
Când nu poți scrie….
După ce toată dimineața suflă cu putere, spre seară, vântul se opri brusc, ca și cum ar fi luat un xanax ce l-ar fi potolit subit, doar într-un colț de […]
După ce toată dimineața suflă cu putere, spre seară, vântul se opri brusc, ca și cum ar fi luat un xanax ce l-ar fi potolit subit, doar într-un colț de […]
Uneori, te visez. Odată, te-am visat invitându-mă la dans. În acel vis, eu nu știam să dansez, în toate celelalte visuri dansez, orice dans, zbor, ard, cobor, mă ridic, dar […]
Nu voi mai publica fragmente de roman. Dar mi-e greu să nu mai scriu, să nu mă cert cu lumea străină, cu cerul pe care nu-l mai cunosc, să nu-mi […]
Anumite momente din copilărie îmi revin în fața ochilor ca și cum aș vedea un film. Anumite secvențe le reiau, uneori zâmbesc melancolic, alteori le dau pe repede înainte, prefer […]
Într-o zi, am realizat că eu sunt cea puternică. În sensibilitatea mea, în prietenia mea rănită, în dragostea mea, eu am rămas puternică. Am realizat că am crezut și mai […]
Azi noapte te-am visat din nou, te aducea apa la mal, trăiai, ai deschis ochii, m-ai privit fix și te-ai dus șoptindu-mi numele. Taină, nu cred în vise, dar mă […]
Te-am iubit, Taină, nu am știut tinerețea și inocența iubirii, mi-ai dat ceea ce nimeni nu mi-a dat vreodată. M-ai ridicat pe soclu, m-ai sculptat cu mâna ta, m-ai transformat […]
Încerc să-mi pun ochelarii, să văd lumea din jur, să mă învăț cu o lume în care nu mai ești, dar m-am obișnuit fără ei, văd umbre, doar umbre și am […]
Câteodată aș vrea să-mi dai flori, n-am primit niciodată o floare de la tine, dar aș putea renunța, câteodată aș vrea cuvinte, tare mult aș vrea cuvinte, atât de frumos […]
Ce mă termină, mă dărâmă este gândul că am fost doar o jucărie, tu știi multe despre mine, tu știi că uneori, viața mea este în palmele tale, nu ți-am […]