Astăzi ai fost Tu,Dorul meu. Același dintotdeauna. Te-ai întors! Ca și cum n-ai fi fost plecat vreodată, ca și cum nu m-ar fi durut vreodată. Ai râs, ai glumit, nu înțeleg nimic din tine, acum mă chemi, acum mă alungi, mă joci ca pe o carte, dar clipele astea merită așteptarea. Noi doi suntem aceeași esență, dar trăim parcă în timpuri și lumi diferite. Poate că nici nu am fost vreodată genul tău, poate că îți plac numai blondele, sau femeile foarte înalte, sau foarte scunde, poate cele foarte slabe, sau cele plinuțe, sau poate îți plac femeile care ascultă, sau cele tăcute, sau poate îți plac cele foarte puternice și sigure pe ele, poate îți plac copilițele, sau vampele, îți plac fetele rele, cele fatale, prețioasele sau timidele, fetele cuminți sau cele perverse, da, poate că nici nu am fost genul tău. Dar aș fi putut fi. Aș fi putut fi orice voiai tu, m-aș fi reclădit din temelii, cărămidă cu cărămidă, m-aș fi remodelat, m-aș fi reinventat, ai știut asta, dar ai simțit că mă scutur de tine, că-mi caut evadarea, că sap tuneluri subterane să fug, că sparg pereții celulei, cu pumnii, zgârii gratiile cu unghiile, mi-ai simțit dorul de mine dinaintea ta, dorul de ducă departe, dorul de regăsire, mi-ai simțit gândul dus, ai început să povestești cu vocea ta puternică și blândă, dar ai văzut cum capul nu-l mai pun pe genunchii tăi s-ascult, mi-ai presimțit ascunderea, mi-ai bănuit fuga, ți-e teamă să nu mă pierzi de tot. Aș vrea să te pot iubi rațional, în doze, în rate, după o formulă matematică, măcar să nu te iubesc continuu, poate că am nevoie să mă cauți continuu, fă-mă dragul meu, să te iubesc continuu!
Te iertam pe măsură ce vobeam cu tine! și simțeam asta. Mă analizam și simțeam răceala propusă cum dispare, unghiile cu care trăgeam de gratii se rupeau, daltele cu care scorojeam pereții alunecau, tunelurile se surpau, simțeam, mi-era teamă, mi-era bine, mi-era cald, mă analizam, eram ca un robot dirijat, telecomanda era la tine în mână, mecanismele se activau solar, de la privirea ta, butoanele se apăsau singure și eu funcționam, da, funcționam după zile lungi. Vorbind cu tine, hotărâtă că nu mai exiști, pe undeva prin mine se desprimăvara, se dezgheța. Ți-aduci aminte, Tu,Dorul când am venit aici? Nici nu știam cum te cheamă, eram după călătorii prin galaxii, căzusem în gol prin spațiu, nu te știam, nu mă știai, îmi zâmbeai, da, asta știu cu siguranță, îmi zâmbeai și mă făceai să mă uit în oglindă de fiecare dată, să văd dacă nu am ceva pe față. Odată, când ai trecut pe lângă mine, te-a strigat cineva. Așa am aflat cum te cheamă. Nu te-ai întors imediat, ai continuat să mă privești fix, de parcă nu erai tu cel strigat și abia apoi te-ai întors. Așa mi-ai intrat în sânge. Altceva nu știam, dar ai fost scânteia ce m-a ținut din colindare. Am vorbit, mi-aduceai argint pe suflet, devenea totul imponderabil, pluteam, cineva m-a întrebat dacă te cunosc. Și tu ai spus odată, că nu ne cunoaștem demult, am zâmbit mută, am luat clipa așa cum venea.
Când te-am iubit? Nu știu, dintotdeauna, chiar dacă n-aveai chip, un tzunami venit din mare ce m-a izbit în față, un vis. Nici măcar nu ne-a făcut cineva cunoștință, n-am stat față în față, nici măcar nu ne-am strâns mâna, a fost un loc pe care l-ai ocupat, era gol, așteptam, știam că vei veni, și nu veneai, nu mai veneai, scrijeleam pietrele, deschideam uși, coboram în peșteri, urcam în vârf de paltini, tot nu veneai. Apoi, ai venit, mă obișnuisem cu așteptarea, ai ocupat locul de la început, ca o predestinare.
Ai fost un test, picat e adevărat, ispita mea, dragostea mea interzisă, dragostea mea secretă, dar cineva, deasupra mea, soarta, destinul, Dumnezeu, a calculat exact momentul și te-a aruncat, așa ca din întâmplare, în calea mea, un hazard bine știut, într-un octombrie târziu și cald.
Taina