Câteodată aș vrea să-mi dai flori, n-am primit niciodată o floare de la tine, dar aș putea renunța, câteodată aș vrea cuvinte, tare mult aș vrea cuvinte, atât de frumos ar fi sunat unele cuvinte pe buzele tale, cred, nu sunt sigură, am auzit doar aluzii, sau cuvinte pe care nu le-am înțeles, alteori cuvinte dure și mi-e teamă atunci de toate cuvintele tale. Îmi imaginez că ar suna frumos, dar nu știu, poate nu le cunoști, poate nu le-ai cunoscut nici pe ale mele, fără să-mi dau seama, pe unele le-am inventat, altele le-am mângăiat, le-am modelat după tine, poate ți-erau străine și nu le-ai pătruns sensul. Altădată aș fi vrut o atingere, așa în treacăt pe obraz, cum făceai odată, ca și cum te încălzeai la focul dintr-un șemineu pe obrajii mei, aș fi închis ochii și aș fi furat clipa doar pentru mine, aș fi ascuns-o, undeva într-un buzunar secret al sufletului, un buzunar unde am artefacte dragi, poate doar de Dumnezeu știute. Poate după prima atingere te-am ales, poate ar fi fost altcineva sau nu mai era nimeni. Cine ar mai fi putut fi? Mă gândeam că nimeni nu poate atinge la fel și de fapt, poate toate atingerile sunt la fel.
Unele atingeri le plătim, unele cuvinte, am știut asta, sărutul tău poate l-am plătit, Doamne de câte ori l-am plătit, ca și cum l-aș fi luat de la cămătar l-am plătit, am plătit și avans și rate, mai plătesc și acum, plătesc amintiri care nu trec. Odată eram cu tine, doar cu tine și ai spus că trece timpul așa încet, că ai vrea să pleci mai repede, aș fi vrut să mă deschid la nasturi să-mi simți inima cum bate, o simțeam, îmi străpungea carnea, pielea, ieșea prin cămașă, aș fi vrut să-mi iau inima în palmă, plină de riduri, să ți-o arăt, să-ți spun: ”uite, asta se cheamă durere, mai doare și acum, mai plătesc și acum!”. Mi-ai pus dobândă grea și uneori n-o mai pot duce. Ai știut întotdeauna ce spui, ție nu-ți scapă cuvinte, s-a făcut inima mică, s-a strâns când ai vrut tu să se strângă, s-a zbârlit pielea mea când ai vrut tu să se zbârlească, am plătit când ai vrut tu să plătesc. Și-am tot pierdut din ani și-am tot pierdut din zâmbet și m-ai pierdut și nu știu ce uși să mai închid, ce alte uși să mai deschid, mă întreb mereu dacă aș face la fel, dacă aș putea să dau ceasul înapoi, nu, nu vreau să-l dau, dar dacă aș putea, aș face la fel? Aș vrea să strig nu, aș vrea să auzi acest nu, dar ai ști că mint. N-aș fi fost niciodată altfel în fața ta, n-aș găsi momente în care să fiu tare, sau rece, sau, eu știu, calculată și rațională. Dacă aș ști de la început că-mi iese inima prin oase, că se va face mică, sau că voi plăti dobândă și pentru tine, n-aș ști să fac altfel, n-aș ști să fiu altfel. Nu în fața ta.
Poate viața mea este prea mică și tu te simți incomod, te strânge, n-ai loc în ea, ca și cum ai urca în matizul meu, te-ai simți înghesuit, strâns, presat, ești prea mare, ești prea frumos pentru viața mea, dar pe care n-o vreau altfel.
Poate ar fi trebuit să-ți scriu cuvinte frumoase și aș vrea ca întotdeauna să-ți dau ce nimeni nu ți-a dat, dar trebuie să mă pregătesc, înțelegi? trebuie să fiu pregătită pentru că vei pleca de tot de lângă mine, ai strâns pe altcineva în brațe, poate ai sărutat-o, poate vrei alta lângă tine, eu am apus, m-ai cheltuit prea mult, m-am consumat, m-am stins și trebuie să fiu pregătită. Ți-am dăruit zile și n-am avut grijă de mine, ți-am dăruit ani și am uitat de mine și acum trebuie să mă gândesc la mine și cuvinte ți-am dăruit, n-ai crezut în ele, trebuie să învăț egoismul, voi rămâne singură și trebuie să știu cum s-o fac! Îmi zice ziua: ”depărtează-te!”, îmi zice noaptea: ”Fugi!”, aș mai sta, te-aș mai alinta, te-aș mai mângâia, dar am plătit prea mult, n-am avut pauză uneori între plăți, am plătit și pentru tine, așa L-am chemat pe Dumnezeu și i-am spus: ”El a plătit destul, lasă-mă să plătesc eu sărutul și strânsul și atingerea și cuvintele!”, m-a ascultat, auzi-mă, auzi-mă! am plătit și tu nu știai, habar n-aveai, inima mea auzea și ceea ce nu voiai tu să audă, era încordată, o rănea orice cuvânt aruncat, am plătit și ratele tale, mi-am asumat asta într-un mai cu vânt cald ce n-a știut altceva să facă decât să-ți ia haina de pe umeri, te-a lăsat frumos, pandur, cu părul răvășit… Bărbatule, am știut atunci că voi plăti.
Taina