Fără să vreau, fără să știu, această zi de decembrie, mă va marca mereu. Mesajul lui, unic într-un fel, pentru că el nu răspunde niciodată la niciun mesaj, dar ieri a răspuns, mesajul lui, mă va întoarce în timp, toată viața mea de acum încolo, orice voi trăi, orice voi simți, acest mesaj va fi cărămida de început a unei noi vieți, a unui nou capitol din viața mea. Nu știu, poate acest capitol se va sfârși odată cu începutul anului nou, poate că îi va fi teamă să vorbească cu mine și de acum încolo, poate va fugi de mine, Tu,Dor este atât de schimbător, dar dacă gesturile involuntare sunt cele mai adevărate, mesajele involuntare eu cred că spun adevărul. M-a chemat, el m-a chemat pe mine și în ciuda oricărei promisiuni făcute de mine mie, voi fugi spre el. Voi fugi cu dor, cu drag, cu teamă, cu rușine că fug așa repede, cu inima deschisă, cu sufletul la gură, cu liniște și cu furtuna dintâi care așează sufletele, tristețile, frica de dureri, goana după bucurii într-o rânduială știută doar de Dumnezeu, voi fugi convinsă că fug spre realitatea și spre neantul meu.
Nu am dormit prea mult, dorința, dorul se îmbinau cu teama, într-o furtună ce mi-a răvășit visele, pernele. Era departe, dar dormea în sufletul meu, era cuminte, liniștit, eu eram apă tulbure de munte după ploaie, adunam în cale pietre, melci, nisip, crengi uscate, bolovani uriași îi luam cu forță și îi trânteam la vale. Nicio pasăre nu se apropia prea mult, peștii fugeau de vălătuci, mă trezeam, adormeam, goneam spre el, alunecam prin vis spre el, eram tulbure, dar căutam marea să mă vărs cu nesaț, să-mi aducă liniștea, să-mi dea pacea, să mă unesc într-o nesfârșită îmbrățișare.
Când somnul a devenit chin și chinul nu l-am mai putut îndura, am coborât din nori printre ceață. E încă noapte, dar în zare se vede seninul. Am băut cafea cu o cană mare, voiam să alung parcă aburii unei beții. Beție de sentimente, beție de trăiri, beție de nebunii.
Am recitit răspunsul lui de zeci de ori, îl știam deja, îl recitam, dar mă întorceam mereu la telefon, speriată că nu mai e acolo, că am visat, speriată că certitudinea cuvintelor fuge de mine, dar nu, erau mereu acolo, străjeri nemișcați ai sufletului meu.
„Te-ai grăbit. Eu am revenit la 15.20 Mâine sunt acolo. Poimâine sunt acolo. Nimic nu este întâmplător!
Când zorii se arată, când noaptea pleacă, începe să ningă. Fulgi uriași cad din ceruri, ies în curte, miroase a anotimpuri întortocheate. Miroase a primăvară în inima mea, e vară verde cu flori uriașe în mine, sunt frunze căzute pe jos și peste ele ninge cu fulgi jucăuși, năstrușnici ce-mi fac cu ochiul prin drumul lor spre infinit.
Cheamă-mă Tu,Dor, cheamă-mă, ascunde-mă, vreau să mă ții în haina ta, mâinile mele se potrivesc peste trupul tău, închide-ți haina peste mine și lasă-mă să stau să ascult inima ta!