Eu sunt ”acasă”!

La un moment dat m-ai strigat.Taina a sunat numele meu pe buzele tale, Taina a fost ecoul. Am ştiut că niciodată nu voi fi altcineva pe buzele tale. Mi s-a spus, de mică, în fel şi chip, părinţii mi-au spus mereu Tinuș, Ina, unii, Tina, în liceu mi se spunea Chinezoaica, în facultate Japanese Girl, Taina a sunat altfel strigat de tine şi am ştiut atunci că eu pe buzele tale o să fiu întotdeauna doar Taina…

Nu am luat seama la coincidenţe în viaţa mea, nu le-am numărat, nu le-am socotit, uneori, nici nu le-am observat, le-am văzut doar când ai venit lângă mine. Şi de atunci, le-am şi pierdut numărul. Într-o zi, am aflat că te cheamă Ioan Tudor Ineu! Ineu este nume de vârf de munte, Ioan este nume de botezător, nume de sfânt, Tudor nume de pandur, nume de taină, spus seara, la şezători, când se întâlneau femeile satului şi ţeseau bazmele şi cântau fuioarele, jeleau doinele şi suspinau dorurile şi lumea crea legende în jurul lui Tudor, ca şi al tău. De ce eu tocmai la tine, dintre bărbaţii planetei, tocmai la tine mă gândesc? De ce visez vise cu tine? De ce mă las alintată de gândurile mele, de ofurile mele, când totdeauna am alungat astfel de gânduri? De ce le las vii de data asta? De ce nu spun nimic nimănui? De ce poveştile, şi nădejdile, şi speranţele nu le înnăbuş în mine? De ce Dumnezeu nu mă ajută acum, când Dumnezeu asta a făcut toată viaţa? De ce îmi simt viaţa grea şi apoi, în clipa următoare o simt aşa uşoară, de ce fug, de ce nu fug, de ce am umerii atât de grei şi trece clipa şi apoi plutesc, mă pregătesc de zbor? De ce-mi promit, de ce-mi jur că nu te caut, că nu te las să mă cauţi, că nu te vreau, că nu te las să mă vrei, că nu mi-e dor, că nu te las să-ţi fie dor şi apoi uit iar? De ce vreau să gonesc iubirea, dar ea fuge după mine, când sunt sigură că am scăpat, când ştiu că mi-eşti indiferent, vii şi mă găseşti atât de slabă în faţa ta? Zâmbeşti, rămân cu glasul gol, zâmbesc şi eu şi uit? Promit să învăţ răceala, promit să încerc nepăsarea, vreau să rămân cu sufletul întreg şi caut indiferenţa şi n-o găsesc. Şi-atuncea cred, cred că Dumnezeu a vrut să mă nasc aici, ca tu să mă găseşti aici, că nu am plecat de aici, ca tu să mă găseşti aici, că am umblat amândoi în aceleaşi trenuri ale tinereţii, ale studenţiei, poate ne-am privit, poate ne-am zâmbit, dar nu eram pregătiţi unul pentru celălalt şi ne-am depărtat, dar m-am întors aici ca să mă găseşti aici, şi apoi m-am mutat acum doi ani aici, pentru că tu erai aici, îmi leg în gânduri toate mutările mele de iubirea mea, şi leg mutările tale de iubirea mea, am ales de nenumărate ori, am schimbat locul, viaţa, casa, inima, totul ca să mă găseşti aici. Câteodată am spus „Nu”, sau am spus „Da”, să mă găseşti aici, şi am fost la mănăstire şi am pus capul pe crucea părintelui, ştii asta? Şi m-am rugat: „Scoate-l din inima mea, nu vreau păcatul ăsta, curăţă-mă de el, eliberează-mă de el, nu vreau chinul ăsta, nu vreau taina asta…” şi nu m-a ascultat şi am umblat pe la preoţi, pe la biserici, aș fi vrut vrăjitoare să încerc, în glob să mă uit, dar am fost doar la Dumnezeu, într-o zi am fost, am pus capul pe piciorul Lui, am plâns în batistă să nu mă vadă decât El şi m-am rugat: „Ajută-mă, nu mă lăsa să mă pierd în el…”, şi nu m-a ajutat, am încercat să mă opun destinului, să mă agăţ cu unghiile de ceea ce am, să nu mă las dusă de val, dar destinul mă trage după el, nu ştiu după ce reguli, după alinierea planetelor, după legile universului neştiute decât de Dumnezeu şi cred acum, că destinul este mai puternic decât mine, destinul este mai tare ca toate sentimentele mele, îmi înfrânge iubirile sau mi le întăreşte şi mă las dusă de destin. Sunt om, un simplu om, fug, plâng, cunosc, iubesc, plec, mă întorc, mă doare, între toate alegerile mele, există o legătură, am sentimentul că în ceea ce am trăit există o legătură şi între ce plâng, şi între ce suspin, şi între ce visez şi între ce îţi ofer şi între ce primesc de la tine, şi între ce câştig şi între ce mă schimb, şi între ce am nevoie, şi între ce visez, între tot ce simt eu există o legătură şi simt atât de multe, între tot ce simţi tu există o legătură. Inima mea este „acasă” pentru tine, cuibul tău şi sensul căutării tale.

Spune-ți părerea

comments

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.