Într-o zi, m-ai ridicat la cer! Cât a trecut?
A apărut soarele printre nori, bucăți de gheață se desprind de peste tot și cad la pământ. Atât de scurtă este viața lor. Soarele a încălzit inima mea înghețată de ani. Am învățat să iubesc, Doamne, atât m-am iubit și pe mine! După soare, mi-era teamă că inima mea, dezghețată, se va topi și va cădea că orice bucată de gheață. Dar dezvelită de stratul rece a început să bată. Sângele a năvălit prin cotloanele uitate, în sângele meu erai tu, străbăteai prin vase trupul meu, m-ai cuprins încet, m-ai invadat, n-am mai fost stăpână pe mine. Erai doar tu, cotrobăindu-mă, bântuindu-mă, făcându-mă caldă, vie. M-ai ridicat la cer!
Apoi ai trecut pe lângă mine, cu ochii reci și goi ca ai statuilor, privirea ta, era cuțit ce mă înjunghia. Caut un drum spre tine, răvășesc în jur, dau frunze moarte la o parte, dezvelesc bolovani vechi, unde este cărarea? Unde este drumul spre tine? De unde atâta ceață? M-ai ridicat? Sau am visat? Înainte era gheață, apoi a fost sânge cald intrând în mine cu putere, ai fost tu, apoi gol, acum nu mai e nimic. Vreau să-mi smulg vasele de sub piele, să te rup din mine, dar vasele pleacă cu viață, cu zbatere, cu visuri. Dar pleacă durerea. Aș vrea să te strig, dar nu te văd. Buzele se deschid, ești în fața mea, de te-aș putea privi, de te-aș vedea! Ești în fața mea și nu te văd. Nu scot niciun sunet, de ce nu pot, gura mă doare, dorul mă doare, te rog, privește-mă, ridică-mă la cer. După ridicare, nimic nu mai fost la fel. Tu,Dor, zorile se varsă, lasă-mă să plec acasă, lasă-mă să plec acasă!
Ce înseamnă un gest pentru tine? Ce înseamnă ridicarea pentru tine? Atingerea? Mângâierea? Ce înseamnă? De unde vin? Unde se duc? E suflet în ele, este viață, sau e doar o clipă trecătoare în ele? Trupul înțepenit pe coridor în urma ta, mă doare. Gândul spre tine mă doare. Dorul mă doare! Te-ai lipit și nu te pot rupe. Cu piele te-aș rupe de-aș putea, cu bucăți de carne, să nu mai doară.
Fug! Îmi desprind corpul golit de sânge, de tine și fug! Mă așez pe bancă, dar parcă nu e a mea. O creangă uscată îmi cade în față, e plină de picături de gheață, nu este singură de tot! Cumpăr un pachet de țigări, o cafea, o întreba cineva de mine? Mă ascund în mașina de gheață. Fumez țigară după țigară, degetele înghețate nu se pot dezlipi de pachetul alb. Fumul mă împresoară, sau e ceață? Îl sun, da, vreau să-l sun. ”Domnule Ineu?”, mă opresc, ce trebuie să spun? ”Domnule Ineu?”, dar șoptesc: Tu,Dor! Cuvintele se opresc undeva în aer, oare am spus ceva? ”DA!” o voce rece îmi răspunde, prea rece, atât de rece, mai rece ca respirația mea, ca aerul pe care-l trag printre buze, mai rece ca trupul meu. Mă usuci, Tu,Dor, mă omori! ”Astăzi lucrăm la studiu?”, întreb după ore, după zile, după ani. ”Nu!” și închide. Aș vrea să sun din nou, degetele sunt paralizate. Atunci, m-a ridicat? Sau am visat? Sun iar, apoi închid. De sus din cer, cade o lacrimă. M-am umilit? M-am așezat covor în fața lui? Aș vrea să sun, te umilești, îmi zice un gând, lasă-mă îmi zice inima, eliberează-te! Dă-mi drumul, trupule, zice sufletul meu rob. Fă totul, zice inima! Se folosește de cuvintele din scrisoarea ta, spune gândul, după ce m-a atins nu mai pot să mă rup, zice trupul, cuvintele tale sunt armă în mâna lui, mai spune gândirea, i-ai văzut privirea? întreabă rațiunea, dar atingerea, o mai știi? se ceartă simțirea. E neant în jur, e neant în mine. Mai cade o lacrimă de sus, sau e din ochii mei? Așa de mare? Se spune că acolo unde cad lacrimi, cresc flori, dar doar rădăcini mă prind de gheața în care m-am împlântat, ca un țurțur uriaș. Izvor de lacrimi pornește de peste tot, cad lacrimi, curg, năvălesc, ia-ți durerea înapoi, auzi, străine? Grădină ar fi în urma mea, de-ar crește flori în loc de lacrimi. Tu,Dor, seara se revarsă, lasă-mă să plec acasă!
M-ai ridicat? Privirea ta, a fost? Unde s-a dus? Unde te-ai dus?