Știu! Este atât de simplu să fug. Este simplu să mă ascund. Pot să înjur, sau pot fi indiferentă. Am obligații. Uneori îmi place rutina, o anume rutină, îmi place firescul, naturalul, îmi place uneori, să fac același lucru mereu, zi de zi, să iubesc zi de zi, da, îmi place, uneori nu vreau să înțeleg sensul fiecărui lucru care mi se întâmplă, da, poate că fiecare moment are un sens, dar Doamne, hai să facem un partaj, să împărțim totul în două, ia Tu înțelesul fiecărei clipe și dă-mi mie siguranța dragostei recunoscute, împlinite. Ia Tu sensul și nu mă lăsa să văd când omul iubit nici ne se uită la mine. Închide-mi ochii și nu mă lăsa să plâng. Sau orbește-mă de tot. Nu mă lăsa să trăiesc dezamăgirea, nu mă lăsa să plec cu inima zdrobită pentru că lui i-a fost greu să spună: ”te rog, vino”! Tu poți orice, dacă nu vrei să-mi dai o oră măcar în care să mă simt iubită, să mă știu iubită așa, cu rutină, atunci, măreția este a Ta oricum, oprește-o, nu-mi trebuie, dar lasă-mi mie renunțarea. Nu vreau să mai cer iertare, nu vreau să mai spun nimănui ”te iubesc!”, lasă-mă să stau cu spatele, să mă încrunt, să mă supăr. Lasă-mă indiferentă. Vreau o pauză de la dezamăgiri. De la oameni, în general. Vreau o pauză de la mine. Vreau să fiu altcineva. Vreau să renunț.
Mă zgribulesc, mi-e dor de cerul și de stelele sub care m-am născut. Mi-e dor să scriu scrisori pe hârtie, cu stiloul și cineva să le păstreze legate cu panglică. Să le atingă, să le zâmbească, să le simtă. Într-o zi, acum câțiva ani, eram la prima mea ședință de cercetare, eu ascunsă după oameni pe care nu-i cunoșteam încă, cercetam lumea nouă ce mi se deschidea în față, din când în când evadam spre cer, spre soare, n-aveam încă aripi de ceară precum Icar, nu mi se topeau speranțele. Visam. Și la un moment dat, în zarva din jur, ceva mi-a atras atenția, acolo, la un pas în fața mea. Ai scos o batistă. O batistă adevărată. Unele clipe sunt atât de palpabile. Altele nu, dar pe unele le pot atinge cu degetul, pot spune: ”uite în clipa asta eu am devenit mare, iar în clipa asta, m-am îndrăgostit prima oară… uite, și în clipa asta când vântul ți-a luat haina de pe umeri și-ți sufla părul pe ochi, iar eu atentă la tine am intrat în bordură, a fost clipa când te-am iubit prima dată, în asta, mi-a fost teamă să stau aproape de tine!”. Da, unele clipe, le pot simți. Le privesc ca pe un film, drag, vechi. Și atunci, când am văzut batista, mare, bărbătească, clipa aceea a fost clipa în care mi-ai devenit familiar. Atât. Cunoșteam lumea aceea desuetă, cumva, da, demodată. Îmi era dragă. La mine în casă se călcau batiste, tata nu suporta batistele de hârtie, le numea mofturi moderne, inutile. Lumea asta se duce. Vor rămâne doar fotografii vechi, adevărate, fotografii cu rame, fotografii pe care într-o zi le voi lua cu mine să-mi aducă aminte de clipele acelea pe care le pot simți.
