Mă arunc cu o coardă elastică de la înălțime, e periculos, coarda se poate rupe oricând, simt primejdia în aer, dar mă incită, acasă îmi spun că trebuie să fiu rațional, dar rațiunea dispare când apare Taina, altfel de cum dispărea rațiunea în fața altor femei. Am văzut-o de dimineață căutând loc în parcare, când după câteva minute s-a eliberat unul, a început iar joaca, m-am făcut că n-o văd, am parcat pe locul rămas liber, voiam s-o văd reacționând, voiam să dea jos cortina, s-o văd furioasă, certându-mă, Taina s-a întors, parcă dădea să iasă din mașină, am coborât calm, păream că nimic nu văd, era un aer cald, toamna se prefăcea că lasă loc primăverii, simțeam primăvara până în adâncul inimii, vântul cald îmi înfoia haina, îmi dădea fiori. Vântul? Joaca? Taina? Mă mișc încet, așteptând reacția, ușa de la mașină trântită, o apelare, ceva, dar este liniște. O văd dintr-o parte parcând într-un alt loc, dar este cu capul întors spre mine, se uită lung după mine, parcă o altfel de privire care-mi trece prin toate cotloanele, mi se face inima mică, nu vede trotuarul este cu totul întoarsă și mă privește, aș vrea să mă întorc și eu să-i spun să fie atentă, dar mașina ei lovește puternic trotuarul, o zguduie, mă duc spre ea, fracțiune de secundă, apoi se liniștește, mașina se potolește, inima mea ia foc, un moș de pe trotuar îi face semn cu bastonul, mă opresc, e liniște, Taina este în regulă, coboară, mă îndrept și eu spre intrare. Pe coridor merg încet, să mă prindă, mă îndrept spre ea, dar are obrajii roșii ca focul, nu se uită în ochii mei, m-aș fi așteptat la un reproș, dar ea nu zice nimic, se uită stingheră spre mine, pe lângă mine, cu fața înroșită, cu mâinile căutându-și de lucru. E toamnă, dar văd atâta primăvară în ea, zâmbește și aș vrea să o ating, zâmbesc și eu și plec. Simt primejdia jocului, aș vrea să renunț, să mă retrag în bârlogul meu de om bătrân, ca altădată, dar simt caruselul cum se învârte, vreau să urc, vreau să mă simt tânăr, ceva se revoltă în mine, vreau tinerețea, m-am săturat de bătrânețea ultimilor ani, vreau fiorul acela ce-l simt în preajma ei, adrenalina jocului, o văd de sus cum fumează, mi-a zis că nu va mai fuma, dar fumează și e tristă, nu se joacă cu pisoii, e dusă cu privirea în gol, vreau să pătrund în golul acela, să știu gândurile ce-i gândesc, să știu inima ce-i simte, visul ce-i visează? O simt pierdută, cum n-am văzut-o și aș vrea să o ating, să-i iau apăsarea, orice fel ar fi. Parcă am dat buzna peste ea, făceam practică, seminarii cu studenții în alte laboratoare, acum i-am adus în laboratorul ei, nu știu de ce, aș fi vrut s-o simt mai aproape, mai mult timp, s-o văd, să-i vorbesc. Mă urmărește cu coada ochiului, o văd cum se întoarce când crede că sunt departe, mă observă, nu, nu știe de jocul meu, este doar curioasă, nu cochetează, nu flirtează, este ca un copil care vrea să știe ce-i cu mine pătruns pe neașteptate în lumea lui.
A trecut pe lângă mine și privirea ei tristă, m-a paralizat, s-a uitat spre mine și a zâmbit. Nu! trebuie să încetez, este un joc periculos, o atrag în ciclon, îi fac rău, în dorința mea de tinerețe, de fior nou, îi fac rău, trebuie să încetez, trebuie să redevin bătrân, trebuie să mă întorc în lumea mea bântuită de fantome pierite.