Ce mă termină, mă dărâmă este gândul că am fost doar o jucărie, tu știi multe despre mine, tu știi că uneori, viața mea este în palmele tale, nu ți-am cerut niciodată nimic, doar câteva cuvinte,  să-mi spui că nu te-ai jucat, că nu am fost în gândul tău o femeie ușoară pe care încercai să o ai din priviri, din gesturi, că nu ți-ai imaginat vreodată că sunt femeia ieftină, de fapt așa mă simt atunci când mă respingi cu fiecare celulă din tine, și apoi mă chemi, și iar mă arunci, este atât de chinuitor să mă așez seara în pat, să mă știu iubită, chemată, dorită, iar dimineața când te caut să mă simt străină, acum sunt frumoasă, îți râd ochii, peste zece minute iubirea s-a terminat, atât a fost porția pe ziua de azi, acum mă simt prețuită, apreciată, mă simt importantă, peste câteva minute, mă respingi, nu mă urăști, dar îți simt indiferența, gata, s-a epuizat stocul de dragoste de azi. Ce faci? Te joci? Sau te negi pe tine, cu tot ce simți? Mă frângi, mă îndrepți, mă zgâlțâi din rădăcini, tu pleci mereu și mereu revii la mine, mă recuzi și mă chemi, nu vrei să te rupi definitiv de mine, te joci, faci farse, îmi joci feste, îți este frică de destinația spre care te îndrepți, mai ai mult, dar te îndrepți cu fiece clipă de anii lungi, plictisitori ai bătrâneții, îți este teamă că locul găsit nu este locul tău, că locul tău nu este nicăieri, îți e frică să nu uiți, nu cred că am putere să mă lupt cu fricile tale, mă lupt suficient cu tine, mă rog la Dumnezeu să-i fie milă de mine, așa cum mie nu mi-a fost, nici ție…

Când eu îți sunt indiferentă, noaptea nu te mai știu, mirosul îl caut și nu-l găsesc, atingerile, mângâierile tale se îndepărtează, nici buzele nu le văd, bătăia de inimă pe care adormeam, n-o mai aud, dimineața, știu că m-am înșelat pe mine, au fost doar simple nopți.

Ai fost gura mea de aer, paharul meu de apă, deși mă amețeai ca un vin tare, am strâns iubire cu iubire, strop cu strop și am pus-o pe o tavă de argint, cu pernă de catifea și ți-am dat-o. Tu ești fericit, te simți flatat, orgoliu tău este satisfăcut, eu nu, tu poți multe, iei forță din mine, eu nu, ai vieți multe, treci din una în alta, te regenerezi, eu nu, așezi piesele din puzzle într-o matrice cunoscută și toate se așează, de parcă sunt acolo de la începuturi, eu nu…

N-ai acceptat nici să mă faci să te urăsc, n-ai acceptat uitarea în viața mea, dimpotrivă, te-ai așezat confortabil, chiar dacă puțin chinuit de remușcări, în inimă, în suflet, în minte. Ai loc acolo…

N-ai acceptat nici să mă reîntregești, ar fi fost sensul fiecărei treziri, gândul fiecărei adormiri, gând vinovat de tot ceea ce trăiam de acum.

N-ai acceptat să nu mă lași cu dorul negăsirii tale, n-aș ști ce fac cu mâinile, cu visele, cu golul în care nu ești nicăieri, nu pot să uit dorul, nu aș fi eu. Atunci, să-mi fie dor! Atunci să doară, să curgă lacrimi șiroaie, să-mi fie sufletul secat de dor, să plâng noaptea de dor, să te port cu mine peste tot, să-ți plătesc întreținere separată la asociație, să îmi mușc buzele, pentru că tu nu ești aici să le muști, să mă doară mușcătura mai tare decât că nu ești lângă mine, să plec singură în lume și pașii mei, derutați, rătăciți, amețiți să mă îndrepte spre tine, să mă uit adânc în ochii tăi, să nu clipesc, să nu clipești și eu să fiu acolo, în ochi, să mă regăsesc acolo, în ochii tăi, să simt că mă întorc acasă ca după un drum lung.

Cine n-a iubit, să tacă! Cine nu a cunoscut secundele de măreție din dragoste, să nu judece! Cine nu și-a vrut sacrificiul din iubire, să vorbească încet! Cuvintele nu au loc pe buzele celor care nu iubesc, nu știu să fie geloși, nu știu să plângă, nu știu să mintă, cu orice cuvânt spus, doar judecă, aruncă cu noroi…

Amintirea vagă a unui vis încă doare, mă trezesc și caut cu disperare să-mi aduc aminte, repet, învăț ce-am învățat mereu de la alții mai bătrâni ca mine și leac pentru neliniștea mea nu a venit timpul să găsesc.

Taina

Spune-ți părerea

comments