Ești aici? Ești acolo? Dau la o parte cuvinte neauzite, nespuse poate, nepăsări, vorbe aruncate de alții, dau la o parte perdea de praf, păienjeniș de zvonuri și te caut. Trebuie să te caut, trebuie să-ți dau respirația de azi, trebuie să-ți dau bătaia de inimă de azi, brațele mele, buzele mele, suflet și carne, totul pentru azi. Te caut, am trecut prin multe păduri, peste dealuri și munți, am căzut, m-am poticnit, am alunecat și m-am șdrelit, dar m-am ridicat. Peste unele tărâmuri, ca să nu întârzii, am luat-o în zbor, te caut și vreau să te găsesc, același, bărbatule, același cu cămașa atingându-te, lipită de tine, iar eu simțind invidia până în prăsele, gelozia înjunghiindu-mă adânc, de ce lași cămașa să te atingă, de ce nu mă pot mula pe forma ta ca ea, de ce nu mă lași pe umerii tăi goi? Mi te ia o altă femeie? pot lupta cu oricine, îți dau ce nu ți-a dat nicio femeie, îți dau bucăți din mine, bucăți de suflet, jumătăți de zile, jumătăți de nopți, gânduri, vise, părți de cer, cuvinte, felii de nemurire. Nu-ți dau nopți întregi, nu-ți dau zile întregi, sunt femeia altui bărbat, dar cu totul nu mi te va lua decât cămașa ta, te cuprinde, te învăluie și ție îți place îmbrățișarea, liniștea și răcoarea ei.
Nu-mi aparții, nu știu dacă vreau să-mi aparții, n-ar avea sens, dar poți intra în sufletul meu, în gândul meu când vrei, ușa este deschisă, chiar dacă am încercat să o închid și lacăte de plumb am pus, le-ai descântat și s-au desferecat singure. O singură privire și lanțurile cad, sau un zâmbet, sau, eu știu? mai rar, un cuvânt, intri și ieși după cum ți-e voia, pleci aiurea din mine, colinzi, străbați, umbli prin suflete străine, le năucești, apoi din când în când, te mai întorci la mine.
Aș vrea uneori, să mă întorc și eu la tine, știu că mi-ar fi bine, dar știu că mi-ar fi rău. Aș vrea să mă întorc să te întreb, aș vrea să mă întorc să îți răspund, dar ești și nu ești. Aș vrea să mă mai trezesc dimineața ținându-te de mână, aș vrea să-ți ating o cută pe față, aș vrea să stau cu capul pe cicatricea ta de pe frunte, aș vrea să-ți alung tristețea atunci când retrăiești amintiri. Dar aș vrea din nou totul și aș vrea din nou nimic. Aș vrea să mă mai cauți și să-ți lucească ochii când mă găsești, aș vrea să îți lipsesc, dar să mă știi după semne unde sunt. Aș vrea să închid ochii și să-ți construiesc casă pe malul mării, dar m-am învățat să dorm singură sub cerul liber, sunt stele, văd carul mare, vântul îmi dansează în păr, valurile îmi mângâie tălpile, aș vrea să închid ochii să-mi imaginez că vântul ești tu, că valurile sunt degetele tale. Aș vrea să închid ochii să te simt egoist, schimbător și să mă doară. Aș vrea să simt gelozia sfărâmându-mă, aș vrea să simt adolescența ridicându-mă peste lume, să mă simt una, doar una pentru tine, aș vrea să-mi fii, aș vrea să-ți fiu. Dar aș vrea totul și aș vrea nimic. Mai știi, am plâns, am dat cu pumnii, am țipat, am mușcat din buzele tale, mi-ai spus ceva, nu știu decât când adorm ce mi-ai spus, m-au durut mâinile tale, m-a durut inima ta, am suferit, am pierdut, am căzut, mai știi? Mi-am operat fruntea și buza, m-au cusut, mi-au rămas cicatrici adânci, mai știi? Mi-am revenit, am pornit șchiopătând prin viață, furând clipe, furând zile, am suferit, eram palidă uneori, mă ascundeam de oameni, ridicam ziduri înalte în fața lor, m-a durut răutatea și privirile urâte ale celor din jur, am fost tu, în fiecare clipă am fost tu, crezând că așa îți va fi bine. Ți-a fost? Am luptat, nu știu pentru ce, am plâns lacrimi noi și lacrimi vechi, le reluam mereu din urmă pe cele vechi, le mai plângeam odată, până la capăt să nu rămână neplânse cu totul, te-am întrebat, te-am întrebat, de câte ori te-am întrebat, din cuvinte, din respirație, din ochi, nu ai răspuns. Mușcasem prea adânc din buzele tale și te-ai speriat, te-au durut mâinile cu care ai strâns prea tare, m-ai ridicat prea sus și ai obosit. Prea repede. Ți-am simțit sperietura, ți-am auzit tăcerea, ți-am văzut oboseala. Și am plecat. Tu plecasei de mult. Mă gândeam că știi că doare, credeam că nu știi ce să faci, ce să spui, cum să spui, am crezut că te-am sufocat în cuvinte, tu aveai nevoie de aerul din jurul tău, iar eu ți-l respiram. Am știut apoi că ți-a trecut. Dacă fusese ceva, dacă avea ce să-ți treacă, ai mușcat alte buze, ai strâns alt mijloc și ți-a fost mai drag. Și voia mai puțin de la tine, într-o viață întreagă voia mult mai puțin decât voiam eu într-o zi! Sau era doar un jurământ ce te ținea de mână și n-ai știut să-mi spui la timp. Sau doar ai fost curios altcineva cum e?
Taina