Aveam nevoie de cuvinte, Tu,Dorule, de câteva cuvinte. Atât. M-am întors, am plecat, te-am uitat, sau m-am făcut că te uit, trăiam dedublată, un ochi râdea, celălalt plângea, o inimă te iubea, cealaltă te uita, da, am două inimi, ți le-am dat pe amândouă, numai așa, cu două puteam să te iubesc atât. Cu una singură, nu reușeam. De multe ori m-am întors, dar cuvintele n-au venit. Ți-ai format un sistem de protecție, un scut în jur, trec doar corpuri de femei, ca printr-un ecran, doar corpuri mai mult sau mai puțin îmbrăcate, nu au loc suflete. Îți încurcă lumea. Eu ți-aș încurca lumea. Nu am loc cu sufletul nicăieri în jurul tău. Mă vrei pe mine, trupul meu. Eu nu sunt doar un trup! Eu sunt un suflet! Iar în viața ta, sunt doar un accident. Am fost un accident. Nu mai ai pentru mine nicio chemare, nu mai ai pentru mine nicio rugăminte. A fost o clipă, demult într-un decembrie alb, cu cristale pe crengi, la streșini, globuri transparente agățate de Dumnezeu pentru noi doi, când inima ți-a zburat și ai lăsat-o copil să se bucure de soarele rătăcit. Atunci, m-ai chemat, mi-ai spus că mă aștepți, am lăsat deoparte orice aveam de făcut și am venit. Acum asculți doborât, copilul pe care îl ucizi în tine. Îți spui: ”Nu se cade! Nu e bine! Nu trebuie!” și ucizi ușor ce se naște în tine. Te-ai aruncat în alți ochi, ai cercetat alte trupuri, poate cauți roua de pe alte buze. Ai învățat toate lecțiile despre renunțare, renunțare ți-e viața, resemnare ți-e clipa, te-ai antrenat pentru neiubire. Mori puțin câte puțin mereu sub greutatea renunțării. Nu ai fost până acum bătrân. Dar îmbătrânești cu fiecare clipă. Dă-i brânci dragostei ce poate tresărea. Arunc-o în hăuri fără margini. Arde sâmburele mic de dragoste, va întâlni în cale rațiunea ta, clară, netedă, fără denivelări, și-l va face țăndări. Arde-mă ca pe orice trup. Mai departe de el nu mai există niciun suflet. Alta ca mine nu va mai fi niciodată. Căsuță din povești nu-ți va mai ridica nimeni. Basme cu capul pe genunchii tăi nu-ți va mai născoci nicio femeie. Nimeni nu-și va înfige ochii în pieptul tău imaginându-și cum arunci seara cămașa după o zi de muncă, doar unghii de femei îți vor străbate pielea. Nu vei mai fi Tu,Dorul meu pentru nimeni și nimeni nu se va mai întoarce după tine, când vântul va sufla în părul tău, pandurul meu cu plete negre. Ucide-mă și pe mine!
Te-ai lăsat liber de mine, ți-ai amânat iubirea, mai amân-o, din neștiință, din indiferență, o pierzi clipă cu clipă. Mă atingi, mă pictezi, vrei să stârnești femeia din mine, am stat în fața ta și aș fi vrut să te întreb ce sunt eu, dar n-am avut curaj. M-am gândit că ți-e frică de întrebări și nu vreau niciodată rău să-ți fac. Stăteam, clătinându-mă de pe un picior pe altul: Să povestesc? Să întreb? Sau mai bine să tac? Să respect o etică? Sau nici măcar nu este vorba de etică!? Am plâns în drum spre casă, am plâns cu jenă ca oamenii de pe stradă să nu mă vadă, să întoarcă după mine capul. Din când în când mă opream să ascult dacă vii după mine. Și nu veneai. Dacă mă iubești, de ce nu veneai? De ce?
Am încercat să apăr iubirea mea nelegiuită, furată ca un tâlhar, ascunsă ca un tăinuitor, am simțit că mai presus de orice trebuie să am grijă de ea, nu eram nimic fără ea, nu eram eu fără ea, cum pot eu trăi fără ea? ce sunt eu fără ea? Ce-aș deveni? Când ultimii ani mi-a încălzit inima, mi-a fardat fața, m-a îmbrăcat, m-a îngrijit. N-ai crezut nimic. Ai râs. Ce-ți trebuia ție așa ceva? Dar niciodată, seara, când ochii tăi nu găseau calea spre vis, niciodată nu ai visat să te iubească cineva până la neființă, până la nerespirație? Niciodată nu ai visat să cauți și să găsești? Ai avut, Tu,Dorule o asemenea iubire! Ai avut! De ce n-ai păstrat-o? De ce n-ai mângâiat-o? De ce n-ai ocrotit-o? I-ai făcut rău cu frica, cu fantomele, cu orgoliul, cu neputința ta! N-ai alungat lupii din jurul ei, ai lăsat-o în câmp, leș de care nu aveai nevoie, au sfâșiat-o vulturii.
În mod sigur, după mine va rămâne ceva. Ceva palpabil și în același timp imaterial. Mii de gânduri, mii de idei. Sentimente. Resentimente. Din păcate. Clipe de fericire. Și nu numai. Din păcate. Nimeni nu va putea vreodată să nege că am existat. Goana printre galaxii, iubirile, durerile, strigătul meu în prăpastia dintre universuri, peste timp vor demonstra trecerea mea prin viață. Sentimentele. Le-am răspândit, le-am exprimat. Râsul meu uneori a molipsit buzele celor din jur, plânsul meu a întristat și alți ochi, dragostea mea a făcut, poate câteva clipe să bată altă inimă, poate inima ta. Acum trebuie să lupt cu mine, Tu,Dor, trebuie să mă răpun, să mă înving, tu vei lupta cu orgoliul tău, când a trebuit, n-ai putut trece peste el. Ți-a fost mască, ți-e pedeapsă azi! Actorul meu grăbit!
Taina