luminile se aprind în oraș și totul în jur începe să strălucească, ne uităm amândoi la jocul de culori de pe străzi, pleoapele mele clipesc peste ochii tăi, respir prin plămânii tăi, inima ta bate în corpul meu, dorul meu te aduce lângă mine, adorm, închizând ochii peste visele tale. Dimineața, amețită de nesomn, de coșmaruri în care nu ești, te caut năucă printre cearșafuri și înțeleg: o altă zi fără tine! Încerc să strâng tare din ochi, poate mai adorm, poate mai trece un timp, câteodată pun mâna pe telefon, dar mi-e teamă, nu vreau să-ți tulbur liniștea ce poate încerci să o construiești, mă uit la ceas, bate încet, ca o inimă îmbătrânită, mă trezesc cu dor, trăiesc cu dor, adorm cu dor. Uneori mă întreb dacă exiști, uneori nu înțeleg de ce ne întâlnim, alteori de ce ne despărțim, câteodată întind mâna spre cer, nu știu? rugă? Iau o stea? Sau pun o stea? Tu,Dorule, nu vreau, nu pot dă fac pași înapoi. Dar înainte? ți-e teamă de înainte? Ia haina de pe umerii tăi și pune-o pe umerii mei, s-a făcut rece, vine iarna de atâta așteptare, se apropie ziua aceea, ziua sărutului.
De ce ne grăbim, Tu,Dorule? Spre ce ne grăbim? De ce toamna, când frunzele nu cad detot, ne luăm hainele groase, încălțăm cizme de dragul iernii reci? De ce când nici nu dă soarele bine, ne descălțăm, tăiem mânecile, scurtăm fustele? Spre ce ne grăbim? Răspunde-mi la întrebări, tu le știi răspunsul la toate, uneori cred că poți orice, alteori aș vrea să fiu ca tine, senin, să trăiesc frumos, înconjurat de copaci, de stele, de cer, învață-mă! Spune-mi ce trebuie să fac! Lasă-mă să fiu din lumea ta!
Câteodată, ca o bază de spijin pe pământ, îmi aduc aminte de prima clipă, de explozia pământului, de big-bang, tu pandur, venind ușor spre niciunde, spre nicăieri, eu privindu-te fără ca tu să știi, inima mea s-a oprit câteva secunde, vântul jucăuș în părul tău, haina zburând de pe umeri, tu așezând calm haina, eu dorindu-mi să fiu vântul, să mă joc, tu să nu vezi, să te ating, tu să simți, eu să te mângâi, tu să miroși mâna de femeie nu de vânt, să te întorci, să cauți primăvara, să cauți bucuria, apoi inima mea s-a pornit, dar n-a mai bătut niciodată la fel, a bătut în ritmul tău, tu, fără să știi, ai apărut în lumea mea, zvâcnind ca o vietate a luminii spre cer, eu, fără să știu, am apărut în lumea ta, încercând să tămăduiesc răni de care nu știam, le-am învățat, le-am vindecat.
Și apoi? Îți va fi greu cu alt dor! Mă vei uita! Pământul își va continua rotirea spre infinit, eu doar, voi rămâne cu dorul meu ascuns, adânc, din nou, tu doar, câteodată seara, te vei deschide la nasturii cămășii, aruncând-o după o zi de muncă, amintindu-ți vag, că undeva, cineva visa gestul acesta, amintindu-ți că parcă mai voia și să-și pună buzele pe pieptul tău, și parcă ai o urmă de zâmbet, apoi, în clipa dintre somn și realitate, vei cădea gândindu-te că cineva a fost a ta o zi și a fost suficient pentru o viață…
Noapte bună, Tu,Dorule!
Taina