Îţi aduci aminte? Într-o zi, mai demult, vorbind cu tine, mi-ai spus că ai multe păcate şi multe patimi şi trebuie să le stârpeşti, să le ucizi în tine. Iubirea mea, am fost vreodată în ochii tăi? Dacă am fost, am ştiut atunci că mă vei ucide şi pe mine din ochii tăi, că va trebui să dispar din privirea ta. Ştiusem că va veni şi clipa asta, inima mea s-a oprit câteva secunde, când a început să bată, bătea bezmetic, fără să o pot opri. Şi nu voi mai fi nimic, într-o zi privirea ta va trece peste mine fără să mă vadă, mâna ta mă va ocoli, inima ta va fi departe, acolo unde eu nu voi putea ajunge niciodată, şi mi-e teamă…
Dacă ar fi să-ți povestesc viața mea, ți-aș spune că am vrut uneori să schimb universul, am vrut să schimb lumea, să ordonez pământul, dar s-ar putea ca istoria nici măcar să nu-mi fi reţinut numele, rămân un celebru anonim.
În povestea aceasta a vieții mele, am iubit un băiat cu ochii verzi, tot timpul îmbrăcat în negru, copilăreşte am iubit, naiv am iubit, cu tot sufletul meu de copil, necrezând niciun zvon, neauzind niciun sfat, zburând peste toţi şi toate.
După ani, băiatul meu cu ochi verzi, m-a căutat. Voia împăcare cu mine, cu el, cu lumea toată. Îl ietasem, habar n-avea, nu-l uitasem, dar trecuse totul. Uneori, timpul mai vindecă din răni.
În povestea aceasta a vieţii mele, am iubit apoi un băiat cu un suflet uriaş. Era „omu’ mare şi bun”. După furtuni, ploi şi uragane, el a fost liniştea mea, iubirea a fost adevărată, profundă, toate tăcerile, sensurile şi înţelesurile veneau de la sine. Dar tot în povestea asta a vieţii mele, mi-am dorit să mă iubească, mi-am dorit să mă lase să îl iubesc, uneori a deviat, a uitat iubirea, tăcerea, înțelesurile. În povestea aceasta a vieţii mele, a venit, a venit cu tot şi toate, a plecat, s-a întors. A fost suficient pentru o viaţă.
În această poveste au apărut miracolele mele, Mihaela și Mihai. Iubirea pentru miracolele mele a venit nu pe rând, a venit odată, umplându-mi toate vidurile, renăscându-mă. În această poveste, am ştiut de atunci, că pe oriunde mă va conduce Dumnezeu, că orice şi oricine îmi va apărea în cale, voi fi înainte de toate mamă şi apoi femeie, soţie, iubită, fiică, soră, prietenă, în povestea vieţii mele am fost mai frumoasă cu fiecare an al lor, am fost mai tânără cu fiecare an ce trecea, transformându-i pe ei din copii în adolescenți, apoi în tineri frumoși și curați, dragostea mea pentru ei s-a înălţat, luminoasă, din hăuri, dincolo de limita vieții, a lumii, dincolo de sfârșitul anilor.
Dacă în povestea vieţii mele aş avea posibilitatea să mă întorc în urmă, în timp, nu m-aş întoarce niciodată în timpuri în care copiii mei nu erau încă.
În povestea vieţii mele, am învățat rând pe rând, toleranţă, iubire, înțelegere, acceptare, cedare, renunțare, întoarcere. Am fost nebună, am fost cuminte, am fost inocentă….am fost…
De-a lungul poveştii mele, am aşteptat mult, am primit mult, am învăţat să aştept, am învăţat să nu mai aştept, am pornit împreună și m-am trezit uneori singură, apoi singurătatea s-a transformat iar în doi, în trei, în patru şi când o clipă oarecare, măruntă, pentru care nici măcar nu eram pregătită s-a transformat în fericire, am primit totul în extaz, beată, proaspătă, uimită, încremenită de fiecare trăire. Am cunoscut fericirea în povestea vieţii mele, fericirea dincolo de care am simţit că puteam să mă pierd și să pier, dar am cunoscut şi otrava, otravă în suflet, otravă în oase, în sânge, în povestea vieţii mele m-am otrăvit la infinit, iar şi iar şi iar…
Am fost absurdul, prăpastia, prăbuşirea, abisul. Dar am fost şi stâlpul, adăpostul, căldura şi speranţa.
In povestea vieţii mele, am dus în spate pietre grele, cărămizi, stâlpi cu care voiam să susțin, le-am aşezat una câte una voind să construiesc casă pentru noi. Mă bucur în fiecare clipă că el există, omul mare și bun, şi îl rog, să mă ierte dacă, uneori, nu am putut să exprim ceea ce gândeam, ceea ce simţeam. În această poveste, îi pot spune doar că va şti şi va simţi tot timpul sufletul meu, şi atunci când nu ne vom mai simţi, nu vom mai exista.
Şi în toată povestea asta, lucrurile veneau, uşor, rând pe rând, într-un drum firesc…
Şi tot în această poveste a vieţii mele, într-o toamnă, sau poate într-o vară, sau iarna, nu mai ştiu, sau nu schimbă cu nimic povestea, într-un moment când râdeam fericită, în sfârșit liberă de toate hârtoapele, s-a întâmplat ceva, aproape firesc, aproape natural şi povestea vieţii mele cred că trebuie rescrisă….
În această poveste nouă, împart bucățele ale sufletului meu, nu, nu cred că înţelegi, şi undeva în mine, deşi uneori mi-e frică, îmi spun că nu trebuie să explic nimic, nimănui, nici ție.
Şi în această poveste, îi duc grija, o grijă nouă, o grijă continuă, pentru că nu pot să sun să întreb: Eşti bine? Ai ajuns?, cred că şi asta este dragoste, şi când pleacă, mă găndesc: ”Doamne, du-te cu el!” şi îl petrec cu gândul în fiecare clipă, şi îi măsor orele, îi măsor kilometru cu kilometru şi mă gândesc, o fi ajuns? O fi acasă? şi îmi doresc în povestea asta, doar să se bucure de fiecare clipă, să spere, să atingă ceea ce este în jurul lui, să simtă primăvara, să adulmece vara, să pipăie frunzele căzute, să mângăie fiecare anotimp în trecerea lui. Să trăiască, să trăiască cu adevărat, cu fiecare clipă, cu fiecare minut, să facă ceea ce-şi doreşte, nu ceea ce i se cere, să fie el, aşa cum cred eu că este el, aşa cum mi-l imaginez eu. Din alte timpuri, din alte vremuri. Şi când înfloreşte liliacul alb, să se gândească la mine, şi când vede un trandafir galben, să se gândească la mine..
În povestea mea, tu, dragostea mea, eşti undeva adânc lipit în mine, şi ştiu că tot ceea ce nu-ți spun, tu simţi….
Şi acum, în povestea vieţii mele, vreau să-ţi şoptesc: “Mi-e frică! Mi-e frig”. Şi tu, să-mi spui doar: “Ştiu!”
Ar trebui să plec de lângă tine, dar nu pot, încă nu pot, îmi spun ca fumătorul, de mâine mă las, mă adun, îmi adun inima, în continuă uimire și schimbare, sunt pe un peron şi îţi flutur batista.
Undeva, cândva, dintr-un dor prea mare, dintr-un dor pe care nu-l pot duce singură, te voi reîntâlni, poate acum, poate peste graniţele eternităţii, într-o lume paralelă, aşteaptă-mă, aici sau dincolo, nicio pădure de argint sau aramă nu te va putea ascunde, te voi căuta, te voi găsi, dintr-un dor mare..