Pământul se transformă, copacii se transformă, frunzele se mai zbat o secundă, apoi cad doborâte de vânt. Nu pot să dorm, nu vreau să pierd nimic din spectacolul vieţii, din transformarea din jur. Totul se îmbracă în ruginiu. Miroase a frunze moarte, arse, miroase a toamnă, dar viaţa răzbate prin moarte. Nu vreau să dorm, vreau să fiu parte din transformarea pământului…
Iar eu renasc. În ruginiul toamnei, eu mă îmbrac în flori de liliac alb, duse demult…
M-am întâlnit cu Tu,Dorul meu pe coridor, pașii mei grăbiți s-au oprit, sunetul tocurilor mele pe mozaicul colorat a încetat, ca un zvon neadevărat pornit ca glonțul și oprit de adevăr. Mi-a zâmbit. Privirea lui când se aşează pe faţa mea, se încălzeşte. Mă încălzește. Sunt atât de frumoasă sub privirea lui. Uit anii de pe umeri sub privirea lui. Uit lumea sub privirea lui. L-am observat pe ascuns când priveşte şi alte colege, îl urmăream concentrată în laborator. Nu, privirea lui când cade pe Madam devine rece, când cade pe șefa devine serioasă. La Daniela, la Adela zâmbeşte, dar nu se face cald acolo la el în ochi.
Când era întors cu spatele, fără să mă poată vedea, l-am urmărit în voie, s-a întors brusc, m-am întors şi eu. Nu m-a prins, am zâmbit victorioasă. Hmm! Nu e bine…
Parcă mă arunc cu capul înainte!!!
Dar privirea nu mai este a lui, este privirea mea…
Mi-a spus astăzi că sunt aducătoare de energie pozitivă.
Dacă vreodată, pentru o singură secundă, am adus zâmbetul pe buzele cuiva, sunt fericită…
Dacă vreodată am schimbat, măcar pentru câteva clipe, sensul vreunei zile, sunt fericită….
Cum spunea Dănuţ în „La Medeleni”, doar să nu îngădui nimănui să îmi frângă aripile şi zborul..
De ce ne consumăm momente atât de frumoase din viață certându-ne? De ce avem păreri atât de contrare uneori? De ce atâtea prejudecăţi? De unde atâtea încrâncenări? De unde aşa convingeri stricte? De ce nu învăţăm pe parcursul vieţii să ne mulăm după părerile celor din jur? Uneori le acceptam, ne plac chiar, uneori ne reprezintă părerea altuia, dar suntem atât de stricţi, atât de orgolioşi, nu acceptăm, cel puţin în faţa celui care a emis părerea şi apoi, la o altă discuţie ne însuşim părerea ca şi când ar fi a noastră dintotdeauna. Ne place reacţia celor din jur, iar cu cei care nu sunt de acord ne certăm jigniţi că părerea noastră, atât de veche, nu a prins la toţi.
Şi pierdem zile din viaţă, zile adevărate din viaţa adevărată, pierdem clipe pe care putem să le petrecem cu cei pe care îi iubim şi poate într-o zi n-o să mai fim, sau ei n-or să mai fie, deşi trebuiesc acestui pământ, trebuiesc celor din jur, de ce rămân atât de des cei care pustiesc în jur? Şi pleacă îngerii?
Astăzi este o zi superbă. Privirea mea a făcut-o superbă, când pașii mei pe mozaic s-au oprit, încremeniți sub raze de soare. Mâine poate fi la fel.
Oamenii cred despre ei înşişi că sunt buni, că sunt miloşi, toleranţi, de fapt, sunt oameni obişnuiţi. Viaţa înfloreşte lângă noi, chiar în toamnă, iar unii nici nu-i simt mirosul.
Este octombrie, din nou octombrie. Alt sfărşit. Alt început.
Nu mai e plumb…

Spune-ți părerea

comments