Ai mai trăit așa ceva? Ai mai primit așa ceva? Strunește-ți pașii neascultători, poate fără să vrei te-au adus câteodată în preajma mea. Strunește-ți inima, poate că a bătut sau s-a oprit din bătaie mai devreme când a citit cuvântul meu, ridică-ți zid, pune-ți căluș ca nu cumva o șoaptă să nu iasă fără vrerea ta, depărtează-te, șterge din minte, din jur, din seri, din nopți, din dimineți, șterge tot ceea ce nu sunt eu, nu încerca să te umpli de mine, desparte-te de mine, e vremea, urăște-mă, blestemă-mă, uită că a fost odată ca niciodată când cu magie, ți-am șters lacrimile, ți-am ascultat durerile, ți-am umplut singurătatea și pustiul din jurul tău l-am înverzit. Sufletul meu a aruncat covor roșu în calea sufletului tău, te-am luat de mână și te-am dus unde nu puteai singur să ajungi. Și acum fă un pas înapoi și privește-te! Pune mâna pe inima ta, atinge-o și spune-mi, ești fericit? Asta ai vrut? Este totul cum ți-ai dorit? Uită-mă pentru cele trei secunde în care ți-am fost dimineața rază în geam, alungă-mă pentru că ți-am fost gând în toiul nopții, împrăștie-mă în zările pământului că n-ai putut mai mult și ți-ai descărcat neputința pe mine, trădează-mă pentru că te-a speriat dragostea mea! Așa se cuvine! Îndreaptă-te spre bătrânețe. De acum, nimic nu te va opri. Eu am fost o simplă stație. Peste ani, ne vom întâlni, îmi vei întinde mâna, aceeași mână dragă, mare cu contur de femeie, dar brăzdată de riduri adânci, mă vei întreba ce mai fac, voi căuta, ca un reflex căpătat zi de zi de ani, semnele mele, cum le spun eu, detalii pe care nici tu nu le cunoști, adâncituri pe care cămașa nu ți le poate ascunde de ochii mei, forma umerilor, o cută de lângă ochi, strânsul tău din pleoape, și alte detalii care nu se văd cu ochiul, se simt cu anii, și nu de toți, doar de cei care iubesc. Vom vorbi banalități, te vei uita mirat la mine, te voi privi curioasă, prin minte îmi va trece gândul dureros că odată ți-am spus ”te iubesc!”, și ți-aș fi fost totul și te-aș fi învățat fericirea, dar ți-ai cumpărat ochelari groși să nu mă vezi, ți-ai zidit pereți în jur, ai închis ușa și nu m-ai lăsat să ajung la tine. Și va trece și gândul viclean cum visam să dorm în brațele tale. Și la final ai vrea să mă întrebi: ”mai e ceva?”, mă voi întoarce zâmbind: ”nu vei ști niciodată!” Ai plecat, nu te-am putut proteja de anii bătrâni, mi-ai răscolit lumea, mi-ai risipit iubirea, timpul meu aș fi vrut să ți-l dau ție, zi de zi, în fiecare zi, așa cum îți promisesem odată. Drumul spre tine, dragostea mea, a fost plin de intersecții încurcate, mă pierdeam și nu mă adunam decât cu greu. Am fost puternică când mă adunam după ce mă scuturai, aruncam praful de pe mine și porneam iar să te caut, și am fost slabă să nu știu că în dragoste este și durere. Recompensa mea va fi liniștea, pedeapsa ta va fi întrebarea. Nu Tu,Dorule, nu dorule, nu ai priceput nimic din mine, nu ai înțeles nimic despre ce e viața. Scutul pe care ți l-ai făcut în jur, ca un ecran de protecție te va ajuta să trăiești mult, dar superficial. Și atunci, iubirea mea, nu-mi da tu sfaturi!
Te las cu bine! Aș vrea să îți găsești liniștea pe care o cauți, știu, nu acea liniște pe care o caută orice om, tu cauți liniștea din spatele unei uși închise cu cheia. Nimeni să nu te vadă, nimeni să nu te simtă. Îmi pare rău, iubitul meu dacă, fără să vreau am pătruns acolo unde nu mi-a fost permis. Mă voi retrage, ușor și poate vei uita că am fost dincolo de zid. Voi trăi intens fiecare clipă din decembrie. Voi râde, voi plânge, voi scrie.
Aș fi vrut să-ți pun niște întrebări, dar știu ca întotdeauna că vor rămâne fără răspuns.
Aș fi vrut să te întreb: ce faci mereu atunci când citești? Râzi, ești serios? Aș fi vrut uneori să mă transform într-o gâză, să mă dau peste cap de trei ori, ca făt-frumos și să mă transform în muscă, să te văd de sus, să mă așez pe fața ta, să bâzâi la urechile tale, să te ating pe ochi. Să te văd, să știu ce faci atunci când citești. Mă gândeam că mă voi strădui în continuare, voi cerceta vrăji vechi, magii din lumea mea, și într-o zi voi reuși: mă voi da peste cap de trei ori și când voi vrea, voi fi o gâză pe fața ta. Aș fi vrut să-ți spun că dacă la un moment dat vei realiza că nu mai sunt prin preajma ta, să ai grijă, să nu dai prea tare în gâzele din jurul tău. Una s-ar putea să fiu eu.
Aș fi vrut să te întreb dacă ai naufragia undeva pe o insulă cu cineva, cu cine ai vrea să fii? Ce buze ai vrea să săruți, ce-ai vrea să strângi în brațe, lângă cine ai vrea să adormi?
Și erau momente când aș fi vrut să te întreb când mă mai ții în brațe? dar este târziu pentru o astfel de întrebare. Este târziu pentru astfel de întrebări. Aș fi vrut patimă să-ți fiu! și atunci te-aș fi întrebat tot ce voiam să știu.
Întrebări fără răspuns. Întrebări pe care mi le pun uneori seara și nu voi ști răspunsul niciodată.
Te rog, să nu-mi păstrezi rândurile în foi listate și ascunse prin birouri, sau în fișiere și foldere cu nume lungi, de nepătruns, cu parole nesfârșite, ascunse de ochi lacomi și vicleni. Păstrează-mă doar acolo unde nimeni nu va putea să mă găsească și nimeni nu va putea șterge nimic.
Taina