Am dormit extrem de prost. Am visat tot felul de vise ciudate, alergam, înotam, voiam să ajung undeva şi corpul meu nu mă ajuta, picioarele erau legate, apoi era apă multă şi un căţel lângă mine, aproape înecat. L-am ridicat şi l-am îmbrăcat într-o hăinuţă, pe undeva, a apărut şi mama, la un moment dat şi Andrei, dar era foarte serios şi rece.

M-am trezit confuză, când a sunat ceasul, m-am speriat. A urmat o căutare în amintirea zilei de ieri, rapidă, apoi s-a făcut lumină. Mi-am adus aminte, i-am scris. Momente de nebunie, de panică. Nu va înţelege nimic, va crede că îl vreau pe el, pe el fizic, nu, nu am ştiut să-i explic, poate că ar trebui să-i scriu din nou. Nu, aş fi penibilă. M-am spălat, m-am îmbrăcat, m-am fardat şi înainte de a pleca la institut, nu am putut rezista, am deschis calculatorul şi am citit tot ce am scris aseară. Doamne, m-am speriat cumplit. Am şters totul, am şters mesajul, dar ce folos, nu pot şterge clipele acelea, uimirea lui când va citi, poate consternare, poate milă, poate se distrează, poate va crede că-i cer ceva, poate crede că mă agăţ de el, că sunt vreo obsedată, poate că va fugi de acum încolo, dar nu asta l-am rugat? Cred că este cel mai bine, să fugă, să stea la el, în el, Doamne unde aş putea să mă ascund? Unde aş putea să mă mut? Poate că Ovidiu mă poate ajuta să plec de acolo, are o grămadă de relații. Am plâns, m-am ascuns în baie şi am plâns. Şi machiajul meu, s-a scurs pe faţă, arătam hidos, mă priveam şi nu mă puteam opri din plâns. Multe am scris până acum, dar credeam că nu va citi nimeni, niciodată, erau doar pentru mine, dar ce-am scris acum va citi şi el, şi eu nu pot să mă mai uit vreodată în ochii lui. Mă strâng singură în braţe şi plâng. Mi-e frică! Mi-e frig!

Mă hotărăsc să nu mă duc astăzi la institut, întâmplă-se orice, nu pot, nu am atâta putere să-l privesc. O sun pe șefa și îi spun că nu mă pot ridica, sunt bolnavă. Doamne, de-aş putea să dau cancel la toată ziua de ieri, de-aş putea să întorc timpul înapoi, nu pot să mă duc la institut, nu pot nici azi nici mâine, poate niciodată, nu pot să stau în preajma lui, nu ştie să reacţioneze, nu va şti să-mi spună să-mi văd de treaba mea, va lua totul în râs şi asta poate mă va durea mai tare, parcă nu ar da nici doi bani pe mine.

Trebuie să încerc să plec de acolo. Încerc la Ovidiu, dar sună mereu ocupat, şi într-un final primesc un sms. Este plecat în Polonia, la o conferinţă, mă va căuta deseară, dar dacă este ceva urgent să-i trimit mesaj. Da, este urgent şi îi scriu să facă tot ce poate să mă mut de aici, oriunde, orice, numai să plec. Destul de târziu, Ovidiu îmi răspunde că trebuie să aştept să se întoarcă, este uimit, cu doar o lună, două înainte un post era la picioarele mele. Nu-i pot explica nimic, nu-mi pot explica nimic nici mie, Doamne, Tată, Tu înţelegi ceva?

Deschid geamul, caut aer, aș vrea să strig: Du-te înapoi, du-te de unde ai venit, dă-mi liniştea înapoi!

Acum mă judecă, citește, e uimit, nu se aștepta, îmi pune sentințe, eu nu pot răspunde. Îl văd în față cu gesturile de fiecare zi, îl văd cu intrările lui, cu ochii ce mă caută, azi nu mă vor găsi, dar poate azi nu mă vor căuta, citește iar, cine ești tu să mă judeci pe mine? Ce dacă ieri ți-am scris? Nu eram eu, era altă Taină, o Taină din neguri, din neant, o Taină pe care nu o cunosc, nu mă judeca străine, cine ești tu, nu mă cunoști, pleacă înapoi de unde ai venit! Lacrimile curg râu pe față și în frigul ce mă cuprinde, pe chipul meu spoit, este polei. De ce nu m-ai apărat, Doamne? De ce eu? Simt judecata lui, îi știu sentința, văd condamnarea în ochii lui care mă urmăresc și aici. Aș vrea să mă apăr, dar nu pot, corpul meu nu mă ascultă, gura este strâmbă de plâns, pașii mei s-au oprit în aer, alunec în hău. Doamne, prinde-mă! Pune-mi mâna pe frunte ca întotdeauna, nu mă lasă să mă spulber.

Mă simt prinsă, agăţată în aer, inima mi-e bulgăre de lut, urc munţi, de azi dimineaţă, urc munţi. Sunt prinsă între vis şi realitate, ce naiba fac cu viaţa mea? Voi lua un rivotril şi voi dormi, voi uita, o pastilă nu îmi va face rău. Înghit Rivotrilul pe negândite, fără să-mi las timp să mă răzgândesc, noroc că mai am câteva pastile, şi destul de repede reuşesc să evadez dintr-o realitate cenuşie, ce pare că nu are nimic de oferit.

Spune-ți părerea

comments