Încerc să-mi pun ochelarii, să văd lumea din jur, să mă învăț cu o lume în care nu mai ești, dar m-am obișnuit fără ei, văd umbre, doar umbre și am învățat că lumea este făcută din umbre, ce-mi trebuie chipuri? Odată credeam în prima privire, cercetam fața, cercetam prima cătare spre mine și credeam că știu. Acum nu mai cred nici în prima privire. Și m-am obișnuit cu oameni fără chipuri, fără fețe, fără priviri. Nu vreau să mai cunosc, nu vreau să mai văd. Mi-ajung umbrele.

Atât aș vrea să-ți dăruiesc cuvinte frumoase, dar mi-e frică, Tu,Dorule, dragule, ai să pleci și tot încerc să te țin, tot trag de mâneca ta și tu vrei să pleci, am să te las să pleci, dar ai să pleci cu bucăți din mine, tu vei trăi, tu vei avea alți ochi care să te urmărească, eu voi rămâne în același loc, ca într-o gară, aceeași gară din care tu pleci brusc, aceeași poză din care tu mă tai pe mine, definitiv, cu foarfecă veche, ruginită. Aș fi vrut azi să te întreb, dar mi-a fost teamă că ai să-mi spui că pleci într-adevăr, sunt mai dulci buzele ei, îi este mijlocul mai fin, mai bine mai trăiesc puțin sub soare, poate vin norii mai târziu. Atât am vrut să te țin lângă mine, aș fi făcut orice, aș fi scrijelit pe mine numele tău, ca pe scoarță de copac, dar adevărul poate altul este și nu vreau, nu vreau acum să-l știu, lasă, poate aflu mâine, poate vin mâine norii, nu azi. Acum m-ai strâns în brațe, tare și iar ai deschis ușile închise, umblam năucă și lumea îmi spunea că radiam, radiam după strânsul tău, mă durea iar corpul, mă durea iar carnea, te chemam, aș fi vrut să mă strângi minute în șir, să fac o vrajă, să nu se termine strânsul tău, dar eu nu știu să fac vrăji, te-am mințit, nu știu să fac vrăji, sunt o femeie ca oricare alta, de ce ai rămâne lângă mine? Spun prostii, scriu, delirez, îți spun că nimeni nu poate lupta cu mine, doar cămașa ta, dar eu sunt atât de banală, n-am cum să te țin, n-am fost în stare azi să-ți spun ce bine îți stă cu cămașa deschisă la guler, ce bine îți stă când valsează vântul în părul tău, când joacă stele în ochii tăi. Când ai gulerul întors, aș vrea să ți-l aranjez, să-ți adun o scamă, să-ți aranjez o cută, devine obsesiv să-ți aranjez o cută, să-ți aranjez cravata, nu înțelegi, nu ai cum înțelege. E doar grija de tine, nu văd nicio scamă, nicio cută, doar grija și dorința de tine și n-am curajul să întind mâna, doar să întind mâna ca să aranjez gulerul, n-am avut curajul să-ți spun că îți stă bine cămașa descheiată, n-am curajul să te ating, mi-e teamă că iar te sperii și ai să te închizi, ai să te ascunzi și am să mă ascund! Mă mulțumesc cu mărunțișuri pe care le adun acolo, într-o cutie specială, cu fluturi albaștri, dar azi m-ai strâns tare, tare și au căzut iar lacătele, colindă fluturii prin sângele meu, pescăruși albi se așează pe inima mea, ca pentru odihnă, liliac alb mă îmbracă mireasă, dar stau acum singură și mă întreb, de ce ai sta lângă mine? Pentru mine? Cine sunt eu? Ce sunt eu? Ai un jurământ, eu am un DA. Atunci, de ce-ți scriu? De ce mă dezvelesc pentru a mia oară? Mă întreb și eu, de ce ți-am cerut ce ți-am cerut, totul și nimic, de ce după ce ne-am strâns în brațe într-o zi de dinaintea Crăciunului și ne-am sărutat pe ascuns ca doi copii, am crezut mai mult, nu știu, poate pentru că undeva, ceva în mine trebuie reparat, o parte din inima mea e bolnavă și mintea mea trebuie băgată în carantină, nu știu, crede-mă, de ce după ce am plătit, mă strângi în brațe azi și eu am impresia dragului de mine? De ce, Tu,Dorule, de ce faci mereu asta și simt că nu ai milă deloc de mine? De  ce  mă simt o harpă în brațele tale, tu doar știi să cânți pe strunele mele? De ce mă faci să mă simt mică și apoi când cred că ți-am trecut, vii și deschizi cu o simplă atingere toate lacătele? De ce? Cred mereu că te întorci, îmi vine să cred dragul tău de mine, mi-e drag și mie de mine, îmi vine să mă îmbrățișez singură, să-mi iau în brațe trupul flămând, să strâng tare, tare, să dansez cu mine. Și iar o să caut mii de motive pentru care nu trebuie să-mi fii aproape, și iar o să-mi spun că am plătit destul, că pot să dorm singură sub cerul liber, pe malul mării, că pot să rezist fără atingerea ta ușoară ca și cum te-ai încălzi la șemineu. Și o să-mi spun că mi-ai trecut, că sunt tare, că sunt puternică și rațională, dar crede-mă bărbatule drag, îmi doresc atât de mult să fiu cămașa ta, doar să te ating pe umeri, doar să-ți simt inima, să mă știi ca fiind a ta. O să plătesc cuvintele astea, da, poate, te rog, nu le folosi împotriva mea, dar mi-e teamă mai mult ca orice să nu le plătesc prin plecarea ta, unde te mai găsesc atunci? Unde te mai caut? Ai să mai vii? Ai să mă cauți?

Și te-aș lua de mână, acum și ți-aș spune: bărbatule, hai să-ți zgâlțâi viața azi, doar azi! Și ar fi ca în ziua aceea, înainte de Crăciun, când afară ningea și noi ne strângeam în brațe ca doi copii, de parcă atunci ne descopeream. Vino mereu acolo, mă vei recunoaște foarte ușor, eu sunt cea banală, cea obișnuită, cea care nu știe să facă vrăji, dar are ceva, ceva ce poate altă femeie din tine nu are. Are ceva în inimă, ceva ce, vezi? nu am curajul să spun, acum nu mai pot, pentru că tu vei pleca din mine. Și dacă pleci, Tu,Dorule, arată-mi locul unde te găsesc.

Aș vrea să nu mai fiu banală, deși nu știu cum fac, sunt mai banală ca oricând, acum, în zbaterea de ultimă clipă a verii, ești mai frumos ca oricând, sunt zile în care nici eu nu mai sunt a mea, e ziua în care te rog, între a pleca la ea și a renunța la mine, alege să rămâi și dacă nu poți, aleg eu să rămâi în mine!

Bărbatule, hai să-ți zgâlțâi viața azi! Lasă-ți lumea răsturnată de mine! Doar azi! Vrei? Vrei? Vrei?

Taina

Spune-ți părerea

comments