Intru încet, nu bat la ușă, știi că sunt eu, inima bate aiurea, când pornește, când se oprește, dar eu fac pe teribilista, râd larg, doar roșeața din obraji îmi dă de gol dorul din mine. Te ridici, vii aproape de mine, stai o secundă, devii serios, te uiți fix la mine, mă iei în brațe și o ploaie de săruturi se revarsă pe fața mea. Îmi spui ceva, dar te prind în brațe, nu mai aud nimic prin ploaia de doruri ce curg pe ochii mei. Apoi, în treacăt mă săruți ușor ca o boare de primăvară pe buze. Nu mai am inimă, e plecată în larg cu pescărușii, e pe o insulă pustie doar cu inima ta, mă așez, picioarele nu mă susțin, te duci la locul tău. Nu pot să mă uit la tine, nu te uiți la mine. Ți-am adus o cutie de bomboane, ți-o dau, nu știu altceva ce să fac cu mâinile. Vorbim, este cald între noi, mi-ești drag, aș vrea să-ți spun, dar nu pot. Poate altădată. Amân ca întotdeauna cuvintele, gesturile pe care poate n-o să mai am ocazia să le spun, să le fac. Aș vrea să-ți spun că ești Tu,Dorul meu, nu orice Tudor, acel Tu,Dor. Amân. Sună telefonul tău, îl simt atât de potrivnic în liniștea dintre noi. Trebuie să pleci. Aș vrea să te rog să-mi dai o oră din viața ta, într-o zi, când telefonul nu va suna, când nimeni nu te va chema. Amân. Ce-ar fi viața mea dacă n-aș amâna? Unde s-ar îndrepta? Mă ridic, mă iei în brațe și buzele tale se unesc cu ale mele, ești flămând de mine, te simt, sunt flămândă de tine, îmi las capul pe umărul tău, ascult inima ta, aș asculta-o la nesfârșit, bate neregulat, bate neștiind încotro s-o apuce, spre rai, spre iad? Te cuprind în brațe, acum în clipele acestea, ești omul meu drag, nimeni nu mai există, doar noi pe o planetă ce se scufundă, pe o Atlantidă ce piere, dar noi ne ținem strâns unul de altul, sufletul meu e lipit de la tău, buzele lipite de ale tale, este primul sărut, sunt un copil ce-și trăiește intrarea în adolescență, ești un copil ce descoperi sărutul. Mă desprind, mă sfâșii din tine, pielea mea rămâne lângă inima ta, carnea mea este făcută fâșii lângă sufletul tău, buzele mele, două bucăți sângerânde rupte din întreg. Plec clătinându-mă. Să ai grijă de mine. Atâta grijă o să am de tine! Să nu mă usuci, Tu,Dor, să nu mă omori! Nu vezi? Te-ai născut pentru mine! Nu simți? M-am născut pentru tine.
Urc în mașină, se învârte pământul cu mine, stau câteva minute, ce-ai spus când ploaie de stele s-a scuturat peste mine? Pe fața mea? Ce-ai spus? Mă învârt cu mașina fără rost, pe străzi fără capăt, pe o margine de lume de pe care stau să cad. Mă opresc într-un final. Pun capul pe volan și stau și plâng și râd. Vorbesc cu mine, vorbesc cu tine, târziu realizez că vorbesc cu voce tare, când cineva se întoarce și se uită lung. Am fața udă, de râs, de plâns? Acolo rămân, fără să știu ce spun, fără să știu ce aud, știu doar brațele tale, ca o liniște fără margini și buzele tale, ca o galaxie necunoscută ce atrage totul din jur. Și eu, nou născut pe pământ, cu ochii măriți de spaimă, de nou, de fericire fără capăt, de ceea ce simt. Nu fumez, ciudat, într-o orice altă schimbare de ordine din viața mea fumez, acum nu. Nici acum după ani nu știu să trag fumul în mine, chiar e ciudat, nu-mi place gustul fumului, îmi place fumul din jur, să mă scufund în fum, dar Tu,Dorul meu, dependența de tine îmi alungă orice altă dependență și dependența de fum. Habar n-ai, dragostea mea, toată ziua o petrec în brațele tale, buzele mele nici acum nu pot să le dezlipesc, habar n-ai, iubirea mea, îți ascult și acum inima, unde voia să fugă de bătea așa, se luase de mână cu inima mea și fugeau, copii singuri, ai nimănui pe străzi, pe câmpuri cu maci, își împleteau aripile și zburau peste lumi, se lăsau peste catarge, apoi băteau iară spre continente numai de ele știute. Mă învârt fără rost, ce-ai spus când fulgi de zăpadă așterneai pe fața mea? E seară, habar n-ai iubitul meu, te aștept și acum, ca și când numai dragostea noastră ar fi pe pământ. Mă învârt în noapte, nu am curaj să-mi duc fericirea ilegală acasă, dragostea mea interzisă de oameni, de societate, de legi, de cutume. Sunt călător clandestin pe un vapor rătăcit și gândurile se învârt la nesfârșit în jurul tău. Și brațele și buzele, ca un ecou al memoriei retrăiesc aceleași momente, iar și iar, carusel spre cer, montagne russe spre necunoscut, spre un mâine pe care îl vreau mai mult ca niciodată, dar nu-l cunosc. Intru cu capul plecat pe ușa casei, adorm visând lumină, mirosul tău, atingerea ta, buzele tale. Abia cum știu pentru ce sunt buzele mele, abia acum știu pentru ce sunt brațele mele, abia acum știu pentru ce sunt eu. Ce-ai spus când petale de liliac se zbăteau pe fața mea?
În noaptea asta dorm pe pragul tău!