Ți-a fost greu să spui ”te rog”? Ți-a fost greu să spui ”Vino!”? în fața altora nu ți-a fost. De ce niciodată nu mă ridic la înălțimea nimănui? Nu a fost un test, poate un capriciu, o toană, un moft, o îndoială. Am picat-o. Ai picat-o. Voi suferi, voi sta și voi trăi fiecare clipă pe care aș fi putut s-o trăiesc prin preajma ta. Din orgoliul tău, din indiferență, nu mi-ai dat câteva cuvinte, m-ai lăsat doar cu chinul întrebării: De ce? Ai așteptat curios să vezi ce pași fac către tine de-a lungul timpului, ai stat, statuie pe soclu și ai așteptat. De-ai ști de câte ori am umblat până la capătul lumii pentru tine, de-aș ști că uneori eram desculță și mă zgâriau pietrele, mă feream de ulii, mă feream de șacali, de-ai ști cât de frig mi-a fost în unele lumi, ce cald în altele, de-ai ști cum așteptam un cuvânt de fiecare dată când îți scriam, cum tremuram după tăcerea ta, de febră, de îndoială, de-ai ști cât curaj îmi trebuia să mă târăsc până la tine, să mă adun, să mă reculeg, de câte ori am tras aer în piept rugându-mă la Dumnezeu atunci când te vedeam. Să mă țină dreaptă, să nu mă clatin, să-mi fie inima stâlp de sprijin, să-mi dea și mie egoism, indiferență. Aveam dreptul, măruntul drept să-mi spui: ”ești, ești cu adevărat!”, sau: ”n-ai fost niciodată!” Mă voi ridica eu statuie pe soclu și voi aștepta. Sunt obosită de lume, sunt obosită de iubire. Probabil nu trebuia să știi, să nu-ți clintesc scutul din jurul tău. Dar de ce ți l-ai clinti știind asta despre mine? Ce-mi dai tu, dragoste parcă o numești, dar nu cu cuvinte, poate în sinea ta, se oprește destul de aproape de tine. La un pas. Dincolo începe dragostea mea, cât universul. Acoperă totul, acoperă tot ce ai tu nevoie. Și nu mă înțeleg eu pe mine, de ce, cum pot iubi un om care-mi dă resturi? Care îmi dă egoism și ambiții în schimbul dragostei mele chinuite, strigate. Care parcă își înțepenește intenționat orice pornire spre mine într-o neclintire tristă, dar mă stârnește în a-i alimenta orgoliul. Cum pot eu astfel iubi și de ce nu mă pot opri? Îmi faci aluzii, îmi spui cuvinte cu dublu sens, pe unele le înțeleg, pe unele inima mea nu le poate cuprinde, râd cu tine, intru în joaca ta, da, bărbatule, te joci cu mine, în timpul ăsta mai întorci capul după un trup golaș, urmărești alunecarea picioarelor dezgolite ale altor femei, zbaterea sânilor, ochii tăi sunt peste tot, dezbracă, dezvelesc, scanează până la sânge, laser ai în privire, mă uiți câteva clipe, nu mai exist nici ca trup, apoi te întorci, joci iar cu mine, joci la dublu, la triplu, eu nu cumva să-ți scap, dar poate și altcineva să-ți cadă în plasă. Mă joc și eu cum te joci tu, învăț flirtul, mă atingi în treacăt, îmi atingi sânii ca din greșeală, tac, observ, doare atingerea ta, mă frânge, nu asta aștept, și fiecare clipă mă îndepărtează de tine, fiecare durere mă duce mai departe, simt iubirea scurgându-se sleită, zbătându-se să trăiască, dar și zbaterea o obosește. Te mai iubesc? Nu știu! Se rupe ”te iubescul”, nu simți, doar râzi în continuare spunându-mi povești cu sâni, aluzii, râd și eu, dar sunt departe, rămân în fața ta doar un trup. Aș fi vrut doar câteva cuvinte, pornite din inimă, nu din carnea ta, să știu: ce-am fost? ce sunt? mai sunt? Dar, taci! Tremur, sufăr, rup bucăți din inimă.

Am trecut cu tine prin toate zilele pământului, chiar dacă nu eram acolo lângă tine, mă întreb mereu ce făceam atunci, în zilele durerilor tale, ce făceam în zilele bucuriilor tale, nu voiam să te las singur, să-ți fie mai ușor. Iar tu nu poți spune câteva cuvinte, adevărul, nu minciuni, adevărul, cu ochii în ochii mei, serios, fără să râzi, fără aluzii, fără șarade! Nu mă cunoști! Nu-mi trebuie astfel de vorbe, auzi, citești? Dar eu nu sunt nimic. Așa e? M-a înșelat ridicarea la cer? M-a înșelat sărutul tău? Și, Doamne, cum mă pot opri? Cum pot opri gândurile? Cum pot opri visele? Cum pot opri să nu mai caut liniștea din brațele tale? E liniște înșelătoare. Și gândul păcătos cu tine ridicându-mă la cer. Atunci simțeam dragostea fără cuvinte, nu mă mai strângi cu drag, nu mai simt privirea ta în părul meu.  Cum pot opri totul? Da, poate nu am chibzuința potrivită vârstei mele, poate că nu am nicio măsură în dragoste și nu pot să-mi măsor lipsa măsurii. Și mai știu cu siguranță că dacă pentru cineva am plâns de atâtea ori și am plâns degeaba, este timpul să renunț. Asta vrei, Tu,Dorul, asta vrei? Să renunț? Pot să spun NU. Așa cum am spus tu. Așa cum am învățat că tu ești eu și eu sunt tu. Acum pot să învăț să renunț.

De ce Tu,Dorul meu atâta orgoliu când este vorba de mine? De ce atâta toleranță pentru toți? De ce atâtea raze către toți. De ce nu pui preț pe mine ca pe ceilalți? De ce se consumă totul până la mine? De ce? De ce nu poți? De ce nu poți? Într-o zi, când Dumnezeu, ne va judeca, dacă voi fi în stare să-l întreb, poate îmi va răspunde El. Poate voi afla de la El adevărul, dacă mai am nevoie de adevăr. Tu, Tu,Dorul meu, dragostea mea, păstrează-ți cuvintele pentru tine. Nu mi le da. Păstrează-le pentru ceilalți.

Taina

Spune-ți părerea

comments