Scriu haotic, este târziu, sunt obosită, Tu,Dorule. Nu sunt ca tine și tu îmi ceri să fiu ca tine, tu îmi ceri să judec ca tine. Nu, nu sunt ca tine, eu sunt femeie și îmi pare rău dacă prin trupul acesta pe care-l vezi câteodată, circulă sânge, e îmbrăcat în carne și înăuntru are suflet. Și n-o să mă schimb. Voi rămâne îmbrăcată în suflet. Dacă vei înțelege ceva, e bine, dacă nu vei putea și nu vei vrea să înțelegi, umblă-ți pe drumul tău. Te voi iubi și fără tine. Și vei fi bătrân, te voi vedea din când în când pe trotuarul din față, n-ai putut să învingi nicio depărtare, n-ai putut să vezi dincolo de trupuri, n-ai putut să te învingi pe tine și frica ta, orgoliul. Eu îmi fac rău? Uită-te la răul pe care ți-l faci ție! Vei citi câteodată seara ceea ce odată ți-a trimis o femeie de departe, o nălucă căreia nicio clipă, din orgoliu, din frică și lașitate, să nu te legi, să nu rămână cuvinte în urma ta, nu i-ai putut spune măcar ”Te rog!”, sau măcar ”Vino!”. Nu îți cerea prea multe, așa ți s-a părut! De la balconul uriaș de pe care o priveai, așa părea chemarea ei, cum adică să o strângi din când în când în brațe, cum adică s-o lași cu capul pe umăr? Cum s-o lași să tacă lângă tine? Ce-ți pasă ție? Da, ai dreptate, de ce ți-ar păsa? Rămâi agățat în draft, ca un mesaj incomplet, așteptând continuarea, poate sfârșitul. Rămâi prizonier al unor timpuri în care citeai tot ce-ți trimitea acea femeie, îți făceai provizii din ce-ți scria, ai fi luat-o uneori în brațe, dar nu se cuvenea. În timpul ăsta, atingeai cu gândul fiecare femeie ce trecea prin dreptul tău. Aceleași scrisori, după ani, te vor face nefericit, fiecare literă îți va scrijeli în carne, fiecare cuvânt te va zgâria undeva în inimă. Ești doar un bărbat fără ea. Iar ea voi fi doar o femeie fără tine. Ai ucis-o ceva timp înaintea unui Crăciun, așa cum altădată ai născut-o înainte altui Crăciun. A rămas să-și trăiască agonia ultimelor clipe, ultimelor iluzii.
Am fost nevoită să aleg de-a lungul vieții, să aleg căi, sau să aleg persoane. Când am avut de ales între tine și mine, habar nu ai, te-am ales pe tine. M-am amăgit cu cuvinte, cu lacrimi că am dreptate în alegerea mea. Mi-am trădat viața, în numele iubirii pentru un necunoscut. Și m-am convins cu scrisori, cu fraze încondeiate că am procedat corect. Nu am vrut să te fur, nu am vrut să fur viața ta, nu am vrut să-mi dai mie ce nu ai. Am vrut doar să fur clipe. Sunt mai bogată cu ceea ce am furat? Nu! Am ales greșit! Mi-e atât de dor să nu-mi mai fie dor de tine și mă gândesc câteodată cu panică, trebuie să trăiesc cumva. Nu știu cum, dar trebuie. E nedrept să iubesc așa, nu, nu e curaj, e nebunie să iubesc un străin, care se încarcă uneori cu o doză de cuvinte rostite de mine, ca o perfuzie, cuvinte care-i dau iluzia unui timp nesfârșit. Nu! Te înșeli! Timpul se va sfârși. Eu nu pot opri timpul, scrisul meu nu-l poate rupe în fâșii. Dar ai nesocotit orice îndemn al inimii tale care demult, bătea și se oprea odată cu mine. Te-aș fi mângâiat, ți-aș fi sărutat cicatricea de pe frunte, m-aș fi culcușit în brațele tale cu capul pe inima ta, ți-aș fi întins orice cută de pe față și doar mâna și șoaptele mele ți-ar fi dat speranța tinereții fără bătrânețe și a vieții fără de moarte. Te-aș fi strigat la nesfârșit Tu,Dorul meu, ți-aș fi șoptit Tu,Dorul meu, te-aș fi jelit, Tu,Dorul meu!
Taina